Recitale
(1) Articolul 3 alineatul (2) punctul (i) litera (d) și articolul 4 alineatul (2) punctul (i) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 2037/2000 interzic producția, importul și introducerea pe piață a bromurii de metil pentru toate utilizările după 31 decembrie 2004 exceptând, printre altele (2), pentru utilizările critice, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) punctul (ii) și cu criteriile enunțate în Decizia IX/6 a părților la Protocolul de la Montreal, precum și cu orice alt criteriu relevant stabilit prin acordul părților. Derogările pentru utilizările critice se doresc a fi derogări limitate și de scurtă durată pentru a permite adoptarea alternativelor.
(2) Decizia IX/6 prevede că utilizarea bromurii de metil trebuie considerată „critică” numai în cazul în care solicitantul stabilește că lipsa disponibilității bromurii de metil pentru o anumită utilizare ar putea conduce la o dezorganizare semnificativă a pieței și că nu există nicio alternativă fezabilă tehnic și economic și niciun substituent disponibil pentru utilizator care să fie acceptabil din punct de vedere ecologic și sanitar și adecvat pentru recoltele și împrejurările care justifică cererea. În plus, producția și consumul de bromură de metil pentru utilizări critice, dacă există, trebuie permise numai în cazul în care au fost întreprinse toate demersurile fezabile din punct de vedere tehnic și economic pentru reducerea la minimum a utilizărilor critice și a oricăror emisii asociate de bromură de metil. De asemenea, solicitantul trebuie să demonstreze că se depun eforturi corespunzătoare pentru evaluarea, comercializarea și asigurarea aprobării necesare la nivel național a alternativelor și a substituenților și că au fost puse în aplicare programe de cercetare pentru dezvoltarea și utilizarea acestor alternative.
(3) La 18 ianuarie 2006, Comisia a primit o cerere din partea Greciei pentru utilizări critice de bromură de metil care totalizau 113 081 kg pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2006.
(4) Pentru a stabili cantitatea de bromură de metil eligibilă pentru a fi autorizată în Grecia pentru utilizări critice în 2006, Comisia a aplicat criteriile prevăzute de Decizia IX/6 și de articolul 3 alineatul (2) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 2037/2000. Comisia a descoperit că în unele împrejurări au fost disponibile alternative adecvate și că în 2006 ar putea fi utilizate 46 771 kg de bromură de metil pentru satisfacerea utilizărilor critice în Grecia. Categoriile de utilizări critice sunt similare celor definite pentru Grecia în tabelul A din Decizia XVII/9 convenită la a șaptesprezecea reuniune a părților la Protocolul de la Montreal (3).
(5) Articolul 3 alineatul (2) punctul (ii) prevede obligația Comisiei de a stabili, de asemenea, utilizatorii care pot beneficia de derogarea pentru utilizări critice. Întrucât articolul 17 alineatul (2) solicită statelor membre să definească nivelurile minime de calificare pentru personalul implicat în cererea de bromură de metil și deoarece fumigația este singura utilizare, Comisia a stabilit că fumigatorii de bromură de metil sunt singurii utilizatori propuși de statele membre și autorizați de Comisie pentru folosirea bromurii de metil pentru utilizări critice. Fumigatorii sunt calificați pentru aplicarea în siguranță a acesteia, spre deosebire, de exemplu, de agricultori sau proprietarii de mori, care, în general, nu sunt calificați pentru aplicarea bromurii de metil, dar care dețin proprietăți pe care aceasta va fi aplicată. În plus, statele membre au pus în aplicare proceduri de identificare a fumigatorilor de pe teritoriul lor care sunt autorizați să folosească bromura de metil pentru utilizări critice.
(6) Articolul 4 alineatul (2) punctul (ii) prevede, sub rezerva articolului 4 alineatul (4), că după 31 decembrie 2005 se interzice introducerea pe piață și utilizarea de bromură de metil de către utilizatori, alții decât producătorii și importatorii. Articolul 4 alineatul (4) prevede că articolul 4 alineatul (2) nu se aplică introducerii pe piață și utilizării de substanțe reglementate în cazul în care acestea sunt utilizate pentru a satisface cererile de licențe pentru utilizări critice de către utilizatorii identificați în temeiul articolului 3 alineatul (2). Prin urmare, pe lângă producători și importatori, fumigatorii înregistrați de Comisie în 2006 ar putea fi autorizați să introducă pe piață bromură de metil și să o folosească pentru utilizări critice după 31 decembrie 2005. În general, fumigatorii se adresează unui importator atât pentru import, cât și pentru aprovizionarea cu bromură de metil.
(7) Fumigatorii înregistrați de Comisie în 2005 pentru utilizări critice ar putea fi autorizați să reporteze în 2006 cantitatea rămasă de bromură de metil care nu a fost utilizată în 2005 („stocuri”). Comisia Europeană a pus în aplicare proceduri de acordare a licenței pentru deducerea acestor stocuri de bromură de metil înainte de a se importa sau produce o cantitate suplimentară de bromură de metil, în vederea satisfacerii cererilor de licențe pentru utilizări critice din 2006. Decizia IX/6 prevede că producția și consumul de bromură de metil pentru utilizări critice trebuie permise numai în cazul în care aceasta nu este disponibilă din stocurile existente de bromură de metil înmagazinată sau reciclată. Articolul 3 alineatul (2) punctul (ii) prevede că producția și importul de bromură de metil sunt permise numai în cazul în care niciuna dintre părți nu dispune de cantități reciclate sau regenerate de bromură de metil. În conformitate cu Decizia IX/6, cu articolul 3 alineatul (2) punctul (ii) și cu informațiile furnizate Comisiei de către Grecia, nu există stocuri de bromură de metil disponibile pentru utilizări critice în Grecia.
(8) Comisia a aprobat prin Decizia 2006/350/CE (4) o cantitate de 1 607 587 kg de bromură de metil pentru utilizări critice în opt state membre pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2006, în baza cererilor primite din partea acelor state membre în luna iulie 2005. Cantitatea de bromură de metil aprobată pentru Grecia în prezenta decizie ia în considerare cantitatea necesară pentru satisfacerea utilizărilor critice din perioada 1 iunie-31 decembrie 2006.
(9) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 2037/2000,