Recitale
(1) Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule, încheiată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (2) (denumită în continuare „Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule”), a fost încheiată la Luxemburg la 17 iunie 1998. Aceasta nu a intrat încă în vigoare.
(2) Articolul 3 alineatul (3) din Actul de aderare prevede că Bulgaria și România aderă la convențiile și protocoalele enumerate în anexa I la Actul de aderare, care include, printre altele, Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule. Acestea urmează să intre în vigoare pentru Bulgaria și România la o dată stabilită de Consiliu.
(3) În conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Actul de aderare, Consiliul urmează să efectueze toate modificările necesare ca urmare a aderării la aceste convenții și protocoale,