Începe proba gratuită

Regulament 2007/537 · CELEX 32007R0537

Regulamentul (CE) nr. 537/2007 al Comisiei din 15 mai 2007 privind autorizarea produsului de fermentație Aspergillus oryzae (NRRL 458) (Amaferm) ca aditiv pentru hrana animalelor (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
15.05.2007
Intrare in vigoare
05.06.2006
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_128_R_0013_01
Status
Inactiv
aditivi alimentari hrană pentru animale legislație privind alimentele vaci de lapte zootehnie

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor destinați hranei animalelor, precum și criteriile și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) O cerere de autorizație a preparatului menționat în anexa la prezentul regulament a fost introdusă în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Această cerere a fost însoțită de informațiile și documentele solicitate conform prevederilor articolului 7 aliniatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3) Cererea privește autorizarea produsului de fermentație Aspergillus oryzae NRRL 458 (Amaferm) ca aditiv pentru hrana vacilor de lapte, urmând a fi clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.

(4) În avizul său din 8 martie 2006, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („Autoritatea”) a ajuns la concluzia că produsul de fermentație Aspergillus oryzae NRRL 458 (Amaferm) nu are un efect dăunător asupra sănătății animalelor, sănătății oamenilor sau asupra mediului (2). Autoritatea a estimat, de asemenea, că produsul de fermentație nu prezintă niciun alt risc care ar putea să excludă autorizarea, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Amaferm a demonstrat că are efecte pozitive asupra producției de lapte la vacile de lapte. Avizul autorității recomandă luarea de măsuri corespunzătoare privind siguranța utilizatorilor. Autoritatea nu consideră necesar să formuleze cerințe speciale pentru supravegherea ulterioară introducerii pe piață. Avizul confirmă, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului pentru hrana animalelor, transmis de către laboratorul comunitar de referință instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea preparatului menționat mai sus arată că sunt îndeplinite condițiile privind autorizarea, stabilite de articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Prin urmare, trebuie autorizată utilizarea preparatului în cauză, în conformitate cu prevederile anexei la prezentul regulament.

(6) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Se autorizează preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei de „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „promotori de digestibilitate”, ca aditiv pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite de anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.