Începe proba gratuită

Regulament 2006/1591 · CELEX 32006R1591

Regulamentul (CE) nr. 1591/2006 al Consiliului din 24 octombrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 51/2006 al Consiliului în ceea ce privește dispozițiile referitoare la navele implicate în activități de pescuit ilegale, nedeclarate și nereglementate în Atlanticul de Nord-Est

Data act
24.10.2006
Intrare in vigoare
26.10.2006
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_296_R_0001_01
Status
In vigoare
controlul pescuitului fraudă managementul pescuitului Oceanul Atlantic pescuit autorizat reglementarea pescuitului vas de pescuit

Articolul 1

Punctul 13 al anexei III la Regulamentul (CE) nr. 51/2006 se înlocuiește cu următorul text: Nave angajate în pescuit ilegal, neraportat și nereglementat în Atlanticul de Nord-Est 13.1. Comisia informează de îndată statele membre cu privire la navele care arborează pavilioane ale unor state care nu sunt părți contractante la Convenția privind viitoarea cooperare multilaterală pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (convenția), care au fost observate angajându-se în activități de pescuit în zona de reglementare a convenției și care au fost plasate de Comisia pentru pescuitul în zona de nord-est a Oceanului Atlantic (NEAFC) pe o listă provizorie a navelor bănuite de subminarea recomandărilor stabilite în conformitate cu convenția. Acestor nave li se aplică următoarele măsuri: (a) navele care intră în porturi nu sunt autorizate să debarce sau să transbordeze și sunt inspectate de autoritățile competente. Aceste inspecții includ documentele navei, jurnalele de bord, uneltele de pescuit, captura aflată la bord și orice alte aspecte legate de activitățile navei în zona de reglementare a convenției. Informațiile privind rezultatul inspecțiilor sunt transmise de îndată Comisiei; (b) navele de pescuit, navele de sprijin, navele de alimentare cu combustibil, navele bază și cargoboturile care arborează pavilionul unui stat membru nu asistă în niciun fel navele și nu participă la vreo transbordare sau la operațiuni comune de pescuit cu aceste nave; (c) navele nu sunt aprovizionate cu provizii, combustibil sau alte servicii în porturi. 13.2. Navele plasate de Comisia pentru pescuitul în zona de nord-est a Oceanului Atlantic (NEAFC) pe lista navelor care au fost confirmate ca angajându-se în pescuit ilegal, neraportat și nereglementat (nave IUU) sunt enumerate în apendicele 4. În plus față de măsurile menționate la punctul 13.1, acestor nave li se aplică următoarele măsuri: (a) navelor IUU li se interzice intrarea într-un port comunitar; (b) navele IUU nu sunt autorizate să pescuiască în apele comunitare și se interzice navlosirea acestora; (c) este interzis importul de pește provenind de pe navele IUU; (d) statele membre refuză acordarea pavilionului lor navelor IUU și încurajează importatorii, transportatorii și alte sectoare interesate să se abțină de la a negocia și de la a transborda peștele capturat de aceste nave. 13.3. Comisia modifică lista navelor IUU pentru a fi în conformitate cu lista IUU a NEAFC de îndată ce NEAFC adoptă o listă nouă a navelor IUU.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.