Începe proba gratuită

Directiva 2006/97 · CELEX 32006L0097

Directiva 2006/97/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor directive în domeniul liberei circulații a mărfurilor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României

Data act
20.11.2006
Intrare in vigoare
01.01.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_363_R_0107_01
Status
In vigoare
aderare la Uniunea Europeană adjudecarea unui contract alimentare cu apă armonizare legislativă Bulgaria companie de transport Consiliul Uniunii Europene contract public directivă Comunitatea Europeană industrie energetică libera circulație a mărfurilor România

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data aderării Bulgariei și României la Uniunea Europeană. Comisiei îi sunt comunicate de îndată textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții din dreptul intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.