Articolul 1
În aplicarea Directivei 98/24/CE, o a doua listă de valori limită orientative comunitare de expunere profesională se stabilește pentru agenții chimici prevăzuți în anexă.
Directiva 2006/15 · CELEX 32006L0015
Articolul 1
În aplicarea Directivei 98/24/CE, o a doua listă de valori limită orientative comunitare de expunere profesională se stabilește pentru agenții chimici prevăzuți în anexă.
Articolul 2
Statele membre stabilesc valori limită de expunere profesională naționale pentru agenții chimici enumerați în anexă, ținând seama de valorile comunitare.
Articolul 3
Trimiterea la următoarele substanțe: nicotină, acid formic, metanol, acetonitril, nitrobenzen, rezorcinol, dietilamină, dioxid de carbon, acid oxalic, cianamidă, pentaoxid de difosfor, pentasulfură de difosfor, brom, pentaclorură de fosfor, piretru, bariu (compuși solubili ai Ba) și argint (compuși solubili ai Ag), precum și valoarea limită orientativă a acestora se elimină din anexa la Directiva 91/322/CEE. Trimiterea la clorbenzen se elimină din anexa la Directiva 2000/39/CE.
Articolul 4
(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de cel mult douăzeci și opt de luni de la data intrării sale în vigoare. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul respectivelor acte, precum și un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 5
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 6
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.