Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului (1) a fost adoptat în scopul de a permite celor mai puțin competitivi producători de zahăr să renunțe la producția care face obiectul cotei. Cu toate acestea, renunțarea la cote în temeiul regulamentului menționat nu a atins nivelul așteptat inițial.
(2) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (2), este necesar ca cel târziu până la sfârșitul lunii februarie 2010 să aibă loc o reducere lineară a cotelor naționale și regionale pentru a evita orice dezechilibru al pieței în anii comerciali începând cu 2010/2011, ținând seama de rezultatele regimului de restructurare. O astfel de reducere lineară poate dezavantaja cele mai competitive întreprinderi și poate slăbi situația industriei în ansamblu. Pentru a evita o asemenea situație și pentru a intensifica renunțarea la cote în cadrul regimului de restructurare, se consideră necesară îmbunătățirea funcționării acestuia.
(3) Se pare că întreprinderile producătoare de zahăr au fost descurajate să depună cereri de ajutor de restructurare, datorită faptului că nu există nicio certitudine cu privire la cuantumul ajutorului de restructurare de care vor beneficia, dat fiind că statele membre pot decide să mărească procentul minim pentru ajutorul acordat producătorilor de sfeclă de zahăr, de trestie de zahăr sau de cicoare și contractanților de utilaje, în conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006. Pentru a elimina această incertitudine, cuantumul ajutorului acordat producătorilor și contractanților de utilaje ar trebui stabilit la 10 % din ajutorul acordat întreprinderilor producătoare de zahăr, iar producătorilor respectivi ar trebui să li se acorde o plată suplimentară pentru anul comercial 2008/2009. În anumite cazuri, este necesară o perioadă mai îndelungată de pregătire pentru procesul de restructurare. În cazurile în care întreprinderile decid să depună o cerere de ajutor de restructurare începând cu anul comercial 2009/2010 și pentru a nu dezavantaja producătorii aflați într-o astfel de situație, aceștia ar trebui să beneficieze de plata suplimentară și pentru anul comercial 2009/2010, cu condiția ca întreprinderile să înainteze cererea până la 31 ianuarie 2008.
(4) Pentru a nu dezavantaja întreprinderile și producătorii care au luat parte la regimul de restructurare în anii comerciali 2006/2007 și 2007/2008, ar trebui să li se plătească retroactiv diferența dintre cuantumul ajutorului acordat pentru anii comerciali respectivi și cuantumul ajutorului care le-ar fi fost acordat pentru anul comercial 2008/2009.
(5) Pentru a stimula suplimentar participarea la regimul de restructurare, este necesar să se prevadă scutirea unei părți din cuantumul temporar pentru restructurare care trebuie plătit, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, pentru anul comercial 2007/2008, pentru acele întreprinderi care renunță, pentru anul comercial 2008/2009, la un procent din cotă care să corespundă cel puțin procentului de retragere aplicat întreprinderii în 2007/2008. Suma care urmează să fie scutită ar trebui să corespundă procentului de retragere menționat.
(6) De asemenea, este necesară inițierea unei proceduri de depunere a cererii care să permită întreprinderilor care decid să renunțe, până la 31 ianuarie 2008, la o parte din cota care le revine, corespunzătoare cel puțin procentului de retragere, să depună o altă cerere până la 31 martie 2008, care să le permită să mai renunțe la o parte din cotă sau la întreaga cotă, în condițiile situației de piață existente la etapa respectivă.
(7) Se consideră că regimul de restructurare ar da rezultate mai bune în cazul în care producătorii ar putea să renunțe din proprie inițiativă la producția de sfeclă de zahăr sau de trestie de zahăr destinată prelucrării în cadrul cotelor de zahăr alocate. În acest scop, producătorii ar trebui să aibă posibilitatea, în anul comercial 2008/2009, de a solicita în mod direct ajutorul prevăzut la articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, cu condiția ca aceștia să înceteze livrarea sfeclei de zahăr sau a trestiei de zahăr întreprinderilor față de care aveau obligații, prin contracte de furnizare, în anul comercial anterior. În consecință, statele membre ar trebui să reducă cotele respectivelor întreprinderi. În anumite cazuri, aplicarea acestei posibilități ar putea fi mai adecvată la nivelul statelor membre decât la nivelul întreprinderilor.
(8) Pentru a evita punerea în pericol a viabilității economice a întreprinderilor producătoare de zahăr care fac obiectul cererilor de ajutor ale producătorilor, reducerea cotei ar trebui să fie limitată la 10 % din cota alocată fiecărei întreprinderi, ceea ce corespunde procentului din cotă pe care statul membru îl poate realoca în fiecare an comercial, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006.
(9) În cazul în care cota unei întreprinderi producătoare de zahăr este redusă ca urmare a cererilor de ajutor ale producătorilor, întreprinderea în cauză ar trebui să beneficieze de un ajutor de restructurare, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006. În consecință, cuantumul ajutorului acordat ar trebui să fie cel prevăzut la articolul 3 alineatul (5) litera (c) din regulamentul menționat. Cu toate acestea, sumele ar trebui ajustate în sensul reducerii acestora în cazul în care întreprinderea nu ia măsuri în favoarea forței de muncă vizate de reducerea producției în cadrul cotelor.
(10) Întreprinderile producătoare de zahăr care fac obiectul cererilor de ajutor ale producătorilor ar trebui ca, până la data de 31 ianuarie a anului anterior anului comercial în cauză, să aibă dreptul de a depune o cerere de ajutor de restructurare, astfel cum este prevăzut la articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, cu condiția ca acestea să renunțe la o cotă corespunzătoare cel puțin aceluiași nivel de reducere a cotei care ar fi rezultat din cererile de ajutor înaintate de producători. În acest caz, cererea de ajutor a întreprinderii producătoare de zahăr ar trebui să înlocuiască cererile producătorilor.
(11) Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 prevede un ajutor pentru diversificare. Necesitatea de a clarifica înțelesul celui de-al treilea paragraf din alineatul (4) din articolul în cauză a devenit evidentă. Ar trebui clarificat faptul că ajutoarele care pot fi plătite, în conformitate cu articolul în cauză, în ceea ce privește măsurile prevăzute în cadrul axelor 1 și 3 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (3) se limitează la cuantumurile și ratele de sprijin prevăzute în anexa la regulamentul în cauză.
(12) Articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 prevede termenele de plată a ajutoarelor în cadrul fondului de restructurare. Din experiență se știe că, în anumite condiții, plățile făcute în avans ar putea reprezenta o stimulare suplimentară pentru utilizarea fondului. În consecință, Comisia ar trebui să fie împuternicită să decidă luarea unei astfel de măsuri ținând seama de mijloacele financiare disponibile în cadrul fondului.
(13) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 320/2006 ar trebui modificat în consecință.
(14) Prezentul regulament ar trebui să țină seama de faptul că s-a renunțat la cota totală pentru producția de sirop de inulină, în temeiul regimului de restructurare, încă din anul comercial 2006/2007. Prin urmare, nu mai este necesară menționarea acestui produs sau a materiilor prime din care este produs, și anume cicoarea,