Începe proba gratuită

Regulament 2006/1665 · CELEX 32006R1665

Regulamentul (CE) nr. 1665/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezența de Trichinella în carneText cu relevanță pentru SEE.

Data act
06.11.2006
Intrare in vigoare
25.11.2006
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_320_R_0046_01
Status
Inactiv
carne de porc certificat sanitar identificare industria cărnii inspecție alimentară

Articolul 1

La articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2075/2005, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) În cazul în care în abator există o procedură care să asigure faptul că nici o parte din carcasele examinate nu părăsește camera de tranșare înainte să se confirme că rezultatele examenului care are ca scop detectarea prezenței de Trichinella sunt negative și în cazul în care procedura respectivă este aprobată oficial de autoritatea competentă sau în cazul în care se aplică derogarea prevăzută la articolul 2, alineatul (2) litera (b), marca de sănătate prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004 se poate aplica înainte să se afle rezultatele examenului care are ca scop detectarea prezenței de Trichinella.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.