Articolul 1
ARANJAMENTE ADMINISTRATIVE CU STATELE MEMBRE, INSTITUȚIILE UE, STATELE TERȚE ȘI ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE”.
Decizia 2004/197/PESC se modifică prin prezenta după cum urmează:
1. La articolul 1, se adaugă următorul text: „(c) «operații» înseamnă operațiile UE care au implicații militare sau de apărare; (d) «acțiuni militare de sprijin» înseamnă operații UE sau misiuni în cadrul operațiilor UE, decise de Consiliu pentru a sprijini un stat terț sau o organizație terță, care au implicații militare sau de apărare, dar care nu sunt subordonate autorității unui comandament al UE.”
2. La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Prin prezenta se înființează un mecanism de gestionare a finanțării costurilor comune ale operațiilor.“
3. La articolul 7, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Secretarul General al Consiliului numește, după informarea Comitetului special, administratorul și cel puțin un administrator adjunct pentru o perioadă de trei ani.”
4. La articolul 10 alineatul (5), se elimină a doua teză.
5. Titlul capitolului 3 se înlocuiește cu următorul text: „CAPITOLUL 3 ARANJAMENTE ADMINISTRATIVE CU STATELE MEMBRE, INSTITUȚIILE UE, STATELE TERȚE ȘI ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE”.
6. La capitolul 3, se introduce următorul articol: „Articolul 10a Înțelegeri administrative cu statele membre sau instituțiile UE (1) Pentru a facilita achizițiile publice în cadrul operațiilor, în condițiile cele mai favorabile din punct de vedere economic, pot fi negociate înțelegeri administrative cu statele membre sau instituțiile UE. Aceste înțelegeri se concretizează sub forma unui schimb de scrisori între ATHENA, reprezentat de comandantul operației, sau, în cazul în care nu există un comandant al operației, de administrator și autoritățile administrative competente ale statelor membre sau ale instituțiilor UE în cauză. (2) Comitetul special este consultat înainte de semnarea unei astfel de înțelegeri. Articolul 10b Înțelegerile administrative cu un stat terț sau o organizație internațională (1) Pentru a facilita în special achizițiile publice în teatrul de operații, în condițiile cele mai favorabile din punct de vedere economic, având în vedere constrângerile operaționale, poate fi negociată o înțelegere administrativă cu un stat terț sau o organizație internațională. Aceste înțelegeri se concretizează sub forma unui schimb de scrisori între ATHENA, reprezentat de comandantul operației, sau, în cazul în care nu există un comandant al operației, de administrator și autoritățile administrative competente ale statului terț sau ale organizației internaționale în cauză. (2) Orice astfel de înțelegere este transmisă Comitetului special spre aprobare înainte de a fi semnată.”
7. La articolul 14, se adaugă următorul alineat: „(3a) În timpul fazei active a unei acțiuni militare de sprijin, așa cum a fost stabilită de Consiliu, ATHENA suportă, ca și costuri comune operaționale, costurile comune stabilite de Consiliu pe baza unei analize de la caz la caz, făcându-se trimitere la anexa III.”
8. La articolul 18 alineatul (3), prima teză a se înlocuiește cu următorul text: „(3) Angajamentele și plata sumelor alocate sunt clasificate pe titluri și capitole, în care cheltuielile sunt grupate în funcție de natura sau destinația lor și, dacă este necesar, sunt subdivizate în articole.”
9. La articolul 20 alineatul (1), a doua teză se înlocuiește cu următorul text: „Administratorul informează Comitetul special cu privire la intenția sa cu cel puțin o săptămână înainte, în măsura în care urgența situației permite acest lucru.”
10. Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 22 Execuția anticipată După aprobarea bugetului anual, sumele alocate pot fi folosite pentru a acoperi angajamente și plăți în măsura în care sunt necesare din punct de vedere operațional.”
11. La articolul 23, alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Fondurile destinate să acopere costurile comune aferente pregătirii sau continuării operațiilor care nu sunt acoperite din veniturile diverse se finanțează prin contribuțiile statelor membre participante. (2) Fondurile destinate să acopere costurile comune operaționale ale unei operații se finanțează din contribuțiile statelor membre și ale statelor terțe care contribuie la operație. (3) Contribuțiile datorate de către statele membre care contribuie la o operație sunt egale cu suma fondurilor de plată înscrise în buget și destinate să acopere costurile comune operaționale ale operației respective, din care se scad sumele contribuțiilor ce urmează a fi plătite pentru aceeași operație de către statele terțe care contribuie în temeiul articolului 11.”
12. La articolul 24, se elimină alineatul (1).
13. La articolul 24, se adaugă următorul alineat: „(8) Administratorul confirmă primirea contribuțiilor.”
14. Articolul 25 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (3), se elimină a treia teză; (b) se adaugă următorul alineat: „(9) În cazul în care sunt necesare fonduri pentru o operație înainte de primirea unor contribuții suficiente destinate respectivei operații, contribuțiile plătite anticipat de către statele membre care contribuie la finanțarea acestei operații pot fi folosite în proporție de până la 50 % pentru a acoperi contribuțiile datorate operației, după aprobarea statelor membre care au plătit anticipat. Contribuțiile achitate anticipat se completează până la nivelul inițial de către statele membre respective în termen de 90 de zile de la solicitarea contribuției.”
15. La articolul 31 alineatul (4), prima teză se înlocuiește cu următorul text: „(4) În cursul perioadei premergătoare adoptării bugetului unei operații, administratorul și comandantul operației sau reprezentantul acestuia raportează în fața Comitetului special în fiecare lună, fiecare în domeniul său de competență, pentru cheltuielile eligibile sub formă de costuri comune pentru respectiva operație.”
16. Articolul 37 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (3) se elimină; (b) la alineatul (4) primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text: „În fiecare an, Comitetul special desemnează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, doi membri dintre candidații propuși de statele membre, pentru o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată. Comitetul special poate prelungi mandatul unui membru cu până la șase luni.”; (c) la alineatul (4), litera (d) se înlocuiește cu următorul text: (d) „verifică, în cursul exercițiului financiar, precum și ex post, prin controale la fața locului și prin verificări ale documentelor justificative, dacă cheltuielile finanțate sau prefinanțate prin ATHENA sunt executate în conformitate cu legislația aplicabilă și cu principiile bunei gestiuni financiare, adică în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității, și dacă se desfășoară în mod corespunzător controalele interne.”; (d) la alineatul (4) al doilea paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text: „În fiecare an, dintre membrii săi, Colegiul auditorilor alege să schimbe președintele sau să prelungească mandatul acestuia.”
17. La articolul 38, alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Fiecare comandant de operație transmite contabilului responsabil cu ATHENA, până la data de 31 martie care urmează încheierii exercițiului financiar sau în termen de patru luni de la terminarea operației pe care o conduce, oricare dintre situații intervine mai întâi, informațiile necesare pentru stabilirea situației financiare anuale a costurilor comune și a cheltuielilor prefinanțate și rambursate în temeiul articolului 27 din prezenta decizie, precum și raportul de activitate anuală. (2) Administratorul elaborează, cu sprijinul contabilului și al fiecărui comandant de operațiune, situația financiară anuală provizorie și raportul de activitate anuală, pe care le transmite Comitetului special și Colegiului auditorilor până la data de 30 aprilie care urmează încheierii exercițiului financiar. (2a) Comitetului special i se transmite, până la data de 31 iulie care urmează încheierii exercițiului financiar, un raport de audit anual din partea Colegiului auditorilor și situația financiară anuală finală a ATHENA din partea administratorului, care beneficiază de sprijinul contabilului și al fiecărui comandant de operație. Ca urmare a raportului de audit al Colegiului, Comitetul special examinează situația financiară anuală până la data de 30 septembrie care urmează încheierii exercițiului financiar, cu scopul de a acorda aprobarea descărcării de gestiune administratorului, contabilului și fiecărui comandant de operație.”
18. La articolul 38 alineatul (8), prima teză se înlocuiește cu următorul text: „(8) Fiecare stat membru care participă la o operație furnizează în mod voluntar informații administratorului, până la data de 31 martie a fiecărui an, prin intermediul comandantului operației, după caz, cu privire la costurile suplimentare suportate pentru operație pe parcursul exercițiului financiar anterior.”
19. Articolul 41 se elimină.
20. Anexa I se modifică după cum urmează: (a) punctele „1. Costurile de audit” și „4. Costurile bancare” se elimină; (b) se adaugă următorul paragraf: „Partea generală a bugetului anual include, de asemenea, dacă este cazul, fonduri necesare pentru a acoperi următoarele costuri comune ale operațiilor, la a căror finanțare contribuie statele membre participante: 1. Costurile bancare 2. Costurile de audit 3. Costurile comune referitoare la faza de pregătire a unei operații, astfel cum este definită la anexa II.”
21. La anexa III, partea III-A se modifică după cum urmează: (a) punctele 2 și 3 se înlocuiesc cu următorul text: „2. Costuri suplimentare pentru susținerea forței în ansamblu: Costurile definite mai jos sunt cele suportate în urma desfășurării forțelor în zona de operații: (a) lucrări pentru desfășurare/infrastructură : cheltuieli absolut necesare pentru ca forța în ansamblul său să își poată îndeplini misiunea (aeroporturi, cale ferată, porturi, drumuri, inclusiv puncte de debarcare și zone de constituire avansate utilizate în comun; aprovizionarea cu apă și energie electrică, protecția statică a forței, spații de depozitare, locuri de parcare; sprijin de geniu); (b) semne de identificare : semne de identificare specifice, cărți de identitate «Uniunea Europeană», insigne, medalii, drapele în culorile Uniunii Europene sau alte semne de identificare ale forței sau ale comandamentului (cu excepția hainelor, a caschetelor sau a uniformelor); (c) servicii medicale : evacuări medicale de urgență (Medevac). 3. Costuri suplimentare înregistrate în urma folosirii de către UE a capacităților și a mijloacelor comune NATO puse la dispoziție pentru operații conduse de UE. Costurile Uniunii Europene pentru aplicarea, pentru una din operațiile sale militare, a înțelegerilor dintre UE și NATO referitoare la punerea la dispoziție, monitorizarea și returnarea sau restituirea la cerere a capacităților și a mijloacelor comune NATO puse la dispoziție pentru operațiile conduse de UE. Rambursarea de către NATO către UE.”; (b) se adaugă un nou punct, cu următorul text: „4. Costurile suplimentare suportate de UE, aferente bunurilor, serviciilor sau lucrărilor incluse pe lista costurilor comune și puse la dispoziție în cadrul unei operații desfășurate sub conducerea UE de către un stat membru, o instituție UE, un stat terț sau o organizație internațională în temeiul înțelegerilor menționate la articolele 10a și 10b din prezenta decizie. Rambursările efectuate de către un stat, o instituție UE sau o organizație internațională în temeiul acestor înțelegeri.”
22. La anexa III partea III-B, se adaugă două noi puncte, după cum urmează: „Comandamente multinaționale ale forței : comandamentele multinaționale ale forțelor operative UE desfășurate în zona de operații Colectarea de informații : colectarea de informații [imagini din satelit; informații, recunoaștere și supraveghere (ISR) la nivelul teatrului de operații, inclusiv supraveghere aer-sol (AGSR); informații prin resurse umane]”.
23. La anexa III, se introduce o nouă parte, după cum urmează: „III-C Costurile operaționale comune suportate de ATHENA la cererea comandantului operației și cu aprobarea Comitetului special (a) echipamente suplimentare esențiale: închirierea sau cumpărarea pe parcursul operației de echipamente specifice care nu au fost prevăzute și sunt esențiale pentru executarea operației, în măsura în care echipamentele cumpărate nu sunt repatriate la sfârșitul misiunii; (b) servicii medicale: facilități pentru rolurile 1, 2 și 3 în teatru; (c) colectarea de informații: colectarea de informații [imagini din satelit; informații, recunoaștere și supraveghere (ISR) la nivelul teatrului de operații, inclusiv supraveghere aer-sol (AGSR); informații prin resurse umane]; (d) alte capacități esențiale la nivelul teatrului de operații: capacități la nivelul teatrului de operații [deminarea în cazul în care este necesar pentru operație; protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN); spații de depozitare a carburantului și de aprovizionare cu acesta; depozitarea și distrugerea armelor și munițiilor colectate în zona operației], în conformitate cu acțiunea comună.”