Începe proba gratuită

Decizie 2007/614 · CELEX 32007D0614

2007/614/Euratom: Decizia consiliului din 30 ianuarie 2007 privind încheierea, de către Comisie, a Acordului dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Guvernul Japoniei privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în domeniul cercetării asupra energiei de fuziune

Data act
30.01.2007
Intrare in vigoare
30.01.2007
Status
In vigoare
acord (UE) cercetare nucleară EURATOM fuziune nucleară Japonia ratificare a unui acord utilizare pașnică a energiei

Recitale

(1) În conformitate cu Directivele Consiliului din 16 noiembrie 2000 astfel cum au fost modificate prin Deciziile Consiliului din 27 mai 2002, 26 noiembrie 2003 și 25 noiembrie 2004, Comisia a purtat negocieri cu Guvernul Chinei, Guvernul Japoniei, Guvernul Republicii India, Guvernul Republicii Coreea, Guvernul Federației Ruse și Guvernul Statelor Unite ale Americii pe tema unui acord de înființare a Organizației internaționale a energiei de fuziune ITER pentru implementarea în comun a Proiectului ITER (Reactorul Internațional Termonuclear Experimental).

(2) Părțile negociatoare ITER au convenit în cadrul reuniunii ministeriale din Moscova de la 28 iunie 2005 că ITER va fi construit în Cadarache. Au mai convenit asupra unui document comun anexat privind rolul de gazdă (Euratom) și de non-gazdă (Japonia) în cadrul Proiectului ITER.

(3) În conformitate cu documentul comun anexat la care s-a făcut referire mai sus și cu directivele cu modificări ale Consiliului, Comisia a purtat negocieri cu Guvernul Japoniei pe tema unui acord privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare.

(4) La 20 iunie 2006, la o reuniune desfășurată la Tokio, reprezentanții Euratom și ai Japoniei au adoptat raportul final al negocierilor privind Acordul pentru programul extins de colaborare, care a confirmat încheierea procesului de negociere și care înregistrează documentele auxiliare emise de Euratom și Japonia.

(5) La 22 noiembrie 2006, reprezentanții Euratom și ai Japoniei au semnat o declarație comună pentru implementarea activităților din programul extins de colaborare care stabilește detaliile privind contribuțiile părților la activitățile din programul extins de colaborare.

(6) Ar trebui aprobată încheierea de către Comisie a Acordului dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Guvernul Japoniei privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în domeniul cercetării asupra energiei de fuziune,

Articolul text

Text integral

DECIZIA CONSILIULUI din 30 ianuarie 2007 privind încheierea, de către Comisie, a Acordului dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Guvernul Japoniei privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în domeniul cercetării asupra energiei de fuziune (2007/614/Euratom) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 101 alineatul al doilea, având în vedere propunerea Comisiei, întrucât: DECIDE: Articol unic (1) Prin prezenta se aprobă încheierea de către Comisie, pentru și în numele Comunității Europene a Energiei Atomice, a Acordului dintre Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Guvernul Japoniei privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în domeniul cercetării asupra energiei de fuziune. (2) Textul acordului este atașat prezentei decizii. Adoptată la Bruxelles, 30 ianuarie 2007. Pentru Consiliu Președintele P. STEINBRÜCK ACORD între Guvernul Japoniei și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în domeniul cercetării asupra energiei de fuziune GUVERNUL JAPONIEI și COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (denumită în continuare „Euratom”), denumite colectiv „părțile”, AVÂND ÎN VEDERE Acordul de cooperare dintre Guvernul Japoniei și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în domeniul fuziunii termonucleare controlate; AVÂND ÎN VEDERE „Declarația comună a reprezentanților părților la negocierile ITER, cu ocazia reuniunii ministeriale pentru ITER de la Moscova din 28 iunie 2005 ” și anexa acesteia „Document comun privind rolurile gazdei și al non-gazdei în cadrul Proiectului ITER” (denumit în continuare „documentul comun”) în care sunt enunțate principalele principii ale implementării activităților din programul extins de colaborare; AVÂND ÎN VEDERE „Declarația comună din 22 noiembrie 2006 a reprezentanților Guvernului Japoniei și Euratom privind implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare” (denumită în continuare „Declarația comună de la Bruxelles”); REAMINTIND contribuțiile părților la pregătirea implementării în comun a Proiectului ITER prin activitățile de proiectare tehnică ITER și prin înființarea Organizației internaționale a energiei de fuziune ITER; RECUNOSCÂND rolul Agenției internaționale pentru energie atomică în cadrul Proiectului ITER și colaborarea părților în domeniile de cercetare și dezvoltare a fuziunii sub egida Agenției internaționale a Energiei din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică; DORIND implementarea în comun a activităților din programul extins de colaborare în sprijinul Proiectului ITER și realizarea timpurie a energiei de fuziune în scopuri pașnice într-un termen compatibil cu faza de construcție a ITER; CONVIN: CAPITOLUL 1 INTRODUCERE Articolul 1 Obiectivul Obiectivul prezentului acord este instituirea unui cadru pentru procedurile și detaliile specifice de implementare în comun a activităților din programul extins de colaborare (denumite în continuare „activități din programul extins de colaborare”) în sprijinul Proiectului ITER și realizarea timpurie a energiei de fuziune în scopuri pașnice, conform documentului comun. Articolul 2 Prezentarea generală a activităților din programul extins de colaborare (1) Activitățile din programul extins de colaborare cuprind trei proiecte după cum urmează: (2) În conformitate cu documentul comun și declarația comună de la Bruxelles, activitățile din programul extins de colaborare se implementează într-un termen compatibil cu faza de construcție a ITER. (3) Principiile generale care reglementează activitățile din programul extins de colaborare sunt cele enunțate de prezentul acord. Principiile specifice fiecărui proiect din cadrul activităților din programul extins de colaborare sunt cele enunțate la anexele I, II și III, care fac parte integrantă din prezentul acord. CAPITOLUL 2 STRUCTURA ADMINISTRATIVĂ A ACTIVITĂȚILOR DIN PROGRAMUL EXTINS DE COLABORARE Articolul 3 Comitetul coordonator al activităților din programul extins de colaborare (1) Prin prezenta se înființează un comitet coordonator al activităților din programul extins de colaborare (denumit în continuare „comitetul coordonator”) responsabil, în conformitate cu prezentul acord, de conducerea și supravegherea generală a implementării activităților din programul extins de colaborare. (2) Comitetul coordonator este asistat de către un secretariat înființat conform articolului 4 alineatul (1) (denumit în continuare „secretariatul”). (3) Comitetul coordonator are personalitate juridică și se bucură, în relațiile sale cu alte state, cu organizații internaționale și pe teritoriile părților, de capacitatea juridică necesară în îndeplinirea atribuțiilor și realizarea obiectivelor sale. (4) Fiecare parte desemnează un număr egal de membri în comitetul coordonator și numește unul dintre membrii săi desemnați în calitate de șef al propriei delegații. (5) Comitetul coordonator se reunește cel puțin de două ori pe an, în mod alternativ în Europa și Japonia sau alte dăți și în locuri convenite. Șeful delegației părții care găzduiește ședința prezidează ședința respectivă. Comitetul coordonator se reunește la convocarea președintelui său. (6) Comitetul coordonator ia decizii prin consens. (7) Cheltuielile comitetului coordonator sunt suportate de către părți pe o bază convenită de comun acord. (8) Atribuțiile comitetului coordonator constau în: Articolul 4 Secretariatul (1) Comitetul coordonator înființează secretariatul care este situat în Japonia. Personalul secretariatului este numit de comitetul coordonator. (2) Secretariatul asistă comitetul coordonator. Funcțiile secretariatului sunt stabilite de comitetul coordonator și cuprind: Articolul 5 Comitetul de proiect (1) Pentru fiecare proiect din cadrul activităților din programul extins de colaborare, părțile înființează un comitet de proiect (denumit în continuare „comitetul de proiect”). (2) Fiecare dintre părți desemnează un număr egal de membri în cadrul fiecărui comitet de proiect. (3) Fiecare comitet de proiect se reunește de cel puțin două ori pe an. În lipsa unor dispoziții contrare ale comitetului de proiect, acesta se reunește în Japonia. Președintele fiecărui comitet de proiect este numit de către comitetul coordonator dintre membrii comitetului de proiect. (4) Fiecare comitet de proiect decide prin consens. (5) Secretariatul fiecărui comitet de proiect este asigurat de către șeful de proiect respectiv, conform articolului 6. (6) Atribuțiile fiecărui comitet de proiect constau în: Articolul 6 Șeful de proiect și echipa de proiect (1) Pentru fiecare proiect din cadrul activităților din programul extins de colaborare este numit un șef de proiect de către comitetul coordonator. Șeful de proiect este responsabil de coordonarea implementării proiectului, după cum se specifică în anexele I, II și III. (2) Fiecare șef de proiect este asistat, în exercitarea atribuțiilor și responsabilităților sale, de echipa de proiect respectivă. Fiecare echipă de proiect conține printre membrii săi experți și cercetători aflați în vizită. Structura fiecărei echipe de proiect este aprobată de comitetul coordonator, la propunerea șefului de proiect respectiv. (3) Atribuțiile fiecărui șef de proiect cuprind: Articolul 7 Agențiile de implementare (1) Fiecare dintre părți desemnează o agenție de implementare pentru a se achita de obligațiile sale privind implementarea activităților din programul extins de colaborare (denumită/denumite în continuare „agenție/agenții de implementare”), în special pentru a pune la dispoziție resursele necesare implementării lor. În cazul în care agențiile de implementare nu au fost desemnate nici după intrarea în vigoare a acestui acord, părțile se consultă imediat asupra modului de a rezolva problema respectivă. (2) Agenția de implementare japoneză găzduiește echipele de proiect și le pune la dispoziție spații de lucru, inclusiv birouri, bunuri și servicii necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care revin echipelor de proiect, potrivit termenilor și condițiilor stabilite în anexele I, II și III. (3) Sub rezerva articolului 3 alineatul (1), agenția japoneză de implementare este responsabilă de gestiunea contribuțiilor financiare convenite către costurile de funcționare și a contribuțiilor financiare către cheltuielile curente ale fiecărei echipe de proiect, alocate fiecărui proiect din cadrul activităților din programul extins de colaborare, conform planului de proiect și programului de lucru aferent. În scopul gestionării acestor contribuții financiare, agenția japoneză de implementare desemnează o persoană responsabilă de gestiunea contribuțiilor financiare ale părților. Atribuțiile sale constau în: (4) Agenția japoneză de implementare ia măsurile necesare pentru a obține toate permisele și autorizațiile prevăzute de legile și regulamentele în vigoare în Japonia și cerute în scopul implementării activităților din programul extins de colaborare. CAPITOLUL 3 INSTRUMENTELE DE IMPLEMENTARE A ACTIVITĂȚILOR DIN PROGRAMUL EXTINS DE COLABORARE ȘI DE AUDIT FINANCIAR Articolul 8 Planul de proiect (1) După consultarea comitetului de proiect aferent, fiecare șef de proiect înaintează comitetului coordonator spre aprobare, până la data de 31 martie a fiecărui an, un plan de proiect aferent proiectului respectiv din cadrul activităților din programul extins de colaborare. (2) Fiecare plan de proiect acoperă toată durata proiectului și se actualizează în mod regulat. Planul: Articolul 9 Programul de lucru După consultarea comitetului de proiect respectiv, fiecare șef de proiect înaintează spre aprobare comitetului coordonator, până la data de 31 octombrie a fiecărui an, un program de lucru anual al respectivului proiect al activităților din programul extins de colaborare pentru anul următor. Programele de lucru dezvoltă punctele planurilor de proiect aferente și prezintă descrierea programatică a activităților de realizat, inclusiv obiectivele, planificarea, cheltuielile curente și contribuțiile de adus din partea fiecărei părți. Articolul 10 Raportul anual (1) Până la data de 31 martie a fiecărui an, fiecare șef de proiect înaintează comitetului coordonator spre aprobare un raport anual care cuprinde toate activitățile desfășurate în scopul implementării proiectului respectiv din cadrul activităților din programul extins de colaborare, inclusiv un rezumat al contribuțiilor aduse de fiecare parte, precum și plățile efectuate de către agenția japoneză de implementare, conform articolului 7 alineatul (3). După aprobarea de către comitetul coordonator, șeful de proiect transmite raportul anual și eventualele comentarii aferente ale comitetului coordonator părților și agențiilor de implementare. (2) Agenția japoneză de implementare furnizează fiecărui șef de proiect datele necesare pentru rezumatul contribuțiilor aduse de fiecare parte și al plăților efectuate de agenția japoneză de implementare pentru proiectul respectiv. (3) Planurile de proiect, programele de lucru și rapoartele anuale prevăzute la articolele 8-10, respectiv orice alte documente esențiale pentru implementarea activităților din programul extins de colaborare, sunt redactate în limba engleză. Articolul 11 Auditul financiar În orice moment pe perioada de valabilitate a prezentului acord și timp de cinci ani de la expirarea sau rezilierea sa, pe baza documentelor și a controlului la fața locului, fiecare parte poate iniția un audit financiar al înregistrărilor contabile separate efectuate de către agenția japoneză de implementare pentru evidențierea activităților din programul extins de colaborare. Toate registrele contabile, înregistrările contabile și orice alte documente păstrate de agențiile de implementare, respectiv de șefii de proiect în raport cu activitățile din programul extins de colaborare, sunt disponibile, în funcție de necesități și oportunitate, pentru efectuarea auditului. CAPITOLUL 4 RESURSELE Articolul 12 Principii generale (1) Resursele pentru implementarea activităților din programul extins de colaborare cuprind: (2) Sub rezerva dispozițiilor legislative și regulamentelor fiecărei părți, documentul „Estimări ale valorii și alocări ale contribuțiilor părților” anexat Declarației comune de la Bruxelles, poate fi actualizat anual prin decizia comitetului coordonator. Articolul 13 Fiscalitatea (1) Fiecare parte autorizează importul și exportul scutit de taxe vamale, de pe sau spre propriul teritoriu ale bunurilor necesare implementării prezentului acord și veghează ca aceste bunuri să fie exonerate de orice alte taxe și prelevări percepute de autoritățile vamale și să beneficieze de o derogare de la interdicțiile și restricțiile la import. Prezentul alineat se aplică indiferent de țara de origine a bunurilor necesare. (2) Experții puși la dispoziția echipelor de proiect de către o parte, după numirea lor de către comitetul coordonator, și personalul pus la dispoziția secretariatului de către o parte, după numirea lui de către comitetul coordonator, cu titlul de contribuții în natură conform articolului 12 alineatul (1) litera (a) punctul (ii), sunt exonerați de impozite pe indemnizații, salarii și remunerații percepute pe teritoriul celeilalte părți. Articolul 14 Regulile privind contribuțiile în natură (1) Fiecare contribuție în natură face obiectul unui aranjament de aprovizionare (denumit în continuare „aranjamentul de aprovizionare”) convenit între agențiile de implementare cu acordul șefului de proiect respectiv. (2) Aranjamentul de aprovizionare prezintă o descriere tehnică detaliată a contribuțiilor de adus, inclusiv specificațiile tehnice, calendarele, punctele de referință, evaluarea riscurilor, elementele livrabile și criteriile de acceptare a acestora și fixează dispozițiile în virtutea cărora șefului de proiect respectiv i se oferă posibilitatea de a exercita o autoritate tehnică asupra asigurării contribuțiilor în natură. Aranjamentul de aprovizionare precizează în special: (3) Proprietatea asupra componentelor furnizate cu titlu de contribuție în natură de către agenția de implementare desemnată de Euratom conform articolului 7 alineatul (1) (denumită în continuare „agenția europeană de implementare”) este transferată agenției japoneze de implementare în momentul acceptării de către șeful de proiect respectiv și de către agenția japoneză de implementare pe spațiul de lucru. Agenția japoneză de implementare este responsabilă de transportul componentelor furnizate de către agenția europeană de implementare de la portul de intrare până la spațiul de lucru. (4) În ceea ce privește experții sau personalul desemnat să lucreze la secretariat, aranjamentul de aprovizionare ia forma unui aranjament de detașare. Valoarea atribuită experților sau personalului desemnat să lucreze la secretariat este cea menționată în documentul „Estimări ale valorii și alocarea contribuțiilor părților” anexat la Declarația comună de la Bruxelles și poate fi actualizată din când în când de către comitetul coordonator, în funcție de necesități. (5) Fiecare parte este responsabilă de salariile, asigurările și indemnizațiile de plătit experților și personalului secretariatului pus la dispoziție de partea respectivă și suportă, în lipsa unor dispoziții contrare, cheltuielile de călătorie și sejur ale acestora. Partea care găzduiește echipele de proiect și/sau secretariatul asigură o cazare adecvată pentru experți și pentru personalul secretariatului, respectiv pentru familiile acestora. Partea care găzduiește echipele de proiect și/sau secretariatul ia de asemenea măsuri adecvate pentru a facilita intrarea pe teritoriul său a experților și a personalului secretariatului împreună cu familiile acestora și solicită agenției sale de implementare să facă totul pentru a asigura servicii adecvate în materie juridică și lingvistică în cazul unor eventuale acțiuni în instanță înaintate împotriva experților și a personalului secretariatului, rezultate în urma îndeplinirii sarcinilor acestora. Experții și personalul secretariatului se conformează, cu ocazia îndeplinirii sarcinilor lor în amplasamentul celeilalte părți, regulilor generale și speciale de muncă și regulamentelor de securitate în vigoare în amplasamentul gazdă sau după cum se convine în aranjamentul de detașare. Articolul 15 Ajustările aduse alocărilor În cazul în care circumstanțe neprevăzute o impun, o parte poate propune modificarea alocării contribuțiilor în cadrul unui proiect de activități din programul extins de colaborare. La o asemenea propunere, șeful de proiect respectiv propune comitetului coordonator, după consultarea comitetului de proiect aferent, o alocație revizuită a resurselor, păstrând neschimbat costul total al proiectului, precum și echilibrul global al contribuțiilor fiecărei părți în cadrul acelui proiect. Articolul 16 Contribuțiile financiare Toate plățile efectuate de agenția europeană de implementare sunt în euro. Toate plățile efectuate de agenția japoneză de implementare sunt în yeni. Articolul 17 Cheltuielile curente ale echipelor de proiect Cheltuielile curente ale fiecărei echipe de proiect sunt plătite, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3), de către agenția japoneză de implementare. La cererea șefului de proiect implicat și în limitele de plafon indicate în programul de lucru relevant, agenția japoneză de implementare ia toate măsurile care se impun în acest scop. CAPITOLUL 5 INFORMAȚIILE ȘI PROPRIETATEA INTELECTUALĂ Articolul 18 Difuzarea, utilizarea și protecția informațiilor (1) În sensul prezentului capitol: (2) Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, părțile susțin cea mai largă difuzare posibilă de informații create prin implementarea prezentului acord. (3) Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, toate informațiile create de membrii echipelor de proiect în îndeplinirea sarcinilor care le revin în virtutea prezentului acord sunt puse fără restricții la dispoziția fiecărei părți în vederea utilizării lor în cercetarea și dezvoltarea în domeniul fuziunii ca sursă de energie folosită în scopuri pașnice. (4) Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, fiecare parte are dreptul la o licență non exclusivă, irevocabilă și gratuită în toate țările pentru traducerea, reproducerea și difuzarea de articole științifice și tehnice, de rapoarte și cărți provenite în mod direct din implementarea prezentului acord. Toate exemplarele unei lucrări protejate de drepturile de autor, produsă cu respectarea dispozițiilor prezentului capitol și difuzată public, indică numele autorilor lucrării, cu excepția cazului în care un autor refuză în mod expres să fie numit. (5) Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, toate informațiile produse de către personalul unei agenții de implementare în îndeplinirea sarcinilor care îi revin în virtutea prezentului acord sunt puse fără restricții la dispoziția echipelor de proiect și a fiecărei părți, în vederea utilizării acestora în cercetarea și dezvoltarea în domeniul fuziunii ca sursă de energie folosită în scopuri pașnice. (6) Fiecare contract încredințat la inițiativa unei agenții de implementare sau a unui șef de proiect în scopul executării unei sarcini care îi revine în virtutea prezentului acord conține prevederi care permit părților să se achite de obligațiile care le revin în conformitate cu prezentul acord. (7) Sub rezerva dispozițiilor legislative și a regulamentelor care îi sunt aplicabile, respectiv a obligațiilor față de terți și a dispozițiilor prezentului capitol, fiecare parte depune toate eforturile pentru punerea fără restricții la dispoziția echipelor de proiect și a agențiilor de implementare a tuturor informațiilor pe care le are la dispoziție și de care acestea au nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în virtutea prezentului acord. (8) În cazul în care sunt puse la dispoziție informații confidențiale de natură comercială în scopul punerii în aplicare a prezentului acord, acestea trebuie identificate ca atare și transmise în baza unui aranjament de confidențialitate. Destinatarul unor astfel de informații le utilizează în scopul punerii în aplicare a prezentului acord și păstrează confidențialitatea acestora în măsura prevăzută în acel aranjament. Articolul 19 Proprietatea intelectuală (1) În sensul prezentului acord, „proprietatea intelectuală” are înțelesul definit la articolul 2 al Convenției de constituire a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, încheiată în Stockholm la 14 iulie 1967. Conform dispozițiilor legislative și regulamentelor care îi sunt aplicabile, fiecare parte se asigură de faptul că cealaltă parte poate obține drepturile de proprietate intelectuală alocate conform prezentului capitol. Prezentul capitol nu modifică și nici nu aduce vreun prejudiciu alocării de drepturi între o parte și resortisanții acesteia. Fiecare pare stabilește împreună cu resortisanții săi, conform legilor și regulamentelor care le sunt aplicabile, dacă drepturile de proprietate intelectuală sunt deținute de către partea respectivă sau de către resortisanții acesteia. (2) În cazul în care membrii echipelor de proiect produc, pe parcursul aplicării prezentului acord, un anumit subiect care trebuie protejat, șeful de proiect respectiv informează imediat comitetul coordonator, formulând o recomandare referitoare la țările în care ar trebui obținută protecția unor astfel de drepturi intelectuale. Totuși, fiecare parte, agenția sa de implementare sau membrii echipelor de proiect puși la dispoziție de către partea respectivă au capacitatea de a obține toate drepturile, titlurile și avantajele în legătură cu proprietatea intelectuală pe teritoriul acelei părți. Comitetul coordonator decide dacă și prin ce mijloace trebuie obținută protecția unei astfel de proprietăți intelectuale în țările terțe. În toate cazurile în care una dintre părți, agenția sa de implementare sau membrii echipelor de proiect puși la dispoziție de partea respectivă obțin protecția proprietății intelectuale, partea respectivă se asigură că membrii echipelor de proiect pot utiliza fără restricții o astfel de proprietate intelectuală în vederea executării sarcinilor care revin echipelor de proiect. (3) În cazul în care proprietatea intelectuală provine de la personalul unei agenții de implementare în cursul executării unei sarcini care îi revine în virtutea prezentului acord, partea aferentă acelei agenții de implementare, agenția însăși sau personalul său are capacitatea de a dobândi toate drepturile, titlurile și avantajele în toate țările și privitor la o astfel de proprietate intelectuală, conform dispozițiilor legislative și regulamentelor aplicabile. Partea aferentă unei astfel de agenții de implementare se asigură că membrii echipelor de proiect pot utiliza fără restricții acea proprietate intelectuală în vederea executării sarcinilor care revin echipelor de proiect și că celeilalte părți i se acordă o licență irevocabilă, non exclusivă și gratuită, cu dreptul de sublicențiere, în vederea cercetării și dezvoltării în domeniul fuziunii, ca sursă de energie folosită în scopuri pașnice. (4) În cazul în care proprietatea intelectuală provine de la personalul pus la dispoziție prin intermediul unei agenții de implementare, în timp ce lucrează în agenția de implementare a celeilalte părți, sub rezerva legilor aplicabile în materie: (5) Fiecare dintre părți, fără a aduce prejudicii vreunui drept de inventator sau de autor în virtutea dispozițiilor legislative și regulamentelor aplicabile, ia măsurile necesare pentru a solicita cooperarea unor astfel de inventatori sau autori, inclusiv personalul agenției sale de implementare, care sunt necesare în vederea aplicării prezentului acord. Fiecare dintre părți asigură plata onorariilor și a remunerării inventatorilor sau autorilor respectivi, conform dispozițiilor legislative și regulamentelor acesteia. (6) Fără a aduce atingere alineatelor (2)-(4), dacă una dintre părți decide să nu își exercite dreptul de a dobândi protecția proprietății intelectuale în vreo țară sau regiune, notifică în acest sens cealaltă parte, care poate ulterior să caute să obțină această protecție. Articolul 20 Expirarea sau rezilierea Drepturile conferite și obligațiile impuse părților în virtutea prezentului capitol subzistă conform legilor și regulamentelor aplicabile după expirarea sau rezilierea prezentului acord. CAPITOLUL 6 DISPOZIȚII FINALE Articolul 21 Intrarea în vigoare Prezentul acord intră în vigoare la data la care părțile au făcut schimb de note diplomatice, informându-se reciproc cu privire la încheierea procedurilor lor interne necesare în acest scop. Articolul 22 Valabilitatea și rezilierea (1) Prezentul acord este încheiat pe o perioadă de zece ani și continuă să rămână în vigoare ulterior, cu excepția cazului în care este reziliat de oricare dintre părți la sfârșitul celor zece ani sau oricând începând de la această dată, printr-un preaviz scris de cel puțin șase luni oferit de partea care intenționează să rezilieze acordul. (2) Prezentul acord poate fi reziliat înainte de expirare numai în următoarele cazuri: (3) Expirarea sau rezilierea prezentului acord nu afectează validitatea sau durata eventualelor aranjamente încheiate în cadrul acordului menționat și nici drepturile și obligațiile specifice care reies în virtutea capitolului 5. Articolul 23 Modificarea Părțile, la cererea uneia dintre ele, se consultă cu privire la posibilitatea de a modifica prezentul acord și pot conveni să îl modifice. O astfel de modificare intră în vigoare la data schimbului de note diplomatice prin care părțile se informează reciproc privitor la încheierea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare. Articolul 24 Soluționarea litigiilor Orice nelămurire sau litigiu dintre părți referitor la interpretarea sau aplicarea prezentului acord se soluționează prin consultare reciprocă și negocieri între părți. Articolul 25 Participarea altor părți semnatare ale Acordului ITER În cazul în care orice altă parte semnatară a Acordului ITER își exprimă intenția de a participa la un proiect al activităților din programul extins de colaborare, șeful de proiect respectiv, după consultarea comitetului de proiect, înaintează comitetului coordonator o propunere referitoare la termenii și condițiile de participare ale părții respective la un astfel de proiect. La propunerea șefului de proiect, comitetul coordonator decide asupra participării acelei părți și, sub rezerva aprobării părților potrivit procedurilor lor interne, poate încheia cu acea parte acorduri și aranjamente referitoare la această participare. Articolul 26 Aplicarea în ceea ce privește Euratom În virtutea Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), prezentul acord se aplică teritoriilor vizate de tratatul menționat mai sus. Conform acestui tratat și altor acorduri relevante, acordul se aplică și Confederației Elvețiene, care participă la programul Euratom în domeniul fuziunii, în calitate de țară terță asociată cu drepturi depline. DREPT CARE subsemnații, fiind pe deplin autorizați de Guvernul Japoniei și respectiv de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, au semnat prezentul acord. Adoptat la Tokyo, la 5 februarie 2007, în dublu exemplar, în limbile engleză și japoneză, ambele texte fiind în egală măsură autentice. Pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice H. RICHARDSON Pentru Guvernul Japoniei T. ASO ANEXA I IFMIF/EVEDA Articolul 1 Obiectivul (1) Sub rezerva prezentului acord, respectiv a dispozițiilor legislative și a regulamentelor interne, părțile desfășoară activitățile de validare tehnică și cele de proiectare tehnică (denumite în continuare „EVEDA”) în scopul de a realiza un proiect tehnic detaliat, complet și pe deplin integrat al instalațiilor internaționale de iradiere a materialelor de fuziune (denumit în continuare „IFMIF”) și de a asigura toate datele necesare viitoarelor decizii privind construcția, manevrarea, exploatarea și dezafectarea IFMIF, precum și în scopul de a valida funcționarea continuă și stabilă a fiecărui subsistem IFMIF. (2) Aceste proiecte și aceste date trebuie ulterior enunțate într-un raport final de proiect, care urmează să fie adoptat de către comitetul coordonator la propunerea șefului de proiect după consultarea comitetului de proiect și pus la dispoziția fiecărei părți în vederea utilizării fie în cadrul unui program de colaborare internațională, fie a unui program național. Articolul 2 Domeniul de aplicare (1) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 1 al prezentei anexe sunt îndeplinite sarcinile următoare: (2) Realizarea sarcinilor definite la alineatul (1) este descrisă mai detaliat în planul de proiect și în programele de lucru. Articolul 3 Spațiul de lucru Spațiul de lucru pentru IFMIF/EVEDA este situat la Rokkasho, prefectura Aomori. Articolul 4 Resursele Părțile pun la dispoziție resursele necesare pentru realizarea IFMIF/EVEDA, după cum se menționează în Declarația comună de la Bruxelles și în anexele acesteia. Articolul 5 Valabilitatea Valabilitatea IFMIF/EVEDA este de șase ani și poate fi prelungită prin decizia comitetului coordonator. Articolul 6 Proprietatea asupra componentelor acceleratorului Fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (3) din prezentul acord, agenția europeană de implementare își rezervă dreptul de proprietate asupra componentelor prototipului de accelerator specificate în prezentul articol, pe care le furnizează cu titlul de contribuție în natură, și își asumă responsabilitatea de a transporta înapoi aceste componente după demontarea prototipului de accelerator: ANEXA II IFERC Articolul 1 Obiectivul Părțile, în cadrul prezentului acord și al dispozițiilor legislative și regulamentelor acestora, desfășoară la IFERC activități de cercetare și dezvoltare care urmăresc să contribuie la proiectul ITER și la promovarea posibilei realizări timpurii a unui viitor reactor de putere demonstrativ (denumit în continuare „DEMO”). Articolul 2 Domeniul de aplicare În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 1 al prezentei anexe sunt îndeplinite sarcinile următoare: Articolul 3 Spațiul de lucru Spațiul de lucru pentru IFERC este situat la Rokkasho, prefectura Aomori. Articolul 4 Resursele Părțile pun la dispoziție resursele necesare implementării activităților IFERC, după cum se menționează în Declarația comună de la Bruxelles și în anexele acesteia. Articolul 5 Valabilitatea Valabilitatea activităților IFERC este de zece ani și poate fi prelungită prin decizia comitetului coordonator. Articolul 6 Detalii privind livrarea și posibilul transfer de proprietate asupra sistemelor de computere ultra-performante Fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (3) al prezentului acord, detaliile privind livrarea și posibilul transfer de proprietate asupra sistemelor de computere ultra-performante sunt stabilite de către comitetul coordonator conform planului de proiect. ANEXA III PROGRAMUL SATELIT TOKAMAK Articolul 1 Obiectivul (1) Părțile, în cadrul prezentului acord și al dispozițiilor legislative și reglementărilor aplicabile, realizează programul satelit Tokamak (denumit în continuare „program satelit Tokamak”). Acest program cuprinde: (2) Construcția și exploatarea supraconductorului avansat Tokamak sunt asigurate în cadrul programului satelit Tokamak și al programului național japonez. Posibilitățile legate de exploatarea supraconductorului avansat Tokamak sunt partajate la egalitate între programul național și programul satelit Tokamak. Articolul 2 Domeniul de aplicare (1) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 1 al prezentei anexe sunt îndeplinite sarcinile următoare: (2) Realizarea sarcinilor prevăzute la alineatul (1) este prezentată mai detaliat în planul de proiect și programele de lucru după cum urmează: Articolul 3 Spațiul de lucru Spațiul de lucru pentru programul satelit Tokamak este situat la Naka, prefectura Ibaraki. Articolul 4 Resursele Părțile pun la dispoziție resursele necesare pentru implementarea programului satelit Tokamak, după cum se menționează în Declarația comună de la Bruxelles și în anexele acesteia. Articolul 5 Valabilitatea Valabilitatea programului satelit Tokamak este de zece ani, dintre care trei ani pentru punerea în funcțiune și operare, și poate fi prelungită prin decizia comitetului coordonator.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.