Recitale
(1) În conformitate cu articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în contextul gestionării comune, finanțează numai cheltuielile efectuate în conformitate cu legislația comunitară. Plățile necuvenite efectuate de statele membre către beneficiari, care nu rezultă din abateri în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (2), ci din erori ale administrațiilor naționale, nu sunt efectuate în conformitate cu legislația comunitară și, prin urmare, ar trebui excluse de la finanțarea din bugetul Comunității. Din acest motiv, în cazul în care respectivele plăți necuvenite nu au fost recuperate de către statele membre la sfârșitul exercițiului financiar în care au fost descoperite, ele trebuie excluse din conturile anuale ale agențiilor de plată. În consecință, astfel de plăți nu ar trebui incluse în tabelele prevăzute în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei (3).
(2) În temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, statele membre trebuie să prezinte Comisiei un raport sintetic privind procedurile de recuperare în cazul expedierii conturilor anuale. În acest raport, statele membre trebuie să precizeze separat sumele nerecuperate în termenele specificate și sumele pentru care s-a decis întreruperea procedurii de recuperare. Pentru a facilita lichidarea de către Comisie a conturilor agențiilor de plată, conturile ar trebui să includă suma totală care urmează să fie percepută din bugetul comunitar și suma totală care urmează să fie percepută din bugetul statelor membre în temeiul articolului 32 alineatul (5) primul paragraf, pentru FEGA, respectiv în temeiul articolului 33 alineatul (8) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, pentru FEADR, precum și suma totală care urmează să fie percepută din bugetul comunitar în temeiul articolului 32 alineatul (6), pentru FEGA, respectiv în temeiul articolului 33 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, pentru FEADR.
(3) În scopuri contabile, ar trebui să se solicite statelor membre să prezinte Comisiei, în contextul conturilor anuale, informații privind sumele care urmează să fie recuperate, altele decât cele care rezultă din erori ale administrațiilor naționale sau nereguli ale beneficiarilor, cum ar fi, de exemplu, sumele care urmează să fie recuperate în urma cererilor de reducere și de excludere pentru încălcări ale obligațiilor de ecocondiționalitate. În acest scop, trebuie adăugat un tabel tip care să conțină informațiile necesare.
(4) Anumite referințe privind securitatea sistemelor informatice ar trebui actualizate ca urmare a evoluțiilor recente în acest domeniu.
(5) Având în vedere experiența dobândită prin aplicarea anexei III, anexa în cauză trebuie simplificată.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 885/2006 ar trebui modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fonduri agricole,