Începe proba gratuită

Directiva 2006/51 · CELEX 32006L0051

Directiva 2006/51/CE a Comisiei din 6 iunie 2006 de modificare în sensul adaptării la progresul tehnic a anexei I la Directiva 2005/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a anexelor IV și V la Directiva 2005/78/CE privind cerințele pentru sistemul de monitorizare a controlului emisiilor vehiculelor și excepții pentru motoarele alimentate cu gazText cu relevanță pentru SEE.

Data act
06.06.2006
Intrare in vigoare
10.06.2006
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_152_R_0011_01
Status
Inactiv
măsuri pentru controlul poluării motor reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră reglementări tehnice vehicul cu motor

Articolul 3

(1) Statele membre adoptă și publică până la 8 noiembrie 2006 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele acestor dispoziții, precum și un tabel de corespondență între prezenta directivă și aceste dispoziții. Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 9 noiembrie 2006. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.