Începe proba gratuită

Regulament 2006/1556 · CELEX 32006R1556

Regulamentul (CE) nr. 1556/2006 al Comisiei din 18 octombrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 774/94 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import pentru carnea de porc (versiune codificată)

Data act
18.10.2006
Intrare in vigoare
08.11.2006
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_288_R_0007_01
Status
Inactiv
carne de porc codificare a legislației UE cotă tarifară licență de import

Articolul 1

Orice import în Comunitatea Europeană al produselor din anexa I, efectuat în cadrul contingentului tarifar deschis la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 774/94, este condiționat de prezentarea unei licențede import. Cantitatea de produse care beneficiază de regimul respectiv și valoarea dreptului vamal sunt incluse în anexa I.

Articolul 2

Cantitatea stabilită în anexa I este eșalonată pe tot parcursul anului după cum urmează: — 25 % în perioada 1 ianuarie-31 martie; — 25 % în perioada 1 aprilie-30 iunie; — 25 % în perioada 1 iulie-30 septembrie; — 25 % în perioada 1 octombrie-31 decembrie.

Articolul 3

Licențele de import prevăzute la articolul 1 sunt reglementate de următoarele dispoziții: (a) este necesar ca solicitantul unei licențede import să fie o persoană fizică sau juridică putând, în momentul depunerii cererii, dovedi în mod satisfăcător autorităților competente din statele membre că exercită, de cel puțin douăsprezece luni, o activitate comercială cu țările terțe în sectorul cărnii de porc; cu toate acestea, unitățile de vânzare cu amănuntul și restaurantele care își vând produsele consumatorului final sunt excluse de la beneficiul acestui regim; (b) este necesar ca în cererea de licență să se menționeze numărul de ordine; de asemenea, aceasta se poate referi la produse de la cele două coduri diferite ale Nomenclaturii Combinate (NC) și originare dintr-o singură țară; în acest caz, este necesar ca toate codurile NC și denumirile acestora să fie înscrise în rubricile 16 și, respectiv, 15; cererea de licență este necesar să se refere la minimum 20 de tone și maximum 20 % din cantitatea disponibilă în perioada definită la articolul 2; (c) cererea de licență și licența conțin, în rubrica 8, denumirea țării de origine; (d) cererea de licență și licențal conțin, în rubrica 20, una dintre mențiunile din anexa II partea A; (e) licența conține, în rubrica 24, una dintre mențiunile din anexa II partea B.

Articolul 4

(1) Cererea de licență poate fi depusă numai în primele șapte zile ale lunii care precedă fiecare perioadă definită la articolul 2. (2) Cererea de licență este admisibilă numai în cazul în care solicitantul declară în scris că nu a depus și se angajează să nu depună, pentru perioada în curs, o altă cerere privind produsele prevăzute în anexa I în statul membru de depunere a cererii sau într-un alt stat membru. În cazul în care un solicitant depune mai mult de o cerere pentru produsele prevăzute în anexa I, nici una dintre cererile acestuia nu este admisibilă. Cu toate acestea, fiecare solicitant poate să prezinte mai multe cereri de licențe de import pentru produsele menționate în anexa I, în cazul în care aceste produse sunt originare din mai multe țări. Este necesar ca cererile care se referă fiecare la o singură țară de origine să fie depuse în același timp pe lângă autoritatea competentă dintr-un stat membru. Acestea sunt considerate, în ceea ce privește cantitatea maximă menționată la articolul 3 litera (b) și în conformitate cu norma din paragraful al doilea al prezentului alineat, ca o singură cerere. (3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre, în a treia zi lucrătoare după încheierea perioadei de depunere a cererilor, cererile depuse pentru fiecare din produsele respective. Această comunicare conține lista solicitanților și o situație a cantităților solicitate. Toate comunicările, inclusiv comunicările negative, se efectuează pe cale computerizată, în ziua lucrătoare stabilită, în conformitate cu modelul din anexa III, în cazul în care nu a fost depusă nici o cerere, sau în conformitate cu modelele din anexele III și IV, în cazul în care au fost depuse cereri. (4) Comisia decide în cel mai scurt timp în ce măsură se poate da curs cererilor menționate la articolul 3. În cazul în care cantitățile pentru care au fost solicitate licențe depășesc cantitățile disponibile, Comisia stabilește un procent unic de acceptare a cantităților solicitate. În cazul în care acest procent este mai mic de 5 %, Comisia poate decide să nu dea curs cererilor și să elibereze de îndată cauțiunile. (5) Operatorul își poate retrage cererea de certificat în cele zece zile lucrătoare care urmează publicării procentului unic de acceptare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în cazul în care aplicarea acestui procent duce la stabilirea unei cantități mai mici de 20 de tone. Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta în cele cinci zile următoare retragerii cererii de certificat și eliberează de îndată cauțiunea. (6) Comisia stabilește cantitatea rămasă care se adaugă la cantitatea disponibilă pentru perioada următoare a aceluiași an. (7) Licențele sunt eliberate, îndată ce este posibil, după luarea deciziei de către Comisie. (8) Licențele eliberate sunt valabile pe întreg teritoriul Comunității. (9) Comisiei îi sunt notificate de către statele membre, înainte de sfârșitul celei de-a patra luni care urmează fiecărei perioade anuale definite în anexa I, cantitățile efectiv importate în temeiul prezentului regulament în perioada respectivă. Pentru toate notificările, inclusiv cele care arată că nu a fost importată nici o cantitate, este obligatorie utilizarea modelului din anexa V.

Articolul 5

În sensul aplicării articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, valabilitatea licențelor de import este de o sută cincizeci de zile de la data eliberării efective a acestora. Cu toate acestea, durata de valabilitate a licențelor nu poate depăși data de 31 decembrie a anului în care au fost eliberate. Licențele de import eliberate în temeiul prezentului regulament nu sunt transferabile.

Articolul 6

Cererile de licențe de import pentru toate produsele menționate în anexa I sunt însoțite de constituirea unei cauțiuni de 20 EUR pentru 100 de kilograme.

Articolul 7

Dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor din prezentul regulament. Cu toate acestea, prin derogare de la articolul 8 alineatul (4) din regulamentul respectiv, cantitatea importată în conformitate cu prezentul regulament nu poate să fie mai mare decât cea menționată în rubricile 17 și 18 din licența de import. În acest scop, în rubrica 19 din licență respectiv este înscrisă cifra „0”.

Articolul 8

Regulamentul (CE) nr. 1432/94 se abrogă. Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VII.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.