Recitale
(1) Într-o scrisoare datată 9 octombrie 2006 și înregistrată la Secretariatul General al Comisiei la 11 octombrie 2006, Italia a solicitat permisiunea de a introduce măsuri de derogare de la dispozițiile Directivei 77/388/CEE din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adaugată: baza unitară de evaluare (2), care reglementează dreptul unei persoane impozabile de a deduce TVA plătită pentru achiziții, precum și de la dispozițiile care solicită declararea impozitului pe activele comerciale utilizate în scopuri private.
(2) Directiva 77/388/CEE a fost înlocuită cu Directiva 2006/112/CE.
(3) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis celorlalte state membre solicitarea din partea Italiei, printr-o scrisoare datată 28 februarie 2007. Printr-o scrisoare datată 21 noiembrie 2006, Comisia a notificat Italia că este în posesia tuturor informațiilor pe care le consideră necesare pentru a lua în considerare solicitarea acesteia.
(4) Articolul 168 din Directiva 2006/112/CE stabilește dreptul unei persoane impozabile de a deduce TVA percepută pentru furnizarea de bunuri și prestarea de servicii primite de această persoană în vederea utilizării în cadrul operațiunilor sale impozabile. Articolul 26 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată anterior conține obligația de a declara TVA atunci când se utilizează un activ comercial în scopuri private.
(5) Este dificil să se determine cu exactitate utilizarea privată a vehiculelor și, chiar atunci când acest lucru este posibil, mecanismul aferent este adesea împovărător. În temeiul măsurilor solicitate, valoarea TVA pentru cheltuielile eligibile spre a fi deduse în ceea ce privește vehiculele care nu sunt utilizate în mod exclusiv în scopuri profesionale ar trebui, cu unele excepții, să fie stabilită sub formă de rată procentuală fixă. Pe baza informațiilor disponibile în prezent, autoritățile italiene estimează că o rată de 40 % este justificabilă. În același timp, pentru a evita dubla impunere, obligativitatea de a declara TVA pentru utilizarea privată a unui vehicul ar trebui să fie suspendată, în cazul în care a făcut obiectul acestei restricții. Aceste măsuri pot fi justificate prin necesitatea de a simplifica procedura de percepere a TVA, precum și de a împiedica evaziunea fiscală prin intermediul unei evidențe contabile incorecte.
(6) Aceste măsuri de derogare trebuie să fie limitate în timp, astfel încât să permită o evaluare a eficacității lor și a procentului adecvat, din moment ce procentul propus se bazează pe concluziile inițiale referitoare la utilizarea comercială.
(7) La data de 4 noiembrie 2004, Comisia a prezentat o propunere de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 77/388/CEE, în prezent Directiva 2006/112/CE, în ceea ce privește dreptul de a deduce TVA (3). Măsura derogatorie ar trebui să expire odată cu intrarea în vigoare a directivei propuse, în cazul în care această dată este anterioară celei precizate în prezenta decizie,