Recitale
(1) Pe baza experienței acumulate cu ocazia aplicării Regulamentului (CE) nr. 1914/2006 al Comisiei (2), s-a constatat că unele dispoziții din respectivul regulament trebuie modificate.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei din 9 iunie 2000 de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (3) prevede ca emiterea și utilizarea certificatelor să se efectueze cu ajutorul unor sisteme computerizate. Trimiterile la această posibilitate ar trebui integrate în Regulamentul (CE) nr. 1914/2006.
(3) Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1914/2006 nu indică în mod clar că plățile trebuie efectuate pe parcursul întregului an. În consecință, acesta ar trebui modificat pentru a cuprinde o astfel de precizare. De asemenea, articolul 35 din regulamentul menționat anterior ar trebui modificat pentru a permite efectuarea plăților pe parcursul întregului an pentru măsurile prevăzute la articolul respectiv.
(4) Procedurile de modificare a programelor prevăzute la articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1914/2006 trebuie să fie mai clare. Este de dorit să se specifice regulile pentru depunerea cererilor de modificare a programelor generale și pentru aprobarea lor de către Comisie, precum și calendarul de aplicare a acestora. Datorită regulilor bugetare, modificările aprobate ar trebui puse în aplicare începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost depusă cererea de modificare. Pe lângă aceasta, ar trebui să se facă o distincție între modificările importante care trebuie să fie aprobate printr-o decizie a Comisiei și modificările mai puțin importante care ar trebui notificate Comisiei doar cu titlu informativ.
(5) Termenul de 90 de zile de la data depunerii certificatului de ajutoare utilizat, de care dispun autoritățile competente pentru plata ajutorului prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1914/2006 este prea lung și creează anumite dificultăți administrative. În consecință, acesta ar trebui redus la 60 de zile.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1914/2006 ar trebui modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,