Articolul 1
În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:
(1) „asistență tehnică”, orice sprijin tehnic legat de repararea, dezvoltarea, fabricarea, montajul, testarea, întreținerea sau orice alt serviciu tehnic care poate lua următoarele forme: instruire, formare, transmitere de cunoștințe sau calificări operaționale sau servicii de consultanță; asistența tehnică include asistența verbală;
(2) „fonduri”, activele financiare și avantajele economice de orice natură, inclusiv, dar nu exclusiv: (a) numerar, cecuri, creanțe în numerar, cambii, ordine de plată și alte instrumente de plată; (b) depozite la instituții financiare sau alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță; (c) titluri de proprietate și de împrumut, cum ar fi acțiunile, certificatele reprezentând valori mobiliare, obligațiunile, biletele la ordin, warantele, obligațiunile negarantate și contractele pentru produse derivate, fie că sunt sau nu tranzacționate la bursă sau fac obiectul unei investiții private; (d) dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau plusvalori percepute pe active; (e) credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare; (f) scrisori de credit, conosamente, contracte de vânzare; (g) orice document care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau de resurse financiare;
(3) „înghețarea fondurilor”, orice acțiune de prevenire a oricărui flux, transfer, oricărei modificări, utilizări sau manipulări de fonduri, care ar avea drept consecință o modificare a volumului, valorii, localizării, proprietății, posesiei, naturii, destinației acestora sau orice altă modificare care ar putea permite utilizarea acestora, în special gestionarea portofoliului;
(4) „resurse economice”, activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;
(5) „înghețarea resurselor economice”, orice acțiune care vizează prevenirea utilizării acestora pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu exclusiv vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora;
(6) „teritoriul Comunității”, teritoriile statelor membre cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute de acesta.
Articolul 2
Se interzice:
(a) acordarea de asistență tehnică pentru activitățile militare sau pentru livrarea, fabricarea, întreținerea sau utilizarea de armamente și de materiale conexe, de orice tip, în special armele și munițiile, vehiculele și echipamentele militare, echipamentele paramilitare și componentele și piesele de schimb ale acestora, direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;
(b) acordarea unei finanțări sau a unei asistențe financiare pentru activități militare, în special subvenții, împrumuturi sau o asigurare a creditelor de export cu ocazia oricărei vânzări, livrări, oricărui transfer sau export de arme și de materiale conexe, direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;
(c) participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect promovarea operațiunilor menționate la litera (a) sau (b).
Articolul 3
Se interzice:
(a) vânzarea, livrarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, de echipamente care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne, enumerate în anexa I, care provin sau nu din Comunitate, oricărei persoane, entități sau oricărui organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;
(b) acordarea de asistență tehnică pentru echipamentele menționate la litera (a), direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;
(c) acordarea unei finanțări sau a unei asistențe financiare pentru echipamentele menționate la litera (a), direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;
(d) participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea interdicțiilor menționate la litera (a), (b) sau (c).
Articolul 4
(1) Prin derogare de la articolele 2 și 3, autoritățile competente din statele membre enumerate în anexa II pot autoriza, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare:
(a) acordarea unei finanțări, a unei asistențe financiare sau a unei asistențe tehnice pentru: (i) echipamente militare neletale, destinate exclusiv unor scopuri umanitare sau de protecție sau unor programe de consolidare a instituțiilor Organizației Națiunilor Unite, ale Uniunii Europene sau ale Comunității; (ii) echipamente destinate operațiunilor Uniunii Europene sau ale Organizației Națiunilor Unite de gestionare a crizelor;
(b) vânzarea, livrarea, transferul sau exportul de echipamente destinate exclusiv unor scopuri umanitare sau de protecție sau operațiunilor de gestionare a crizelor de către Uniunea Europeană sau de Organizația Națiunile Unite, care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne;
(c) vânzarea, livrarea, transferul sau exportul de echipamente de deminare sau de materiale destinate operațiunilor de deminare;
(d) acordarea unei finanțări sau a unei asistențe financiare pentru echipamentele, programele sau operațiunile menționate la literele (b) și (c);
(e) acordarea unei asistențe tehnice pentru echipamentele, programele sau operațiunile menționate la literele (b) și (c).
(2) Autorizațiile menționate la alineatul (1) pot fi acordate numai în cazul în care preced activitatea pentru care sunt solicitate.
Articolul 5
Articolele 2 și 3 nu se aplică îmbrăcămintei de protecție, inclusiv vestele antiglonț și căștile militare, exportate temporar în Birmania/Myanmar pentru uzul exclusiv personal al personalului Organizației Națiunilor Unite, al Uniunii Europene, al Comunității sau al statelor membre ale acesteia, al reprezentanților mass-mediei, al personalului umanitar, al personalului de asistență pentru dezvoltare și al personalului asociat.
Articolul 6
(1) Se îngheață fondurile sau resursele economice care aparțin membrilor guvernului din Birmania/Myanmar și persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor asociate acestora, care sunt enumerate în anexa III.
(2) Se interzice punerea la dispoziție, în mod direct sau indirect, și utilizarea în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexa III a fondurilor sau resurselor economice de orice fel.
(3) Se interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect promovarea tranzacțiilor menționate la alineatele (1) și (2).
Articolul 7
(1) Autoritățile competente din statele membre enumerate în anexa II pot autoriza deblocarea sau utilizarea de fonduri sau resurse economice înghețate, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, după ce s-a stabilit că aceste fonduri sau resurse economice sunt:
(a) necesare pentru a acoperi nevoile de bază ale persoanelor enumerate în anexa III și ale membrilor dependenți ai familiilor acestora, inclusiv cheltuielile pentru alimente, chirie sau rambursări ipotecare, pentru medicamente sau cheltuieli medicale, impozite, prime de asigurare și servicii publice;
(b) destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor pentru servicii juridice;
(c) destinate exclusiv plății unor comisioane sau cheltuieli privind păstrarea sau gestionarea curentă a unor fonduri sau resurse economice înghețate;
(d) necesare pentru acoperirea unor cheltuieli excepționale, cu condiția ca autoritatea competentă să fi notificat tuturor autorităților competente și Comisiei, cu cel puțin două săptămâni înainte de acordarea autorizației, motivele pentru care consideră că ar trebui acordată o autorizație specială.
Autoritatea competentă informează autoritățile competente din celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul prezentului alineat.
(2) Articolul 6 alineatul (2) nu se aplică plăților din conturile înghețate:
(i) ale unor dobânzi sau altor sume corespunzătoare acestor conturi sau
(ii) ale unor sume datorate în temeiul unor contracte, acorduri sau obligațiuni încheiate sau contractate anterior datei la care aceste conturi au făcut obiectul dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1081/2000, Regulamentului (CE) nr. 798/2004 sau ale prezentului regulament, data potrivită fiind cea din regulamentul cel mai apropiat,
cu condiția ca aceste dobânzi, alte venituri sau plăți să facă în continuare obiectul dispozițiilor articolului 6 alineatul (1).
Articolul 8
(1) Fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de comunicare de informații, de confidențialitate și de secret profesional, precum nici dispozițiilor articolului 248 din tratat, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
(a) furnizează, de îndată, autorităților competente din statele membre în care își au reședința sau sunt stabilite, enumerate în anexa II, orice informații care ar putea favoriza respectarea prezentului regulament, în special cu privire la conturile și sumele înghețate în temeiul articolului 6 și transmit această informație Comisiei, în mod direct sau prin intermediul acestor autorități;
(b) cooperează cu autoritățile competente enumerate în anexa II pentru verificarea acestei informații.
(2) Orice informație suplimentară primită direct de Comisie este comunicată autorităților competente ale statele membre în cauză.
(3) Orice informație furnizată sau primită în conformitate cu prezentul articol este utilizată numai în scopul pentru care a fost furnizată sau primită.
Articolul 9
(1) Se interzice:
(a) acordarea de împrumuturi sau credite întreprinderilor de stat birmane înscrise pe lista din anexa IV sau achiziționarea de obligațiuni, certificate de depozit, warante sau obligațiuni negarantate, emise de aceste întreprinderi;
(b) achiziționarea unei participații la o întreprindere de stat birmană înscrisă pe lista din anexa IV sau majorarea acesteia, inclusiv achiziționarea acestor întreprinderi în totalitate sau a unor acțiuni sau titluri cu caracter participativ.
(2) Se interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect eludarea dispozițiilor alineatului (1).
(3) Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere execuției contractelor comerciale de livrare de bunuri sau servicii în condiții comerciale de plată obișnuite și acordurilor suplimentare obișnuite legate de execuția contractelor menționate anterior, cum ar fi acordurile de asigurare a creditelor de export.
(4) Dispozițiile alineatului (1) litera (a) se aplică fără a aduce atingere execuției obligațiilor care decurg din contracte sau acorduri încheiate până la 25 octombrie 2004.
(5) Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) nu constituie un obstacol în calea majorării unei participații într-o întreprindere de stat birmană, înscrisă pe lista din anexa IV, în cazul în care această majorare devine obligatorie în temeiul unui acord încheiat cu respectiva întreprindere de stat birmană până la 25 octombrie 2004. Autoritatea competentă înscrisă pe lista din anexa II și Comisia sunt informate înainte ca orice tranzacție de acest tip să aibă loc. Comisia informează autoritățile competente ale celorlalte state membre.
Articolul 10
Înghețarea fondurilor și resurselor economice sau refuzul de a autoriza punerea la dispoziție a acestora, efectuate cu bună-credință, pe motiv că o astfel de acțiune este conformă cu dispozițiile prezentului regulament, nu angajează în niciun fel răspunderea persoanei juridice sau fizice sau entității care procedează la acestea, personalului de conducere sau angajaților acesteia, cu excepția cazurilor în care s-a stabilit că este vorba de neglijență.
Articolul 11
Comisia și statele membre se informează reciproc fără întârziere cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și își comunică informațiile utile de care dispun, în special cele privind încălcările prezentului regulament, problemele întâmpinate în punerea în aplicare a acestuia și hotărârile instanțelor naționale.
Articolul 12
Comisia este abilitată:
(a) să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre,
(b) să modifice anexele III și IV pe baza deciziilor luate privind anexele I și II la Poziția comună 2006/318/PESC.
Articolul 13
(1) Statele membre adoptă regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura punerea în aplicare a acestora. Aceste sancțiuni sunt eficiente, proporționale și disuasive.
(2) După intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisiei îi este notificat, fără întârziere, acest regim de către statele membre, aceasta fiind, de asemenea, informată cu privire la orice modificare ulterioară.
Articolul 14
Prezentul regulament se aplică:
(a) pe teritoriul Comunității, inclusiv în spațiul aerian;
(b) la bordul oricăror aeronave sau nave care se află sub jurisdicția unui stat membru;
(c) oricărei persoane, din interiorul sau exteriorul teritoriului Comunității, care este resortisant al unui stat membru;
(d) oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism, stabilite sau constituite în conformitate cu legislația unui stat membru;
(e) oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism care exercită o activitate în Comunitate.
Articolul 15
Regulamentul (CE) nr. 798/2004 se abrogă.
Articolul 16
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.