Articolul text
Text integral
Situaţia veniturilor şi cheltuielilor Agenţiei Europene pentru Siguranţa Maritimă pentru exerciţiul financiar 2007 (2007/…/CE) VENITURI TITLUL 2 SUBVENŢIE DIN PARTEA COMISIEI CAPITOLUL 2 0 — SUBVENŢIE DIN PARTEA COMISIEI 2 0 0 Subvenţie din partea Comisiei Comentarii Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 iunie 2002 de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Siguranţa Maritimă (JO L 208, 5.8.2002, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 (JO L 394, 30.12.2006, p. 1). 2 0 2 Subvenţia de la Phare – DG Extindere Comentarii Programul Phare multibeneficiar privind participarea României, a Bulgariei, a Croaţiei şi a Turciei la reuniunile organizate de AESM. CHELTUIELI TITLUL 1 PERSONAL CAPITOLUL 1 1 — PERSONAL ÎN ACTIVITATE 1 1 0 Personal în activitate 1 1 0 0 Salarii de bază Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special articolele 62 şi 66. Acest credit este destinat să acopere salariile de bază ale funcţionarilor temporari. 1 1 0 1 Alocaţii familiale Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 62, 67 şi 68 şi secţiunea I din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere alocaţiile pentru familie, pentru copilul în întreţinere şi pentru educaţie pentru funcţionari şi agenţii temporari. 1 1 0 2 Indemnizaţii de expatriere şi de reşedinţă într-o ţară străină Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 62 şi 69 şi articolul 4 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere indemnizaţiile de expatriere şi cele de reşedinţă într-o ţară străină pentru agenţii temporari. 1 1 0 3 Indemnizaţii de secretariat Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 4 litera (a) din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere indemnizaţiile de secretar plătite agenţilor temporari din categoria C angajaţi ca stenodactilografi sau dactilografi, operatori teleimprimatoare, culegători, secretari executivi sau secretari principali. 1 1 1 Agenţi auxiliari şi agenţi locali 1 1 1 0 Agenţi auxiliari Comentarii Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special articolele 3 şi titlul III. Acest credit este destinat să acopere remuneraţiile (inclusiv orele suplimentare) şi contribuţiile de asigurare socială ale angajatorului pentru agenţii auxiliari. 1 1 1 2 Agenţi locali Comentarii Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special articolul 4 şi titlul IV. 1 1 1 3 Agenţi contractuali Comentarii Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special articolul 3 şi titlul I. 1 1 1 4 Personalul agenţiei Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente personalului agenţiei. 1 1 1 5 Experţi naţionali detaşaţi Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile funcţionarilor oficiali sau ale altor experţi detaşaţi sau numiţi temporar la agenţie, sau chemaţi pentru consultări scurte. 1 1 3 Contribuţiile angajatorului la asigurarea socială 1 1 3 0 Asigurare de boală Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 72. Norme privind asigurarea de boală pentru funcţionarii Comunităţilor Europene, în special articolul 23. Acest credit este destinat să acopere contribuţia angajatorului (3,4 % din salariul de bază); contribuţia funcţionarului oficial este de 1,7 % din salariul de bază). 1 1 3 1 Asigurarea de accidente şi de boli profesionale Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 73. Acest credit este destinat să acopere contribuţia angajatorului la asigurarea de accidente şi de boli profesionale (0,77 % din salariul de bază). Un procent de încă 2 % se adaugă la creditele astfel calculate (creşterea ratei la 0,7854 %) pentru a acoperi cheltuielile neacoperite de asigurare (articolul 73 din Statutul funcţionarilor). 1 1 3 2 Asigurarea de şomaj Comentarii Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 2799/85 al Consiliului din 27 septembrie 1985 de modificare a Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene şi a Regimului aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene (JO L 265, 8.10.1985, p. 1). Acest credit este destinat să acopere asigurarea de şomaj pentru agenţii temporari. Rata aplicată: 0,8 % din salariul de bază. 1 1 3 3 Constituirea sau menţinerea drepturilor la pensie Comentarii Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special articolul 42. 1 1 3 4 Contribuţia la sistemul comunitar de pensii Comentarii Acest credit este destinat să acopere contribuţia la sistemul comunitar de pensii. 1 1 4 Celelalte alocaţii şi indemnizaţii diverse 1 1 4 0 Alocaţii şi indemnizaţii de naştere şi deces Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 70, 74 şi 75. Acest credit este destinat să acopere: 1 1 4 1 Cheltuieli de transport pentru concediul anual Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 8 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere cheltuielile forfetare de transport pentru funcţionarii şi agenţii temporari de la locul lor de muncă până la locul de origine conform următoarelor condiţii: 1 1 4 3 Indemnizaţii fixe de răspunderi Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 14 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere indemnizaţiile pentru răspunderile stabilite pentru funcţionarii care efectuează regulat cheltuieli de reprezentare pe parcursul desfăşurării activităţii. 1 1 4 4 Indemnizaţii fixe de transport local Comentarii Acest credit este destinat să acopere indemnizaţia de transport care nu depăşeşte 3 000 BEF pe lună pentru agenţii temporari ale căror obligaţii îi determină să călătorească în mod frecvent. Această indemnizaţie este pentru decontarea costurilor de transport în interiorul oraşului unde sunt numiţi aceştia. 1 1 4 5 Indemnizaţii speciale pentru funcţionarii şi administratorii contabili ai conturilor de împrumut Comentarii Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1). Acest credit este destinat să acopere indemnizaţia specială acordată funcţionarilor contabili, asistenţilor funcţionarilor contabili sau administratorilor de fonduri garantate. 1 1 4 9 Alte indemnizaţii 1 1 5 Ore suplimentare Obiective generale Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 56 şi anexa VI. Acest credit este destinat să acopere plăţile forfetare sau plăţile orare pentru orele suplimentare efectuate de către funcţionarii şi agenţii auxiliari din categoriile C şi D şi agenţi locali pentru care nu a fost posibilă compensarea orelor suplimentare prin zile libere în regim normal. 1 1 5 0 Ore suplimentare 1 1 7 Servicii suplimentare 1 1 7 0 Interpreţi independenţi şi tehnicieni de conferinţe Comentarii Acest credit este destinat să acopere onorariile şi cheltuielile de transport ale interpreţilor externi şi ale tehnicienilor de conferinţe, inclusiv rambursarea serviciilor prestate de interpreţii Comisiei. 1 1 7 2 Serviciile Centrului de Traduceri din Luxemburg Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile traducătorilor independenţi şi temporari sau pentru alte servicii şi lucrări trimise pentru traducere şi dactilografiere la Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene din Luxemburg. 1 1 7 8 Servicii externe Comentarii Acest credit este destinat să acopere rambursarea cheltuielilor efectuate de Comisie pentru asistenţa administrativă prestată agenţiei, de exemplu, administrarea computerizată a salariilor. 1 1 9 Coeficienţi de corecţie a salariilor 1 1 9 0 Coeficienţi de corecţie a salariilor Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 64 şi 65. Acest credit este destinat să acopere costurile coeficienţilor de corecţie aplicate remuneraţiei funcţionarilor şi agenţilor temporari şi pentru plata orelor suplimentare. 1 1 9 1 Modificări ale remuneraţiilor Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 65. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1). Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3830/91 al Consiliului din 19 decembrie 1991 de modificare a Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene şi a Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene privind normele detaliate de modificare a remuneraţiei (JO L 361, 31.12.1991, p. 1). Acest credit este destinat să acopere costurile oricăror modificări ale remunerărilor aprobate de Consiliu în cursul exerciţiului financiar. CAPITOLUL 1 2 — CHELTUIELI DIVERSE PENTRU RECRUTAREA ŞI TRANSFERUL PERSONALULUI 1 2 0 Cheltuieli diverse pentru recrutarea şi transferul personalului 1 2 0 0 Cheltuieli diverse pentru recrutarea personalului Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 27–31 şi 33. Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente procedurilor de recrutare. 1 2 1 Cheltuieli de călătorie 1 2 1 0 Cheltuieli de călătorie Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 20 şi 71 şi articolul 7 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de călătorie a personalului (inclusiv pentru familiile acestora) la începerea sau la încetarea activităţii. 1 2 2 Indemnizaţii de instalare, reinstalare şi de transfer 1 2 2 0 Indemnizaţii de instalare, reinstalare şi de transfer Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 5 şi 6 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere indemnizaţiile de instalare a personalului obligat să îşi schimbe locul de reşedinţă după începerea activităţii sau la încheierea definitivă a activităţii şi stabilirea într-un alt loc. 1 2 3 Cheltuieli de mutare 1 2 3 0 Cheltuieli de mutare Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 20 şi 71 şi articolul 9 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere indemnizaţiile de instalare pentru funcţionarii nevoiţi să îşi schimbe locul de reşedinţă după începerea sau la încetarea definitivă a activităţii şi stabilirea într-un alt loc. 1 2 4 Indemnizaţii tranzitorii pentru diurne 1 2 4 0 Indemnizaţii tranzitorii pentru diurne Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolele 20 şi 71 şi articolul 10 din anexa VII. Acest credit este destinat să acopere indemnizaţiile tranzitorii pentru diurne datorate funcţionarilor care pot dovedi că au fost obligaţi să îşi schimbe locul de reşedinţă după începerea activităţii lor (inclusiv transfer). CAPITOLUL 1 3 — MISIUNI ŞI DEPLASĂRI ÎN INTERES DE SERVICIU 1 3 0 Misiuni şi deplasări în interes de serviciu 1 3 0 0 Cheltuieli de misiune, cheltuieli de deplasare în interes de serviciu şi alte cheltuieli conexe Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de transport, plata diurnei şi a cheltuielilor conexe sau excepţionale efectuate de funcţionarii stabiliţi în interes de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene. Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, cheltuielile misiunilor efectuate de experţii naţionali şi internaţionali detaşaţi la agenţie. CAPITOLUL 1 4 — STRUCTURA SOCIOMEDICALĂ 1 4 0 Structura sociomedicală 1 4 0 0 Restaurante şi cantine Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile aferente firmei externe pentru funcţionarea cantinei agenţiei, precum şi unele echipamente necesare funcţionării acesteia. 1 4 1 Serviciul medical 1 4 1 0 Serviciul medical Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special articolul 59 şi articolul 8 din anexa II. 1 4 2 Cursuri de limbi străine, formare profesională 1 4 2 0 Cursuri de limbi străine, formare profesională Comentarii Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, în special al treilea alineat al articolului 24. CAPITOLUL 1 6 — MĂSURI SOCIALE 1 6 0 Măsuri sociale 1 6 0 0 Măsuri sociale şi cheltuieli conexe Comentarii Acest credit este destinat să acopere măsurile sociale privind cheltuielile de şcolarizare şi cheltuielile conexe. CAPITOLUL 1 7 — PROTOCOL ŞI REPREZENTARE 1 7 0 Protocol şi reprezentare 1 7 0 0 Cheltuieli de protocol şi reprezentare Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de reprezentare şi pentru diferite primiri. TITLUL 2 CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ŞI CHELTUIELI DE FUNCŢIONARE DIVERSE CAPITOLUL 2 0 — ÎNCHIRIEREA CLĂDIRILOR ŞI CHELTUIELI CONEXE 2 0 0 Închirierea clădirilor şi cheltuieli conexe 2 0 0 0 Chirii Comentarii Acest credit este destinat să acopere plata chiriilor pentru clădiri sau părţi ale clădirilor ocupate de agenţie şi închirierea spaţiilor de parcare. 2 0 1 Asigurări 2 0 1 0 Asigurări Comentarii Acest credit este destinat să acopere primele de asigurare cu privire la clădiri sau părţi ale clădirilor ocupate de agenţie. 2 0 2 Consumul de apă, gaz, electricitate şi încălzire 2 0 2 0 Consumul de apă, gaz, electricitate şi încălzire Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile curente. 2 0 3 Curăţenie şi întreţinere 2 0 3 0 Curăţenie şi întreţinere Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de curăţire şi de întreţinere a spaţiilor ocupate de agenţie. 2 0 4 Amenajarea spaţiilor 2 0 4 0 Amenajarea spaţiilor Comentarii Acest credit este destinat să acopere amenajarea spaţiilor şi repararea clădirilor. 2 0 5 Securitatea şi supravegherea clădirilor 2 0 5 0 Securitatea şi supravegherea clădirilor Comentarii Acest credit este destinat să acopere diferitele cheltuieli de securitate şi siguranţă, în special contractele care reglementează supravegherea clădirilor, închirierea şi reumplerea stingătoarelor pentru incendiu, achiziţionarea şi întreţinerea echipamentelor de stingere a incendiilor, înlocuirea echipamentelor pentru funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea ca pompieri-voluntari, costurile de efectuare a inspecţiilor legale. 2 0 8 Cheltuieli preliminare legate de achiziţia sau construirea unei clădiri 2 0 8 0 Cheltuieli preliminare legate de achiziţia sau construirea unei clădiri Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de analize şi rapoarte ale clădirilor. CAPITOLUL 2 1 — ACHIZIŢII DE TEHNOLOGIE A INFORMAŢIEI 2 1 0 Prelucrarea datelor 2 1 0 0 Echipamente de calculator Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţionarea sau închirierea de echipamente informatice, elaborarea software-ului, întreţinerea software-ului/a pachetelor de software şi a diferitelor consumabile de informatică etc. 2 1 0 1 Dezvoltarea de software Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru plata personalului extern care administrează date şi sisteme. 2 1 0 2 Alte servicii externe de prelucrare a datelor Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile personalului extern operaţional (operatori, administratori, ingineri de sistem etc.). CAPITOLUL 2 2 — BUNURI MOBILE ŞI CHELTUIELI CONEXE 2 2 0 Instalaţii tehnice şi echipament electric de birou 2 2 0 0 Achiziţii noi de echipamente şi instalaţii tehnice Comentarii Acest credit este destinat să acopere aprovizionarea iniţială a echipamentelor pentru păstrarea, arhivarea documentelor şi curierat. 2 2 0 1 Înlocuire Comentarii Achiziţionarea echipamentelor şi instalaţiilor sub acest post este condiţionată de echipamentele şi instalaţiile pe care le înlocuiesc, fiind clasate în conformitate cu procedura obişnuită. 2 2 0 2 Închiriere Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de închiriere a aparatelor fax, fotocopiatoarelor şi a diferitelor instalaţii tehnice. 2 2 0 3 Întreţinere, utilizare şi reparare Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de întreţinere şi de reparare a echipamentelor. 2 2 0 4 Echipamentul electric de birou Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile neprevăzute pentru echipamentele electrice de birou. 2 2 1 Mobilier 2 2 1 0 Achiziţii noi Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţionarea mobilierului. 2 2 1 1 Înlocuire Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de înlocuire a mobilierului. 2 2 1 2 Închirierea mobilierului Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de închiriere a mobilierului. 2 2 1 3 Întreţinere, utilizare şi reparare Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de reparare şi întreţinere a mobilierului. 2 2 3 Închirierea de vehicule 2 2 3 0 Închirierea de vehicule Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile pe termen lung ale vehiculelor oficiale şi ale cheltuielilor de închiriere a vehiculelor pentru satisfacerea nevoilor neprevăzute. 2 2 5 Cheltuieli de documentare şi ale bibliotecii 2 2 5 0 Stocurile bibliotecii, achiziţia de cărţi Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţia de cărţi, documente şi alte publicaţii. 2 2 5 1 Materiale speciale, echipamente de documentare şi de reproducere Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţia echipamentelor speciale pentru biblioteci. 2 2 5 2 Abonamente la ziare şi periodice Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile abonamentelor pentru ziare şi periodice necesare nevoilor proprii ale agenţiei. 2 2 5 3 Abonamente la agenţiile de presă 2 2 5 4 Lucrări de legătorie şi de întreţinere a cărţilor bibliotecii Comentarii Acest credit este destinat să acopere lucrările de legătorie şi alte costuri necesare pentru întreţinerea cărţilor şi periodicelor. CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE 2 3 0 Papetărie şi materiale de birou 2 3 0 0 Papetărie şi materiale de birou Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţia materialelor de papetărie şi a celor de birou. 2 3 2 Cheltuieli financiare 2 3 2 0 Cheltuieli bancare Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile bancare şi costurile de conectare la reţeaua de telecomunicaţii interbancare. 2 3 2 1 Rata diferenţelor de curs valutar Comentarii Acest credit este destinat să acopere rata diferenţelor de curs valutar efectuate de către agenţie în administrarea bugetului său, deoarece aceste pierderi nu pot fi compensate de câştigurile provenite de la diferenţele de curs valutar. 2 3 2 9 Alte cheltuieli financiare Comentarii Acest credit acoperă cheltuielile financiare neacoperite de postul 2 3 2 1. 2 3 3 Cheltuieli judiciare 2 3 3 0 Cheltuieli judiciare Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile judiciare preliminare şi serviciile avocaţilor sau ale altor experţi. 2 3 4 Daune-interese 2 3 4 0 Daune-interese Comentarii Acest credit este destinat să acopere daunele-interese şi costurile de soluţionare a plângerilor formulate împotriva agenţiei (răspundere civilă). 2 3 5 Alte cheltuieli de funcţionare 2 3 5 0 Asigurări diverse Comentarii Acest credit este destinat să acopere asigurările generale, răspunderea civilă, furtul şi indemnizaţia civilă a funcţionarilor contabili şi a administratorilor conturilor de împrumut. 2 3 5 2 Cheltuieli diverse aferente reuniunilor interne Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile aferente organizării reuniunilor interne. 2 3 5 3 Mutări ale departamentului şi manipulări conexe Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de mutare a serviciilor agenţiei. 2 3 5 4 Arhivarea documentelor Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente manipulării şi recuperării documentaţiilor din zonele de depozitare din afara agenţiei şi costurile de păstrare. 2 3 5 5 Uniforme Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţionarea uniformelor pentru inspecţii. CAPITOLUL 2 4 — FRANCARE ŞI TELECOMUNICAŢII 2 4 0 Francare 2 4 0 0 Cheltuieli de francare şi expediere Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile poştale şi cele de expediere, inclusiv pentru pachetele expediate prin poştă. 2 4 1 Telecomunicaţii 2 4 1 0 Costurile serviciilor de telecomunicaţii Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de închiriere a telefoanelor şi apelurilor, faxurilor, videoconferinţelor şi a transmisiei de date. 2 4 1 1 Echipamente de telecomunicaţii Comentarii Acest credit este destinat să acopere achiziţionarea echipamentelor de telecomunicaţii. CAPITOLUL 2 5 — CHELTUIELI DE ORGANIZARE A REUNIUNILOR OFICIALE ŞI A ALTOR REUNIUNI 2 5 0 Cheltuieli de organizare a reuniunilor oficiale şi a altor reuniuni 2 5 0 0 Reuniuni în general Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare şi pentru alte vizite, precum şi costurile pentru alte formalităţi efectuate de experţi, în special membrii Consiliului de administraţie. De asemenea, acest credit este destinat să acopere costurile legate de organizarea reuniunilor în cazul în care acestea nu pot fi achitate de infrastructura existentă. 2 5 0 1 Participarea României şi a Bulgariei la reuniuni în general Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, de şedere şi alte cheltuieli pentru vizite, precum şi costurile altor formalităţi efectuate de către experţii care vin din România şi Bulgaria, în special membrii Consiliului de administraţie (acord încheiat între DG Extindere şi AESM). TITLUL 3 CHELTUIELI DE FUNCŢIONARE CAPITOLUL 3 1 — DEZVOLTAREA BAZELOR DE DATE 3 1 0 Baze de date legate de subiect şi întocmirea de rapoarte 3 1 0 0 Întreţinerea bazelor de date existente Comentarii Acest credit este destinat să acopere costuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea Reţelei mărilor sigure (reţea de schimb de informaţii între administraţiile maritime). 3 1 0 1 Elaborarea bazei de date Comentarii Acest credit este destinat să acopere înfiinţarea unei baze de date pentru compilarea datelor despre mişcarea navelor, crearea infrastructurii de calculator şi elaborarea aplicaţiilor. CAPITOLUL 3 2 — INFORMARE ŞI PUBLICARE 3 2 0 Informare şi publicare 3 2 0 0 Informare şi publicare Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile de publicare a rapoartelor generale, a informaţiilor şi a dosarelor tehnice pe suport hârtie şi pe internet. CAPITOLUL 3 3 — REIUNIUNILE LEGATE DE ACTIVITĂŢILE DE FUNCŢIONARE 3 3 0 Reuniunile experţilor 3 3 0 0 Organizarea reuniunilor experţilor privind siguranţa maritimă Comentarii Acest credit este destinat să acopere organizarea reuniunilor cu ateliere de lucru cu experţii statelor membre privind elaborarea regulamentelor de siguranţă maritimă şi înfiinţarea unor ateliere de perfecţionare. 3 3 0 1 Participarea României şi a Bulgariei la reuniunile experţilor despre siguranţa maritimă Comentarii Acest credit este destinat să acopere organizarea reuniunilor cu ateliere de lucru cu experţi din România şi Bulgaria privind elaborarea regulamentelor de siguranţă maritimă şi înfiinţarea atelierelor de perfecţionare (acord încheiat între DG Extindere şi AESM). 3 3 0 2 Participarea Croaţiei şi a Turciei la reuniunile experţilor privind siguranţa maritimă CAPITOLUL 3 4 — CHELTUIELI DE TRADUCERE 3 4 0 Cheltuieli de traducere 3 4 0 0 Cheltuieli de traducere Comentarii Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de traducere pentru rapoartele generale şi dosarele tehnice. CAPITOLUL 3 5 — STUDII 3 5 0 Studii 3 5 0 0 Studii Comentarii Acest credit este destinat să acopere studii necesare monitorizării şi evaluării măsurilor maritime de siguranţă, inclusiv asistenţa tehnică pentru statele membre. CAPITOLUL 3 6 — CHELTUIELI DE MISIUNE LEGATE DE AFACERILE MARITIME 3 6 0 Cheltuieli de misiune legate de afacerile maritime 3 6 0 0 Cheltuieli de misiune legate de afacerile maritime Comentarii Acest credit este destinat să acopere vizitele de inspecţie în statele membre, inspecţia de clasificare a societăţilor, inspecţia ţărilor terţe, standardele de educare a institutelor pentru marinari, accidente maritime, asistenţa acordată statelor membre în implementarea Directivei de monitorizare a traficului maritim, locuri de refugiu. CAPITOLUL 3 7 — FORMAREA PROFESIONALĂ LEGATĂ DE AFACERILE MARITIME 3 7 0 Acţiuni de formare în afacerile maritime 3 7 0 0 Perfecţionarea în afacerile maritime Comentarii Acest credit este destinat să acopere intervenţiile de perfecţionare legate de afacerile maritime pentru noile state membre. CAPITOLUL 3 8 — MĂSURI ÎMPOTRIVA POLUĂRII 3 8 0 Măsuri împotriva poluării 3 8 0 0 Măsuri împotriva poluării Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile navelor charter (cu echipamentul lor) pentru combaterea poluării maritime semnificative, asistenţă tehnică, proiecte de studiu şi cercetare pentru îmbunătăţirea echipamentelor şi metodelor antipoluare (implementarea planului de acţiune şi programele conexe de lucrări), precum şi furnizarea de servicii de imagistică prin satelit. 3 8 0 1 Contracte cu proprietarii de nave Comentarii Acest credit este destinat să acopere costurile navelor charter (cu echipamentul lor) pentru combaterea poluării maritime semnificative, asistenţă tehnică, proiecte de studiu şi cercetare pentru îmbunătăţirea echipamentelor şi a metodelor antipoluare (implementarea planului de acţiune şi programele conexe de lucrări). 3 8 0 2 Monitorizarea prin satelit Comentarii Acest credit este destinat să acopere intervenţiile legate de monitorizarea prin satelit a deversărilor ilegale şi a celor accidentale. 3 8 0 3 Cooperarea şi coordonarea poluării marine şi informare Comentarii Acest credit este destinat să acopere activităţile de informare legate de poluarea marină în mediul marin. Schema de personal a Agenţiei Europene pentru Siguranţa Maritimă