Începe proba gratuită

Regulament 2007/1059 · CELEX 32007R1059

Regulamentul (CE) nr. 1059/2007 al Comisiei din 14 septembrie 2007 privind deschiderea unei licitații permanente pentru revânzarea pe piața comunitară a zahărului deținut de agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Irlanda, Spania, Italia, Ungaria, Slovacia și Suedia

Data act
14.09.2007
Intrare in vigoare
18.09.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_242_R_0003_01
Status
Inactiv
adjudecarea unui contract organism de intervenție în activitatea comercială piața UE țări ale UE vânzare zahăr

Recitale

(1) Articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește gestionarea pieței interne a zahărului și regimul cotelor (2), prevede că agențiile de intervenție pot vinde zahărul numai după ce Comisia adoptă o decizie în acest sens.

(2) O astfel de decizie a fost adoptată de Comisie prin Regulamentul (CE) nr. 1039/2006 din 7 iulie 2006 privind deschiderea unei licitații permanente pentru revânzarea pe piața comunitară a zahărului deținut de agențiile de intervenție belgiană, cehă, germană, spaniolă, irlandeză, italiană, ungară, poloneză, slovenă, slovacă și suedeză (3). În temeiul acestui regulament, ofertele pot fi depuse pentru ultima dată între 13 și 26 septembrie 2007.

(3) Probabil în majoritatea statelor membre vor exista în continuare stocuri de intervenție de zahăr după expirarea acestui ultim termen de depunere a ofertelor. Prin urmare, pentru a răspunde cerințelor continue de pe piață, este necesar să se deschidă o nouă licitație permanentă pentru a face aceste stocuri disponibile pentru piața internă.

(4) Pentru a permite compararea prețurilor de ofertă pentru tipuri de zahăr de calități diferite, prețul de ofertă ar trebui să se raporteze la zahărul de calitatea standard definită în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 318/2006.

(5) În conformitate cu articolul 42 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006, este necesară stabilirea unei cantități minime per ofertant sau per lot.

(6) Pentru a ține cont de situația pieței comunitare, este necesar să se prevadă stabilirea de către Comisie a unui preț minim de vânzare pentru fiecare licitație parțială.

(7) Prețul minim de vânzare se raportează la zahărul de calitate standard. Trebuie să se prevadă posibilitatea adaptării prețului de vânzare.

(8) Agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Slovacia și Suedia trebuie să comunice Comisiei ofertele. Ofertanții trebuie să rămână anonimi.

(9) În scopul asigurării bunei gestionări a zahărului depozitat, este necesar să se prevadă ca statele membre să comunice cantitățile efectiv vândute.

(10) Articolul 59 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 prevede că Regulamentul (CE) nr. 1262/2001 al Comisiei (4) se aplică în continuare zahărului acceptat pentru intervenție înainte de 10 februarie 2006. Cu toate acestea, pentru revânzarea zahărului deținut de agențiile de intervenție, această distincție nu este necesară, iar aplicarea acesteia ar crea dificultăți de ordin administrativ pentru statele membre. Prin urmare, este necesar să se excludă aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1262/2001 pentru revânzarea zahărului deținut de agențiile de intervenție.

(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,

Articolul 1

Agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Irlanda, Spania, Italia, Ungaria, Slovacia și Suedia pun în vânzare, prin deschiderea unei licitații permanente pentru piața internă a Comunității o cantitate totală maximă de 601 981 tone de zahăr acceptat pentru intervenție și disponibil pentru vânzare pe piața internă. Cantitățile maxime respective pe stat membru sunt menționate în anexa I.

Articolul 2

(1) Perioada de depunere a ofertelor pentru prima licitație parțială începe la 1 octombrie 2007 și se termină la 10 octombrie 2007 la ora 15.00, ora Bruxelles-ului. Termenele de depunere a ofertelor pentru cea de-a doua licitație și pentru următoarele licitații parțiale încep în prima zi lucrătoare care urmează după expirarea termenului precedent. Acestea expiră la ora 15.00, ora Bruxelles-ului la: — 24 octombrie 2007, — 7 și 21 noiembrie 2007, — 5 și 19 decembrie 2007, — 9 și 30 ianuarie 2008, — 13 și 27 februarie 2008, — 12 și 26 martie 2008, — 9 și 23 aprilie 2008, — 7 și 28 mai 2008, — 11 și 25 iunie 2008, — 9 și 23 iulie 2008, — 6 și 27 august 2008, — 10 și 24 septembrie 2008. (2) Prețul de ofertă se raportează la zahărul alb și zahărul brut de calitatea standard definită în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 318/2006. (3) Cantitatea minimă a ofertantului per lot în conformitate cu articolul 42 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 este de 250 de tone, cu excepția cazurilor în care cantitatea disponibilă pentru acel lot este mai mică de 250 de tone. În astfel de cazuri oferta trebuie să se raporteze la cantitatea disponibilă. (4) Ofertele se depun la agenția de intervenție care deține zahărul, așa cum se menționează în anexa I.

Articolul 3

În termen de două ore de la expirarea termenului de depunere menționat la articolul 2 alineatul (1), agențiile de intervenție respective transmit Comisiei ofertele prezentate. Identitatea ofertanților trebuie să rămână secretă. Ofertele depuse sunt comunicate în format electronic, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa II. În cazul în care nu s-a depus nicio ofertă, statul membru informează Comisia cu privire la aceasta, în același termen.

Articolul 4

(1) Comisia stabilește prețul minim de vânzare pentru fiecare stat membru implicat sau decide să nu accepte ofertele în conformitate cu procedura menționată la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006. (2) Pentru zahărul de intervenție care nu este de calitate standard, statele membre adaptează prețul de vânzare efectiv prin aplicarea mutatis mutandis a articolului 32 alineatul (6) și, respectiv, a articolului 33 din Regulamentul (CE) nr. 952/2006. (3) În cazul în care atribuirea pentru prețul minim stabilit în conformitate cu alineatul (1) ar duce la depășirea cantității disponibile pentru statul membru respectiv, atribuirea este limitată la cantitatea care este disponibilă. În cazul în care atribuirile pentru un stat membru către toți ofertanții care oferă același preț ar duce la depășirea cantității pentru statul membru respectiv, cantitatea disponibilă se atribuie astfel: (a) prin repartizare între ofertanți direct proporțional cu cantitățile totale menționate în fiecare ofertă; sau (b) prin licitație între ofertanții respectivi, prin raportare la un tonaj maxim stabilit pentru fiecare dintre ei; sau (c) prin tragere la sorți. (4) Cel târziu în cea de-a cincea zi lucrătoare de la stabilirea de către Comisie a prețului minim de vânzare, agențiile de intervenție respective comunică Comisiei, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa III, cantitatea efectiv vândută prin licitație parțială.

Articolul 5

Prin derogare de la articolul 59 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 952/2006, acest regulament se aplică la revânzarea, în conformitate cu articolul 1 din prezentul regulament, a zahărului acceptat pentru intervenție înainte de 10 februarie 2006.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.