Începe proba gratuită

Decizie 2007/873 · CELEX 32007D0873

2007/873/CE: Decizia Comisiei din 18 decembrie 2007 de aprobare a programului național, prezentat de Bulgaria, pentru controlul salmonelei în efectivele pentru reproducere din specia Gallus gallus [notificată cu numărul C(2007) 6353]

Data act
18.12.2007
Intrare in vigoare
28.12.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_344_R_0045_01
Status
In vigoare
boli contagioase bolile animalelor Bulgaria creșterea animalelor inspecție sanitară inspecție veterinară prevenirea bolilor sănătate publică șeptel zoonoză

Recitale

(1) Obiectivul Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 vizează adoptarea de măsuri adecvate și eficiente pentru depistarea și controlul salmonelei și a altor agenți zoonotici în toate stadiile relevante ale producției, prelucrării și distribuției, în special la nivelul producției primare, astfel încât să se reducă prevalența acestora și riscul pe care acestea îl reprezintă pentru sănătatea publică.

(2) Regulamentul (CE) nr. 1003/2005 al Comisiei din 30 iunie 2005 de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la stabilirea unui obiectiv comunitar de reducere a prevalenței anumitor serotipuri de salmonela în efectivele de reproducere din specia Gallus gallus și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 (2) a stabilit un obiectiv comunitar de reducere a prevalenței tuturor serotipurilor de salmonelă care prezintă interes din punct de vedere al sănătății publice în efectivele de reproducere din specia Gallus gallus la nivelul producției primare.

(3) Pentru realizarea obiectivului comunitar, statele membre trebuie să stabilească programe naționale pentru controlul salmonelei în efectivele pentru reproducere din specia Gallus gallus și să le prezinte Comisiei, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

(4) Bulgaria a prezentat programul său național pentru controlul salmonelei în efectivele pentru reproducere din specia Gallus gallus.

(5) Programul prezentat de Bulgaria este în conformitate cu legislația veterinară comunitară relevantă, în special cu Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

(6) În consecință, programul național de control prezentat de Bulgaria ar trebui aprobat.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Programul național, prezentat de Bulgaria, pentru controlul salmonelei în efectivele pentru reproducere din specia Gallus gallus se aprobă.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 februarie 2008.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Bulgariei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.