Recitale
(1) Prin Decizia 2005/186/CE a Consiliului (1), în urma unei recomandări a Comisiei emise în conformitate cu articolul 104 alineatul (6) din tratat, s-a decis că în Malta există un deficit excesiv. Consiliul a constatat că deficitul public general era de 9,7 % din PIB în 2003, din care 2,9 % din PIB se datora unei operațiuni punctuale, aflându-se peste valoarea de referință de 3 % din PIB, stabilită în tratat, iar datoria publică brută era de 72 % din PIB și era susceptibilă să devieze în 2004 și mai mult de la valoarea de referință de 60 % din PIB stabilită în tratat.
(2) La 5 iulie 2004, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7) din tratat și cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea punerii în aplicare a procedurii de deficit excesiv (2), Consiliul a adresat Maltei o recomandare în vederea soluționării situației de deficit excesiv până în 2006. Recomandarea a fost făcută publică.
(3) În conformitate cu articolul 104 alineatul (12) din tratat, o decizie a Consiliului privind existența unui deficit excesiv se abrogă atunci când Consiliul consideră că deficitul excesiv din statul membru respectiv a fost corectat.
(4) În conformitate cu Protocolul privind procedura de deficit excesiv anexat tratatului, Comisia furnizează datele necesare punerii în aplicare a procedurii. În cadrul punerii în aplicare a protocolului, statele membre au obligația de a comunica datele privind deficitele și datoriile publice, precum și alte variabile asociate, de două ori pe an, până la 1 aprilie și până la 1 octombrie, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3605/93 al Consiliului din 22 noiembrie 1993 privind aplicarea Protocolului privind procedura de deficit excesiv anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene (3).
(5) Pe baza datelor furnizate de Comisie (Eurostat) în conformitate cu articolul 8g alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 3605/93, ca urmare a notificării din partea Maltei înainte de 1 aprilie 2007 și în ceea ce privește prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007, se înregistrează următoarele concluzii: — Deficitul public general a fost redus de la 10 % din PIB în 2003 la 2,6 % din PIB în 2006, aflându-se sub valoarea de referință a deficitului de 3 % din PIB. Aceasta reprezintă o ameliorare ușoară față de obiectivul stabilit pentru 2006 în actualizarea din ianuarie 2006 a programului de convergență, deși depășește oarecum obiectivele susținute de Consiliu în recomandarea sa, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7); — Mai mult de jumătate (aproximativ patru puncte procentuale) din cele 7,4 puncte procentuale de reducere a PIB în ponderea deficitului între 2003 și 2006 se justifică prin venituri mai mari, care reflectă schimbările survenite în impozitarea indirectă, precum și o colectare mai eficientă a impozitelor. Un raport cheltuieli-PIB mai scăzut explică cele 3,5 puncte procentuale rămase, ceea ce reflectă în parte recurgerea în mai mare măsură la operațiunile punctuale (spre exemplu vânzări de terenuri, care sunt în mod convențional înregistrate ca cheltuieli negative). Ponderea cheltuielilor ar fi scăzut mai puțin dacă operațiunea substanțială punctuală de creștere a cheltuielilor legată de restructurarea datoriei șantierelor navale cu aproximativ 3 % din PIB în 2003 este exclusă. În plus, restrângerea cheltuielilor a fost realizată prin reducerea și restructurarea entităților publice, restricții la angajarea în domeniul serviciilor publice și control al plăților sociale; — Operațiunile punctuale de reducere a deficitului au atins o medie de aproximativ 1 % din PIB între 2004 și 2006. Fără operațiunile punctuale (0,7 % din PIB), deficitul înregistrat în 2006 ar fi rămas la 3,3 % din PIB, deasupra valorii de referință. În 2006, îmbunătățirea soldului structural, adică soldul ajustat ciclic, fiind excluse măsurile punctuale și alte măsuri temporare, este estimată la puțin peste 1 % din PIB; — Pentru 2007, prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007 estimează că deficitul va fi redus în continuare, până la 2,1 % din PIB, datorită economiilor adiționale. Operațiunile punctuale sunt preconizate a se cifra la 0,6 % din PIB, aproximativ asemănătoare ca proporție față de anul precedent, astfel încât, în lipsa operațiunilor punctuale, deficitul s-ar situa sub valoarea de referință. Aceste estimări sunt, în linii mari, conforme cu prognoza oficială a deficitului de 1,9 % din PIB, stabilită în notificarea din aprilie 2007. Pentru 2008, prognoza din primăvară estimează, în condițiile menținerii politicii, o reducere ulterioară a deficitului la 1,6 % din PIB fără a se recurge la operațiuni punctuale. Aceasta indică faptul că deficitul a fost adus sub pragul de 3 % din PIB într-o manieră fiabilă și durabilă. Se estimează că soldul structural va înregistra o minimă îmbunătățire în 2007 și, în condițiile menținerii politicii, va crește cu un punct procentual adițional în 2008. Acest lucru trebuie privit din perspectiva nevoii de a înregistra progrese spre obiectivul pe termen mediu pentru poziția bugetară, care pentru Malta este o poziție bugetară echilibrată în termeni structurali; — Datoria bugetară s-a diminuat față de punctul maxim de 73,9 % din PIB în 2004 la 66,5 % în 2006. În conformitate cu prognoza serviciilor Comisiei din primăvara anului 2007, se estimează că ponderea datoriilor va continua să scadă la aproximativ 64,3 % până la sfârșitul lui 2008, apropiindu-se astfel mai mult de valoarea de referință de 60 % din PIB.
(6) În opinia Consiliului, deficitul excesiv din Malta a fost corectat, iar Decizia 2005/186/CE ar trebui abrogată în consecință,