Articolul 1
Numai contractele referitoare la hameiul recoltat pe teritoriul statului membru în cauză fac obiectul înregistrării prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1952/2005.
Regulament 2006/1557 · CELEX 32006R1557
Articolul 1
Numai contractele referitoare la hameiul recoltat pe teritoriul statului membru în cauză fac obiectul înregistrării prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1952/2005.
Articolul 2
Organismul desemnat de către statul membru în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1952/2005 procedează la înregistrarea tuturor livrărilor efectuate, făcând distincție între contractele încheiate în avans, menționate la articolul 14 alineatul (2) din regulamentul respectiv, și celelalte ccontracte.
Articolul 3
Contractele încheiate în avans se fac în scris. Producătorul sau gruparea recunoscută de producători transmite un exemplar din fiecare contract încheiat în avans organismului menționat la articolul 2, în termen de o lună de la data încheierii contractului.
Articolul 4
Înregistrarea contractelor, altele decât cele încheiate în avans, se face pe baza unei copii a facturii achitate care urmează să fie transmisă de către vânzător organismului menționat la articolul 2. Vânzătorul poate comunica aceste copii pe măsură ce efectuează livrările sau pe toate odată, dar, în orice caz, înainte de 15 martie.
Articolul 5
La fiecare recoltă, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre, pe cale electronică, informațiile prevăzute în anexă, cel târziu la data de 15 aprilie din anul următor anului recoltei respective.
Articolul 6
Regulamentele (CEE) nr. 776/73 și (CEE) nr. 1375/75 se abrogă.
Articolul 7
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.