Începe proba gratuită

Regulament 2007/1210 · CELEX 32007R1210

Regulamentul (CE) nr. 1210/2007 al Comisiei din 17 octombrie 2007 privind lansarea unei licitații pentru atribuirea de licențe de export din sistemul A3 în sectorul fructelor și legumelor (tomate, portocale, lămâi, struguri de masă și mere)

Data act
17.10.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_274_R_0003_01
Status
In vigoare
adjudecarea unui contract citrice licență de export produs vegetal sâmburele fructului struguri

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1961/2001 al Comisiei (2) stabilește normele de aplicare a restituirilor la export în sectorul fructelor și legumelor.

(2) În temeiul articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, în măsura necesară pentru a permite exportul unor cantități semnificative din punct de vedere economic, produsele exportate de Comunitate pot face obiectul unei restituiri la export, în limitele care rezultă din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 300 din tratat.

(3) În conformitate cu articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, este necesar să se asigure că fluxurile comerciale generate anterior de regimul restituirilor nu sunt perturbate. Din acest motiv, precum și datorită caracterului sezonier al exporturilor de fructe și legume, este necesară stabilirea cantităților prevăzute pentru fiecare produs, pe baza nomenclaturii produselor agricole pentru restituirile la export stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 3846/87 al Comisiei (3). Aceste cantități trebuie alocate ținând seama de caracterul mai mult sau mai puțin perisabil al produselor respective.

(4) În temeiul articolului 35 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, restituirile trebuie stabilite luând în considerare, pe de o parte, situația existentă și perspectivele evoluției prețurilor și disponibilității fructelor și legumelor pe piața comunitară și, pe de altă parte, prețurile practicate în comerțul internațional. Trebuie luate în considerare, de asemenea, costurile de comercializare și transport, precum și aspectul economic al exporturilor prevăzute.

(5) În conformitate cu articolul 35 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, prețurile pe piața comunitară se stabilesc ținând seama de prețurile cele mai avantajoase pentru export.

(6) Situația comerțului internațional sau cerințele specifice ale anumitor piețe pot necesita diferențierea restituirii, pentru un anumit produs, în funcție de destinația acestuia.

(7) Tomatele, portocalele, lămâile, strugurii de masă și merele din categoriile Extra, I și II din normele comunitare de comercializare pot face în prezent obiectul unor exporturi importante din punct de vedere economic.

(8) Pentru a permite utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile și ținând seama de structura exporturilor Comunității, este necesar să se lanseze o licitație și să se fixeze valoarea indicativă a restituirilor și cantitățile prevăzute pentru perioada respectivă.

(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a fructelor și legumelor proaspete,

Articolul 1

(1) Se lansează o licitație pentru atribuirea de licențe de export din sistemul A3. Produsele respective, perioada de depunere a ofertelor, ratele indicative de restituire și cantitățile prevăzute sunt stabilite în anexă. (2) Licențele eliberate în conformitate cu ajutorul alimentar, menționate la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei (4) nu se scad din cantitățile eligibile prevăzute în anexa la prezentul regulament. (3) Perioada de valabilitate a licențelor de tip A3 expiră la 31 decembrie 2007.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 25 octombrie 2007.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.