Recitale
(1) Anexa IV la Convenția Marpol 73/78 privind prevenirea poluării cu ape uzate de către nave a intrat în vigoare la 27 septembrie 2003, iar versiunea revizuită a acesteia a intrat în vigoare la 1 august 2005.
(2) Articolul 16 din Directiva 2000/59/CE prevede că punerea în aplicare a directivei în ceea ce privește apele uzate va fi suspendată pentru 12 luni după intrarea în vigoare a anexei IV la Convenția Marpol.
(3) Căpitanul unei nave care se îndreaptă spre un port situat în Comunitate este obligat, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 2000/59/CE, să completeze formularul din anexa II la directivă și să comunice informațiile autorității sau organismului desemnat în acest sens de către statul membru în care este situat portul.
(4) Având în vedere că anexa II nu se referă la apele uzate, aceasta trebuie modificată pentru a introduce apele uzate în categoria suplimentară a deșeurilor a căror existență trebuie notificată înainte de intrarea în port. Dispozițiile din directivă referitoare la apele uzate trebuie analizate în legătură cu normele din anexa IV la convenția Marpol care prevăd, în condiții specifice, posibilitatea deversării apelor uzate în mare. Aceasta se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor mai stricte privind descărcarea deșeurilor navelor adoptate în conformitate cu dreptul internațional.
(5) Măsurile prevăzute de această directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave înființat prin Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (2),