Recitale
(1) Anumite state membre au unele dificultăți în respectarea termenului impus la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1010/2006 al Comisiei (3), pentru efectuarea plăților către beneficiarii măsurilor excepționale de sprijinire a pieței, și anume înainte de 31 martie 2007. Având în vedere faptul că este prima dată când sunt puse în aplicare aceste măsuri excepționale de sprijinire a pieței, punerea în practică a procedurilor administrative a necesitat mult timp. Prin urmare, este necesară prelungirea cu două luni a termenului de plată.
(2) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1010/2006 trebuie modificat în consecință.
(3) Având în vedere că termenul limită actual expiră la 31 martie 2007, trebuie prevăzut ca prezentul regulament să se aplice începând cu 1 aprilie 2007.
(4) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de pasăre și ouălor,