Începe proba gratuită

Regulament 2007/1260 · CELEX 32007R1260

Regulamentul (CE) nr. 1260/2007 al Consiliului din 9 octombrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului

Data act
09.10.2007
Intrare in vigoare
30.10.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_283_R_0001_01
Status
Inactiv
ajutor pentru restructurare economică cotă de producție industria zahărului organizarea comună a pieței retragere de pe piață zahăr

Recitale

(1) Pentru a menține echilibrul structural al pieței, Comisia poate decide retragerea unor cantități de zahăr de pe piață. În cazul în care se decide o retragere preventivă, este necesară limitarea sferei de aplicare a obligației prevăzute la articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului (1) pentru a nu impune întreprinderilor producătoare de zahăr obligația de a plăti prețul minim pentru cantitățile de sfeclă de zahăr corespunzătoare întregii lor cote, inclusiv pentru cantitățile care pot fi produse peste pragul de retragere.

(2) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, Comisia trebuie să decidă până la sfârșitul lunii februarie 2010 asupra aplicării unei reduceri lineare a cotelor naționale și regionale, în vederea ajustării acestor cote și a fixării lor la un nivel durabil după încetarea regimului de restructurare stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană (2). În vederea încurajării unei participări sporite la acest regim de restructurare, se consideră a fi necesar să se reducă procentul menționat la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, ținând seama de renunțarea totală la cote pentru fiecare stat membru în cadrul regimului de restructurare, și să se adapteze acest procent la fiecare întreprindere în funcție de efortul individual de restructurare al acesteia.

(3) Regiunile ultraperiferice menționate la articolul 299 alineatul (2) din tratat nu intră în sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 320/2006. În consecință, acele regiuni ar trebui excluse de la reducerea finală, prin care Comisia este abilitată să ajusteze cotele după expirarea regimului de restructurare.

(4) Articolul 4a din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 prevede ca producătorii de sfeclă-de-zahăr și de trestie-de-zahăr destinată producției în cadrul cotelor să aibă posibilitatea de a depune o cerere directă de ajutor de restructurare, cu condiția să înceteze furnizarea zahărului către întreprinderile cu care încheiaseră contracte de furnizare în anul comercial anterior. În urma acceptării acestor cereri, statele membre trebuie să reducă cota întreprinderilor respective în limita de 10 % menționată la articolul 11 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 318/2006. În acest context, este necesară modificarea articolului respectiv pentru a permite eliminarea definitivă a cotelor alocate întreprinderilor.

(5) Gestionarea eficientă a zahărului prin intervenții publice presupune că zahărul ar trebui revândut pe piață de îndată ce evoluția acesteia o permite, în scopul evitării unei perioade de depozitare îndelungate care implică riscuri de deteriorare a calității. Se consideră necesară acordarea posibilității de revindere ca zahăr industrial.

(6) Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 prevede posibilitatea retragerii zahărului de pe piață, atunci când este necesar, în vederea menținerii echilibrului structural al pieței la un nivel de preț apropiat de prețul de referință. Aplicarea acestei măsuri se bazează în prezent pe un procent comun tuturor statelor membre și aplicabil ansamblului producției în cadrul cotelor. Experiența recentă a arătat că o astfel de aplicare lineară poate fi contraproductivă, dat fiind că producătorii sunt încurajați să producă peste necesitățile contractuale cu titlu preventiv pentru a evita o eventuală depozitare obligatorie a cantităților retrase. Prin urmare, se consideră necesar ca instrumentul de retragere să fie adaptat prin înlocuirea procentului linear cu un prag care urmează să fie determinat prin aplicarea unui coeficient cotei alocate fiecărei întreprinderi, iar cantitățile produse în cadrul cotelor, care depășesc acest prag, ar trebui retrase. În acest mod, întreprinderile ar trebui să poată evita consecințele unei retrageri, adaptându-și producția astfel încât aceasta să nu depășească nivelul pragului.

(7) Se consideră că obiectivul retragerii va fi mai bine atins în cazul în care coeficientul de retragere poate fi stabilit preventiv până la mijlocul lunii martie a anului comercial anterior, dat fiind că producătorii de sfeclă-de-zahăr vor putea astfel să își adapteze însămânțările la bilanțul previzional. Regulamentul (CE) nr. 320/2006 face posibilă renunțarea la cote în schimbul plății ajutorului de restructurare în două etape. Cantitățile la care se poate renunța în cea de-a doua etapă nu pot fi luate în considerare pentru calcularea coeficientului pentru retragerea preventivă în ceea ce privește anul comercial 2008/2009, deoarece respectivele cifre vor fi cunoscute abia după 16 martie 2008, aceasta fiind data limită pentru stabilirea coeficientului. Prin urmare, ar trebui clarificat faptul că respectivul coeficient se aplică cotelor încă disponibile la acea dată.

(8) Pentru a ține seama de datele de piață actualizate cu privire la producție, ar trebui să se prevadă posibilitatea de a ajusta pentru anul comercial în cauză coeficientul pentru retragerea preventivă stabilit în luna martie, dacă acest lucru este necesar.

(9) În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, cantitățile retrase de pe piață care nu sunt comercializate ca zahăr industrial sau ca izoglucoză se consideră primele cantități produse în conformitate cu cotele pentru anul comercial următor. Această normă ar putea însemna că întreprinderile care doresc să participe la regimul de restructurare în cursul anilor comerciali 2008/2009 și 2009/2010 nu pot beneficia în totalitate de acest regim. Pentru a nu împiedica restructurarea în sectorul zahărului, se consideră necesară prevederea unei scutiri, la cererea întreprinderii, de la retragere în anul comercial 2007/2008 sau de la o eventuală retragere în cursul anului comercial 2008/2009 în cazul întreprinderilor care, în cursul anului comercial al retragerii respective, au solicitat cu succes un ajutor de restructurare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 320/2006 și care, în consecință, vor renunța la cota lor totală în anul comercial următor.

(10) Pentru a încuraja creșterea participării la regimul de restructurare, este necesar să se prevadă o creștere a coeficientului în raport cu renunțarea totală la cote, pentru fiecare stat membru, în cadrul regimului de restructurare.

(11) Licențele de import în cadrul anumitor regimuri preferențiale se eliberează doar rafinăriilor cu activitate permanentă, în limita necesarului tradițional de aprovizionare prevăzut la articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006. Această prerogativă nu ar trebui redusă în cazul aplicării unei retrageri, dat fiind că rafinăriile nu au aceeași posibilitate ca producătorii de zahăr de a-și adapta producția la pragurile de retragere.

(12) Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 prevede reguli aplicabile acordurilor interprofesionale. În conformitate cu alineatul (6) din articolul menționat anterior, acordurile sectoriale pot deroga de la unele dintre aceste reguli. Ar trebui să se prevadă posibilitatea, pentru întreprinderile producătoare de zahăr care nu au încheiat anterior însămânțărilor contracte de furnizare pentru o cantitate corespunzătoare zahărului din cadrul cotelor lor, de a obține o derogare de la obligația de a plăti prețul minim pentru toată producția de sfeclă transformată în zahăr, astfel cum se proceda înainte de punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006.

(13) Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 prevede o ajustare anuală a cotelor naționale și regionale stabilite în anexa III la respectivul regulament, ca rezultat al aplicării diferitelor mecanisme prin intermediul cărora cotele atribuite unor întreprinderi sunt fie majorate, fie reduse. Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 se referă, de asemenea, la articolele 14 și 19 din regulamentul respectiv, care privesc reportarea zahărului excedentar și, respectiv, retragerea zahărului de pe piață. Cu toate acestea, aplicarea respectivelor articole nu are ca rezultat o majorare sau o reducere a cotelor. Prin urmare, referința în cauză ar trebui eliminată.

(14) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 318/2006 ar trebui modificat în consecință.

(15) În prezentul regulament ar trebui să se țină seama de faptul că s-a renunțat la cota totală pentru producția de sirop de inulină în anul comercial 2006/2007 în cadrul regimului de restructurare stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 318/2006 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 6, alineatele (5) și (6) se înlocuiesc cu următorul text: „(5) Întreprinderile producătoare de zahăr care nu au încheiat, anterior însămânțărilor, contracte de furnizare la prețul minim al sfeclei pentru o cantitate de sfeclă corespunzătoare zahărului pentru care dețin o cotă, ajustată, dacă este cazul, prin coeficientul pentru retragere preventivă stabilit în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) primul paragraf, au obligația de a plăti, pentru toată cantitatea de sfeclă pe care o transformă în zahăr, cel puțin prețul minim al sfeclei căreia i se aplică o cotă. (6) Sub rezerva aprobării de către statul membru în cauză, acordurile sectoriale pot deroga de la dispozițiile alineatelor (3), (4) și (5).” 2. Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 10 Gestionarea cotelor (1) În conformitate cu procedura menționată la articolul 39 alineatul (2), cotele stabilite în anexa III la prezentul regulament se ajustează cel târziu până la 30 aprilie 2008 pentru anul comercial 2008/2009 și cel mai târziu până la sfârșitul lunii februarie 2009, respectiv februarie 2010, pentru anii comerciali 2009/2010 și 2010/2011. Aceste ajustări sunt rezultatul aplicării articolelor 8 și 9 din prezentul regulament, a alineatului (2) din prezentul articol, a articolului 3 și a articolului 4a alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006. (2) Ținând seama de rezultatele regimului de restructurare prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 320/2006, Comisia stabilește, cel târziu până la sfârșitul lunii februarie 2010, în conformitate cu procedura menționată la articolul 39 alineatul (2) din prezentul regulament, procentul comun necesar reducerii cotelor existente de zahăr și izoglucoză pentru fiecare stat membru sau regiune, pentru a evita orice dezechilibru al pieței începând cu anul comercial 2010/2011. Statele membre ajustează în consecință cota atribuită fiecărei întreprinderi. Prin derogare de la primul paragraf al acestui alineat, în cazul statelor membre pentru care cota națională a fost redusă ca rezultat al renunțărilor la cote în conformitate cu articolul 3 și articolul 4a alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, procentul este stabilit în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2) din prezentul regulament, prin aplicarea anexei VIII la prezentul regulament. Aceste state membre ajustează procentul, pentru fiecare întreprindere aflată pe teritoriul lor și care dispune de o cotă, în conformitate cu anexa IX la prezentul regulament. Primul și al doilea paragraf din acest alineat nu se aplică regiunilor ultraperiferice menționate la articolul 299 alineatul (2) din tratat.” 3. Articolul 11 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 11 Realocarea cotelor naționale și reducerea cotelor”; (b) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Un stat membru poate reduce cota de zahăr sau de izoglucoză alocată unei întreprinderi constituită pe teritoriul său cu un procent de până la 10 % pentru anul comercial 2008/2009 și pentru anii următori, respectând în același timp libertatea întreprinderilor de a participa la mecanismele instituite prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006. Procedând astfel, statele membre aplică criterii obiective și nediscriminatorii.”; (c) se adaugă următorul alineat: „(4) Prin derogare de la alineatul (3) din acest articol, în cazul în care se aplică articolul 4a din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, statele membre ajustează cota de zahăr alocată întreprinderii respective prin aplicarea reducerii definite la alineatul (4) din respectivul articol, în limita procentului stabilit la alineatul (1) din prezentul articol.” 4. Articolul 15 alineatul (1) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) de zahăr și izoglucoză retrase de pe piață în conformitate cu articolele 19 și 19a și pentru care nu se respectă obligațiile prevăzute la articolul 19 alineatul (3).” 5. La articolul 18 alineatul (3) litera (a) se adaugă următoarea liniuță: „sau — pentru uz industrial menționat la articolul 13.” 6. Articolul 19 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 19 Retragerea zahărului de pe piață (1) Pentru a menține echilibrul structural al pieței la un nivel de preț apropiat de prețul de referință, ținând seama de obligațiile Comunității care decurg din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 300 din tratat, Comisia poate decide să retragă de pe piață, pentru un anumit an comercial, acele cantități de zahăr sau de izoglucoză produse în cadrul cotelor care depășesc pragul calculat în conformitate cu alineatul (2) din acest articol. (2) Pragul de retragere menționat la alineatul (1) al acestui articol este calculat, pentru fiecare întreprindere care dispune de o cotă, prin înmulțirea cotei sale cu un coeficient care se stabilește în conformitate cu procedura menționată la articolul 39 alineatul (2) cel târziu până la data de 16 martie a anului comercial precedent, pe baza evoluției estimative a pieței. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 320/2006, pentru anul comercial 2008/2009, respectivul coeficient este aplicat cotei după renunțări, cotă alocată cel mai târziu până la data de 15 martie 2008. Pe baza evoluției actualizate a pieței, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2), Comisia poate decide, până la data de 31 octombrie a anului comercial respectiv, să ajusteze coeficientul sau, în cazul în care nicio astfel de decizie nu a fost adoptată în conformitate cu primul paragraf din prezentul alineat, să stabilească un coeficient. (3) Fiecare întreprindere care dispune de o cotă depozitează, pe propria cheltuială, până la începutul anului comercial următor, cantitățile de zahăr produse în cadrul cotelor care depășesc pragul calculat în conformitate cu alineatul (2). Cantitățile de zahăr sau de izoglucoză retrase de pe piață în cursul unui an comercial se consideră a fi primele cantități produse în conformitate cu cotele pentru anul comercial următor. Prin derogare de la primul paragraf al acestui alineat, luând în considerare evoluția estimativă a pieței zahărului, se poate decide, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2), ca, pentru anul comercial în curs și/sau pentru anul următor, cantitatea totală sau parțială de zahăr sau de izoglucoză retrasă de pe piață să fie considerată: (a) zahăr sau izoglucoză excedentare care pot deveni zahăr industrial sau izoglucoză industrială; sau (b) producție căreia i se aplică cote temporare, din care o parte poate fi rezervată exportului, cu respectarea angajamentelor Comunității care decurg din acorduri încheiate în conformitate cu articolul 300 din tratat. (4) În cazul în care aprovizionarea cu zahăr în Comunitate nu este adecvată, se poate decide ca, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2), o anumită cantitate de zahăr retrasă de pe piață să poată fi vândută pe piața comunitară înainte de sfârșitul perioadei de retragere. (5) În cazul în care zahărul retras este considerat ca fiind prima cantitate din producția de zahăr a anului comercial următor, se plătește producătorilor de sfeclă de zahăr prețul minim pentru anul comercial respectiv. În cazul în care zahărul retras devine zahăr industrial sau este exportat în conformitate cu alineatul (3) literele (a) și (b) din prezentul articol, nu se aplică cerințele privind prețul minim prevăzute la articolul 5. În cazul în care zahărul retras este vândut pe piața comunitară înainte de sfârșitul perioadei de retragere în conformitate cu alineatul (4), producătorilor de sfeclă-de-zahăr le este plătit prețul minim pentru anul comercial în curs.”; 7. Se introduce următorul articol 19a: „Articolul 19a Retragerea zahărului de pe piață în anii comerciali 2007/2008, 2008/2009 și 2009/2010 (1) Prin derogare de la articolul 19 alineatul (2) din prezentul regulament, în cazul statelor membre pentru care cota națională de zahăr a fost redusă ca rezultat al renunțărilor la cote în conformitate cu articolul 3 și articolul 4a alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, coeficientul este stabilit, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2) din prezentul regulament, pentru anii comerciali 2007/2008, 2008/2009 și 2009/2010, prin aplicarea anexei X la prezentul regulament. (2) Coeficienții prevăzuți la articolul 19 alineatul (2) din prezentul regulament nu se aplică unei întreprinderi care solicită acest lucru și care, în conformitate cu litera (a) sau (b) din articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, renunță, începând cu anul comercial următor, la cota totală care i-a fost alocată. Respectiva solicitare se depune înainte de sfârșitul anului comercial căruia i se aplică retragerea.” 8. La articolul 29 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(1) Necesarul tradițional de aprovizionare cu zahăr pentru rafinare, exprimat în zahăr alb, se stabilește, pentru Comunitate, la 2 324 735 tone pentru fiecare an comercial.” 9. La anexa V punctul VI, trimiterea la articolul 10 alineatul (3) se înlocuiește cu trimiterea la articolul 10 alineatul (2). 10. Textul cuprins în anexa la prezentul regulament se atașează sub forma anexelor VIII, IX și X.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.