Începe proba gratuită

Decizie 2007/856 · CELEX 32007D0856

2007/856/CE: Decizia Consiliului din 8 noiembrie 2007 privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980

Data act
08.11.2007
Intrare in vigoare
30.12.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_347_R_NS001
Status
In vigoare
Bulgaria consolidare a legislației UE contract convenție interguvernamentală (UE) Curtea de Justiție a Uniunii Europene interpretarea dreptului România

Recitale

(1) Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (denumită în continuare „Convenția din 1980”), deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, a intrat în vigoare la 1 aprilie 1991.

(2) Convenția din 1980 a fost completată de Primul și Al doilea protocol din 19 decembrie 1988 privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene (2) (denumite în continuare „Primul și Al doilea protocol din 1988”).

(3) Republica Elenă a aderat la Convenția din 1980 prin Convenția din 10 aprilie 1984 (3) (denumită în continuare „Convenția din 1984”), care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1991.

(4) Regatul Spaniei și Republica Portugheză au aderat la Convenția din 1980 prin Convenția din 18 mai 1992 (4) (denumită în continuare „Convenția din 1992”), care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1993.

(5) Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei au aderat la Convenția din 1980 prin Convenția din 29 noiembrie 1996 (5) (denumită în continuare „Convenția din 1996”), care a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998.

(6) Ca urmare a aderării la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace, o convenție privind aderarea acestor noi state membre la Convenția din 1980, precum și la Primul și Al doilea protocol din 1988 (6) a fost semnată la 14 aprilie 2005 (denumită în continuare „Convenția din 2005”). Aceasta nu este încă în vigoare între toate statele membre.

(7) În temeiul articolului 3 alineatul (3) din Actul de aderare din 2005, Republica Bulgaria și România aderă la convențiile și protocoalele enumerate în anexa I la actul de aderare, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2007/857/CE a Consiliului (7). Printre aceste convenții și protocoale figurează Convenția din 1980 și Primul și Al doilea protocol din 1988, precum și convențiile din 1984, 1992, 1996 și din 2005. Aceste convenții și protocoale intră în vigoare în raport cu Republica Bulgaria și România la data stabilită de Consiliu.

(8) În conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Actul de aderare din 2005, Consiliul urmează să efectueze toate modificările necesare ca urmare a aderării Republicii Bulgaria și a României la aceste convenții și protocoale,

Articolul 1

La articolul 2 din Primul protocol din 1988 privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției din 1980, litera (a) se modifică după cum urmează: (a) între a doua și a treia liniuță se introduce următoarea liniuță: „— în Bulgaria: Върховен касационен съд și Върховен административен съд ”; (b) între a douăzecea și a douăzeci și una liniuță se introduce următoarea liniuță: „— în România: Înalta Curte de Casație și Justiție ”.

Articolul 2

(1) Convenția din 1980 și Primul și Al doilea protocol din 1988, precum și convențiile din 1984, 1992 și 1996, astfel cum au fost modificate prin prezenta decizie, intră în vigoare între Republica Bulgaria, România și celelalte state membre la 15 ianuarie 2008. (2) Convenția din 2005 intră în vigoare la 15 ianuarie 2008 între Republica Bulgaria, România și statele membre în raport cu care această convenție a intrat în vigoare înaintea acestei date. (3) Convenția din 2005 intră în vigoare între Republica Bulgaria, România și statele membre în raport cu care această convenție nu este încă în vigoare la data menționată la articolul 5 alineatul (2) din convenția respectivă.

Articolul 3

Textele Convenției din 1980 și ale Primului și Celui de-al doilea protocol din 1988, precum și cele ale convențiilor din 1984, 1992, 1996 și 2005, redactate în limbile bulgară și română și anexate la prezenta decizie, sunt autentice în aceleași condiții ca și celelalte versiuni lingvistice ale convențiilor și ale protocoalelor menționate. Un exemplar unic al acestor texte în limbile bulgară și română este depus la arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene împreună cu celelalte versiuni lingvistice autentice. Secretarul general transmite guvernelor Republicii Bulgaria și României o copie certificată conformă a convențiilor și a protocoalelor menționate la primul paragraf, în limbile spaniolă, cehă, daneză, germană, estonă, greacă, engleză, franceză, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză.

Articolul 4

Prezenta decizie produce efecte din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.