Recitale
(1) Decizia 2006/805/CE a Comisiei din 24 noiembrie 2006 privind măsurile pentru sănătatea animală și de combatere a pestei porcine clasice în anumite state membre (3) a fost adoptată ca răspuns la apariția de focare de pestă porcină clasică în anumite state membre. Decizia menționată anterior stabilește anumite măsuri de combatere a pestei porcine clasice în aceste state membre.
(2) Ungaria a comunicat Comisiei că în ianuarie 2007 s-a depistat prezența bolii la porcii sălbatici din departamentul Nógrád și au fost luate măsurile necesare pentru combaterea acestei boli în conformitate cu măsurile prevăzute în Directiva 2001/89/CE a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind măsurile comunitare de combatere a pestei porcine clasice (4). În consecință, este necesar să se modifice Decizia 2006/805/CE astfel încât măsurile aferente de combatere a bolii prevăzute în respectiva decizie să se refere, de asemenea, și la respectivul departament.
(3) Din motive de transparență a legislației comunitare, lista statelor membre sau a regiunilor respective prevăzute în anexa la Decizia 2006/805/CE trebuie înlocuită cu textul din anexa la prezenta decizie.
(4) Prin urmare, Decizia 2006/805/CE trebuie modificată în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,