Recitale
(1) Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1535/2003 al Comisiei din 29 august 2003 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2201/96 al Consiliului în ceea ce privește sistemul de ajutor în sectorul produselor prelucrate pe bază de fructe și legume (2) prevede publicarea de către Comisie, cel târziu până la 31 mai, a valorii ajutorului acordat pentru piersicile destinate prelucrării.
(2) Pentru statele membre ale Comunității, în componența acesteia la 31 decembrie 2006, verificarea respectării pragurilor comunitare și naționale de prelucrare a piersicilor, menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/96, se efectuează pe baza cantităților pentru care au fost acordate ajutoare în timpul ultimilor trei ani de comercializare pentru care sunt disponibile date definitive în toate statele membre în cauză.
(3) Media cantităților de piersici transformate în cadrul schemei de ajutor, pe parcursul celor trei ani de comercializare anteriori, este mai mică decât pragul comunitar. Ajutorul de acordat în anul de comercializare 2007/2008 în fiecare dintre statele membre în cauză trebuie, așadar, să fie valoarea stabilită la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2201/96.
(4) Mecanismul de calcul al respectării pragurilor naționale de prelucrare, prevăzut la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2201/96, nu se aplică imediat Bulgariei și României. Din acest motiv, trebuie să se prevadă măsuri tranzitorii de aplicare. Pentru anul de comercializare 2007/2008, pentru care nu există date disponibile care să permită verificarea respectării pragurilor comunitare și naționale de prelucrare a piersicilor în aceste state membre, se impune, din precauție, reducerea prealabilă a ajutorului, care va fi rambursată în cazul în care pragurile prevăzute nu vor fi depășite la sfârșitul anului de comercializare menționat.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a produselor prelucrate pe bază de fructe și legume,