Începe proba gratuită

Decizie 2007/207 · CELEX 32007D0207

2007/207/CE: Decizia Comisiei din 29 martie 2007 de modificare a Deciziilor 2001/405/CE, 2002/255/CE, 2002/371/CE, 2004/669/CE, 2003/31/CE și 2000/45/CE în vederea prelungirii perioadei de valabilitate a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru anumite produse [notificată cu numărul C(2007) 532] (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
29.03.2007
Intrare in vigoare
30.03.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_092_R_0016_01
Status
Inactiv
aparatură electrocasnică articole de toaletă calitatea produselor echipament de televiziune etichetă ecologică produs textil produse pentru lustruire și curățire standard european

Recitale

(1) Definiția categoriei de produse și criteriile ecologice stabilite prin Decizia 2001/405/CE a Comisiei din 4 mai 2001 de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea etichetei ecologice comunitare pentru produse din hârtie absorbantă (2) expiră la 4 mai 2007.

(2) Decizia 2002/255/CE a Comisiei din 25 martie 2002 de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru televizoare (3) expiră la 31 martie 2007.

(3) Decizia 2002/371/CE a Comisiei din 15 mai 2002 de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru produsele textile și de modificare a Deciziei 1999/178/CE (4) expiră la 31 mai 2007.

(4) Decizia 2004/669/CE a Comisiei din 6 aprilie 2004 de stabilire a criteriilor ecologice revizuite de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru frigidere și de modificare a Deciziei 2000/40/CE (5) expiră la 31 mai 2007.

(5) Decizia 2003/31/CE a Comisiei din 29 noiembrie 2002 de stabilire a criteriilor ecologice revizuite de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru detergenți pentru mașini de spălat vase și de modificare a Deciziei 1999/427/CE (6) expiră la 31 decembrie 2007.

(6) Decizia 2000/45/CE a Comisiei din 17 decembrie 1999 de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare pentru mașini de spălat (7) expiră la 30 noiembrie 2007.

(7) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1980/2000, a fost realizată o revizuire periodică a criteriilor ecologice, precum și a cerințelor de evaluare și verificare aferente, stabilite prin deciziile menționate anterior.

(8) Ca urmare a revizuirii acestor criterii și cerințe, se impune, în toate cele șase cazuri, prelungirea cu un an a perioadei de valabilitate a criteriilor ecologice și a cerințelor de evaluare.

(9) Întrucât obligația de revizuire în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1980/2000 se referă numai la criteriile ecologice și la cerințele de evaluare și verificare, este necesar ca Deciziile 2001/405/CE, 2002/255/CE, 2002/371/CE, 2004/669/CE, 2003/31/CE și 2000/45/CE să rămână în vigoare.

(10) Prin urmare, deciziile 2001/405/CE, 2002/255/CE, 2002/371/CE, 2004/669/CE, 2003/31/CE și 2000/45/CE ar trebui modificate în consecință.

(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1980/2000,

Articolul 1

Articolul 3 din Decizia 2001/405/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Criteriile ecologice pentru categoria «produse din hârtie absorbantă», precum și cerințele de evaluare și verificare aferente rămân valabile până la 4 mai 2008.”

Articolul 2

Articolul 4 din Decizia 2002/255/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 Criteriile ecologice pentru categoria de produse «televizoare», precum și cerințele de evaluare și verificare aferente rămân valabile până la 31 martie 2008.”

Articolul 3

Articolul 5 din Decizia 2002/371/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Criteriile ecologice pentru grupa de produse «produse textile», precum și cerințele de evaluare și verificare aferente rămân valabile până la 31 mai 2008.”

Articolul 4

Articolul 5 din Decizia 2004/669/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Criteriile ecologice pentru categoria de produse «frigidere», precum și cerințele de evaluare și verificare aferente rămân valabile până la 31 mai 2008.”

Articolul 5

Articolul 5 din Decizia 2003/31/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Criteriile ecologice pentru grupa de produse «detergenți pentru mașini de spălat vase», precum și cerințele de evaluare și verificare aferente rămân valabile până la 31 decembrie 2008.”

Articolul 6

Articolul 3 din Decizia 2000/45/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Criteriile ecologice pentru grupa de produse «mașini de spălat», precum și cerințele de evaluare și verificare aferente rămân valabile până la 30 noiembrie 2008.”

Articolul 7

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.