Articolul 1
Dl Christian SCHWARTZ-SCHILLING este numit reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) în Bosnia-Herțegovina cu începere de la 1 februarie 2006, până la 28 februarie 2007.
Act UE 2006/49 · CELEX 32006E0049
Articolul 1
Dl Christian SCHWARTZ-SCHILLING este numit reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) în Bosnia-Herțegovina cu începere de la 1 februarie 2006, până la 28 februarie 2007.
Articolul 2
Mandatul RSUE se bazează pe obiectivele politice ale UE în Bosnia-Herțegovina. Acestea se concentrează asupra progresului continuu în ceea ce privește punerea în aplicare a Acordului-cadru General pentru Pace (ACGP) în Bosnia-Herțegovina, în conformitate cu planul de punere în aplicare a misiunii înaltului reprezentant, precum și în ceea ce privește procesul de stabilizare și asociere, pentru a transforma Bosnia-Herțegovina într-un stat stabil, viabil, pașnic și multietnic, care cooperează pașnic cu vecinii și este angajat în mod ireversibil pe drumul aderării la Uniunea Europeană.
Articolul 3
Pentru îndeplinirea obiectivelor de politică a UE în Bosnia-Herțegovina, mandatul RSUE constă în: (a) oferirea de consiliere UE și facilitare a procesului politic; (b) promovarea coordonării globale a politicii UE în Bosnia-Herțegovina; (c) promovarea coordonării globale a UE și oferirea de orientare politică locală în eforturile UE de combatere a crimei organizate, fără a aduce atingere rolului călăuzitor al Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (PMUE) în coordonarea aspectelor acestor eforturi care țin de domeniul poliției, sau scării ierarhice militare al ALTHEA (EUFOR); (d) oferirea de consiliere politică locală către comandantul Forței UE, inclusiv în ceea ce privește capacitatea tipului de unitate de poliție integrată pe care se poate baza RSUE, în acord cu comandantul respectiv, fără a aduce atingere scării ierarhice; (e) contribuirea la întărirea coordonării interne a UE și a coerenței în Bosnia-Herțegovina, inclusiv prin scurte informări către șefii de misiune UE, precum și prin participarea sau reprezentarea la ședințele regulate ale acestora, prin asigurarea conducerii unui grup de coordonare compus din toți actorii UE prezenți pe teren în vederea coordonării aspectelor legate de punerea în aplicare a acțiunii UE, precum și prin îndrumarea acestora în ceea ce privește relațiile cu autoritățile din Bosnia-Herțegovina; (f) asigurarea consecvenței și coerenței acțiunii UE față de public. Purtătorul de cuvânt al RSUE este principala persoană de contact a UE pentru mass-media din Bosnia-Herțegovina în ceea ce privește chestiunile legate de politica externă și de securitate comună/politica europeană de securitate și apărare (PESC/PESA); (g) menținerea unei priviri de ansamblu asupra întregii game de activități în domeniul statului de drept și, în acest context, oferirea de consiliere secretarului general/înaltului reprezentant (SG/ÎR), după caz; (h) oferirea de îndrumare politică locală șefului de misiune al PMUE, în cadrul responsabilităților sale mai largi și al rolului său în scara ierarhică a PMUE; (i) sprijinirea pregătirii și punerii în aplicare a restructurării în domeniul poliției, în cadrul abordării mai largi a statului de drept din partea comunității internaționale și a autorităților din Bosnia-Herțegovina; (j) sprijinirea consolidării și eficacității interfeței între justiția penală și poliție, în strânsă legătură cu PMUE; (k) oferirea de consiliere pentru SG/ÎR și Comisiei, după caz, precum și participarea la coordonarea locală necesară, în ceea ce privește activitățile menționate la titlul VI din tratat, inclusiv EUROPOL, și activitățile conexe ale Comisiei; (l) continuarea rolului său consultativ în ceea ce privește prioritățile în materie de asistență comunitară pentru reconstrucție, dezvoltare și stabilizare, în vederea asigurării coerenței și crearea unor eventuale sinergii.
Articolul 4
(1) RSUE răspunde de punerea în aplicare a mandatului, acționând sub autoritatea și îndrumarea operațională a SG/ÎR. RSUE răspunde în fața Comisiei de toate cheltuielile. (2) Comitetul Politic și de Securitate (CPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact cu Consiliul. CPS oferă îndrumare strategică și contribuție politică pentru RSUE, în cadrul mandatului acestuia.
Articolul 5
Rolul RSUE nu duce atingere în nici un fel mandatului înaltului reprezentant în Bosnia-Herțegovina, nici rolului coordonator al acestuia în ceea ce privește toate activitățile tuturor organizațiilor și agențiilor civile menționate de acordul-cadru general pentru pace și în concluziile și declarațiile ulterioare ale Consiliului de Aplicare a Păcii.
Articolul 6
(1) Suma de referință financiară, destinată acoperirii cheltuielilor legate de mandatul RSUE, este de 770 000 EUR. (2) Cheltuielile finanțate din suma menționată la alineatul (1) se gestionează în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii Europene, cu excepția că nici o pre-finanțare nu rămâne în proprietatea Comunității. Resortisanții țării gazdă sau ai țărilor vecine pot participa la licitații pentru contracte. (3) Gestiunea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. Cheltuielile sunt eligibile de la 1 februarie 2006. (4) Președinția, Comisia și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.
Articolul 7
(1) Un personal specializat, care promovează identitate al UE, este numit pentru a asista RSUE la punerea în aplicare a mandatului său și a contribui la coerența, vizibilitatea și eficacitatea acțiunii globale a UE în Bosnia-Herțegovina, în special în chestiuni politice, politico-militare și de securitate, precum și în ceea ce privește comunicarea și relațiile cu mass-media. În cadrul limitelor mandatului său și ale mijloacelor financiare puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea echipei sale, în urma consultărilor cu președinția, asistat de SG/ÎR, precum și în deplină asociere cu Comisia. RSUE informează președinția și Comisia despre componența finală a echipei sale. (2) Statele membre și instituțiile UE pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Remunerația personalului care ar putea fi detașat la RSUE de către un stat membru sau o instituție UE este suportată de respectivul stat membru sau instituție UE, după caz. (3) Toate posturile de tip A, care nu sunt ocupate prin detașare, se publică, după caz, de către Secretariatul General al Consiliului și, de asemenea, se notifică statelor membre și instituțiilor UE în scopul recrutării candidaților cu cele mai înalte calificări. (4) Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare executării și bunei desfășurări a misiunii RSUE și a membrilor de personal ai acestuia se stabilesc împreună cu părțile. Statele membre și Comisia oferă sprijinul necesar în acest sens.
Articolul 8
De regulă, RSUE raportează personal către SG/ÎR și CPS și poate raporta, de asemenea, grupurilor de lucru relevante. Acesta înaintează către SG/ÎR, Consiliu și Comisie rapoarte scrise periodice. RSUE poate raporta Consiliului, la recomandarea SG/ÎR și a CPS.
Articolul 9
Pentru asigurarea coerenței acțiunii externe a UE, activitățile RSUE se coordonează cu cele ale SG/ÎR, ale președinției și ale Comisiei. RSUE furnizează scurte informări periodice misiunilor statelor membre și delegațiilor Comisiei. Pe teren, se menține o strânsă legătură cu ăreședinția, Comisia și șefii de misiune, care vor depune toate eforturile pentru a asista RSUE la punerea în aplicare a mandatului. RSUE lucrează îndeaproape și cu alți actori internaționali și regionali de pe teren, inclusiv, inter alia, OSCE.
Articolul 10
Punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune și armonizarea acesteia cu alte contribuții din partea Uniunii Europene în această regiune fac obiectul unei examinări periodice. RSUE prezintă SG/ÎR, Consiliului și Comisiei un raport privind progresele, până la sfârșitul lunii iunie 2006 și un raport detaliat privind îndeplinirea mandatului său, până la jumătatea lunii noiembrie 2006. Aceste rapoarte stau la baza evaluării prezentei acțiuni comune în cadrul grupurilor de lucru relevante și de către CPS. În contextul priorităților generale de desfășurare, SG/ÎR face recomandări CPS privind decizia Consiliului de reînnoire, modificare sau încetare a mandatului.
Articolul 11
Acțiunea comună 2004/569/PESC se abrogă de la 1 februarie 2006.
Articolul 12
Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării.
Articolul 13
Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre pagina publică principală. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.