Recitale
(1) Ca urmare a adoptării monedei euro de către Cipru și Malta la 1 ianuarie 2008 instituțiile de credit și sucursalele instituțiilor de credit situate în Cipru sau Malta vor fi supuse obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii începând cu această dată.
(2) Integrarea acestor entități în sistemul rezervelor minime obligatorii al Băncii Centrale Europene (BCE) necesită adoptarea unor dispoziții tranzitorii pentru a asigura o integrare armonioasă fără crearea unor sarcini disproporționate pentru instituțiile de credit din statele membre participante, inclusiv Cipru și Malta.
(3) Articolul 5 din statut coroborat cu articolul 10 din Tratatul de instituire a Comunității Europene impune statelor membre obligația implicită de a elabora și de a pune în aplicare, la nivel național, toate măsurile adecvate pentru colectarea informațiilor statistice necesare îndeplinirii cerințelor BCE de raportare statistică și pentru realizarea, în timp util, a pregătirii în domeniul statistic în vederea adoptării monedei euro.
(4) Având în vedere articolele 3.5 și 4.7 din Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, guvernatorii Central Bank of Cyprus și Bank Ċentrali ta’Malta/Central Bank of Malta au fost invitați să participe la deliberările care conduc la adoptarea prezentului regulament,