Recitale
(1) Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2081/2004 al Comisiei din 6 decembrie 2004 de stabilire a normelor referitoare la comunicarea informațiilor necesare punerii în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2358/71 al Consiliului privind organizarea comună a pieței în sectorul semințelor (2) se referă la specii și grupe de soiuri stabilite în anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2358/71 al Consiliului. Acestea sunt incluse în prezent în anexa XI la Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (3).
(2) În lumina reformei din sectorul semințelor, este necesar să se examineze și să se simplifice comunicarea datelor necesare punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1947/2005. Din motive de claritate, Regulamentul (CE) nr. 2081/2004 trebuie, prin urmare, abrogat și înlocuit cu un nou regulament.
(3) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a semințelor,