Recitale
(1) În Comunicarea sa către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind actualizarea și simplificarea acquis-ului comunitar, Comisia și-a anunțat, printre altele, intenția de a examina acquis-ul pentru a stabili dacă acesta poate fi simplificat, de exemplu prin abrogarea actelor care au căzut în desuetudine.
(2) În urma adoptării a diverse acte de natură legislativă în domeniul achizițiilor publice, cele mai recente fiind Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (2) și Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (3) precum și în lumina evoluției jurisprudenței Curții de Justiție și, în special, a hotărârii acesteia din 25 iulie 1991 din cauza nr. C-76/90 Säger (4), a fost posibil să se ajungă la un nivel de protecție egal sau mai ridicat decât cel oferit de Directiva 71/304/CEE (5).
(3) Pentru a simplifica acquis-ul comunitar și, totodată, pentru a nu aduce atingere drepturilor operatorilor economici, Directiva 71/304/CEE ar trebui prin urmare abrogată,