Recitale
(1) În conformitate cu articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, în măsura necesară pentru a permite exportul produselor menționate la articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (b) din regulamentul menționat anterior, pe baza prețurilor acestor produse în comerțul internațional și în limitele decurgând din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 300 din tratat, diferența dintre aceste prețuri și prețurile din Comunitate poate fi acoperită printr-o restituire la export.
(2) Restituirile la export pot fi instituite pentru a acoperi disparitățile de competitivitate dintre exporturile din Comunitate și cele din țările terțe. Produsele comunitare exportate spre destinații apropiate și spre anumite țări terțe care acordă un tratament preferențial la import se găsesc în prezent într-o poziție concurențială foarte avantajoasă. În consecință, este necesară eliminarea restituirilor la export pentru aceste destinații.
(3) Regulamentul (CE) nr. 2805/95 al Comisiei (2) trebuie modificat în consecință.
(4) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a vinurilor,