Recitale
(1) În conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (1), persoanele fizice sau juridice sau grupurile de persoane care au efectuat o vinificare trebuie să livreze în scopul distilării toate produsele secundare ale acestei vinificări. De la aderarea Bulgariei la Comunitatea Europeană, la 1 ianuarie 2007, această obligație le revine în aceeași măsură și producătorilor de vin din acest stat membru, deși procedura menționată nu se practică în mod tradițional în Bulgaria.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1623/2000 al Comisiei (2) dispune normele de aplicare a acestei obligații de distilare, precum și, la articolul 49, anumite posibilități de derogare.
(3) În pofida măsurilor puse deja în aplicare de către Bulgaria, se constată că în acest stat membru capacitățile de distilare nu sunt suficiente pentru distilarea tuturor produselor secundare. În consecință, este necesar să i se permită Bulgariei excluderea anumitor categorii de produse de la obligația distilării produselor secundare de vinificație.
(4) Pentru a permite aplicarea derogării acordate Bulgariei pe parcursul întregului an viticol, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 august 2007.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a vinului,