Recitale
(1) Comisia a negociat, în numele Comunității Europene, un acord cu Federația Rusă privind readmisia.
(2) Acordul a fost semnat în numele Comunității Europene la 25 mai 2006, sub rezerva eventualei încheieri a acestuia la o dată ulterioară, în conformitate cu decizia Consiliului din 22 mai 2006.
(3) Acordul ar trebui să fie aprobat.
(4) Prin acord se înființează un comitet mixt pentru readmisie care poate să adopte propriul regulament de procedură. În acest caz, este adecvat să se prevadă o procedură simplificată pentru adoptarea poziției Comunității.
(5) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatului Unit a comunicat că dorește să ia parte la adoptarea și aplicarea prezentei decizii.
(6) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, dar fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, Irlanda nu ia parte la adoptarea prezentei decizii, nu își asumă obligații prin intermediul acesteia și aceasta nu i se aplică.
(7) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu ia parte la adoptarea prezentei decizii, nu își asumă obligații prin intermediul acesteia și aceasta nu i se aplică,