Recitale
(1) Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1282/2006 al Comisiei din 17 august 2006 de stabilire a normelor speciale de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului în ceea ce privește licențele de export și restituirile la export în sectorul laptelui și produselor lactate (2) stabilește termenul de valabilitate a licențelor de export.
(2) Reducerea prețului de intervenție pentru unt de la 1 iulie 2007 va afecta probabil diferența dintre acest preț și prețul de pe piața mondială.
(3) Ca măsură de precauție, în scopul protejării bugetului comunitar de cheltuieli inutile și pentru a evita o aplicare speculativă a sistemului de restituire la export în sectorul produselor lactate, pentru produsele care conțin grăsimi din lapte valabilitatea licențelor de export cu stabilirea în avans a restituirii trebuie limitată la 30 iunie 2007.
(4) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a laptelui și a produselor lactate,