Începe proba gratuită

Decizie 2006/891 · CELEX 32006D0891

Decizia Comisiei din 4 decembrie 2006 privind utilizarea de către emitenții de valori mobiliare din țări terțe a informațiilor redactate în conformitate cu standardele de contabilitate acceptate pe plan internațional [notificată cu numărul C(2006) 5804]

Data act
04.12.2006
Intrare in vigoare
04.12.2006
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_343_R_0096_01
Status
Inactiv
cont consolidat cotizație bursieră diseminarea informației piață oficială sistem contabil standardizat țări terțe valori mobiliare

Articolul 1

Înaintea exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2009 sau după această dată, un emitent care are sediul social într-o țară terță poate să-și elaboreze situațiile financiare consolidate anuale și semestriale în conformitate cu standardele de contabilitate ale unei țări terțe, în măsura în care una dintre condițiile următoare este îndeplinită: (a) notele anexate la situațiile financiare conțin o declarație explicită și fără rezerve de conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, în conformitate cu IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare; (b) situațiile financiare sunt întocmite în conformitate cu principiile de contabilitate general acceptate ale Canadei, Japoniei sau Statelor Unite ale Americii; (c) situațiile financiare sunt întocmite în conformitate cu principiile de contabilitate general acceptate ale unei țări terțe, alta decât Canada, Japonia sau Statele Unite ale Americii și sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) autoritatea din țara terță responsabilă cu standardele naționale de contabilitate în cauză să își fi luat în mod public, înainte de începutul exercițiului financiar la care se raportează situația financiară, angajamentul de a realiza convergența standardelor respective cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară; (ii) respectiva autoritate a stabilit un program de lucru care demonstrează intenția de evoluție spre convergență până la 31 decembrie 2008; și (iii) emitentul aduce dovezi, care să fi considerate satisfăcătoare de către autoritatea competentă, cu privire la faptul că sunt îndeplinite condițiile de la punctele (i) și (ii).

Articolul 2

(1) Până la 1 aprilie 2007, Comisia prezintă Comitetului european pentru valori mobiliare și Parlamentului European un prim raport asupra programului de lucru al autorităților responsabile cu standardele contabile naționale ale Statelor Unite, Japoniei și Canadei în vederea asigurării convergenței dintre IFRS și principiile de contabilitate general acceptate ale respectivelor țări. (2) Comisia urmărește îndeaproape progresul realizat în privința convergenței dintre Standardele Internaționale de Raportare Financiară și principiile de contabilitate general acceptate ale Canadei, Japoniei și Statelor Unite ale Americii, precum și progresul privind eliminarea obligațiilor de reconciliere care se aplică emitenților din Comunitate în țările respective și informează în mod constant Comitetul european pentru valori mobiliare și Parlamentul European cu privire la acestea. În special, Comisia informează de îndată Comitetul european pentru valori mobiliare și Parlamentul European, în cazul în care procesul nu se desfășoară în mod satisfăcător. (3) De asemenea, Comisia informează în mod constant Comitetul european pentru valori mobiliare și Parlamentul European cu privire la derularea dialogului de reglementare și la progresul realizat în privința convergenței dintre Standardele Internaționale de Raportare Financiară și principiile de contabilitate general acceptate ale țărilor terțe menționate la articolul 1 litera (c), precum și la progresul privind eliminarea oricăror obligații de reconciliere. În special, Comisia informează de îndată Comitetul european pentru valori mobiliare și Parlamentul European, în cazul în care procesul nu se desfășoară în mod satisfăcător. (4) Pe lângă obligațiile menționate la alineatele (2) și (3), Comisia se angajează să mențină un dialog constant cu autoritățile din țările terțe și, până la 1 aprilie 2008, aceasta prezintă Comitetului european pentru valori mobiliare și Parlamentului European un raport asupra progresului convergenței și asupra progresului privind eliminarea oricăror obligații de reconciliere care se aplică emitenților din Comunitate în conformitate cu normele unei țări terțe menționate la articolul 1 literele (b) sau (c). Comisia poate solicita unei alte persoane să întocmească raportul. (5) Cu cel puțin șase luni înainte de 1 ianuarie 2009, Comisia asigură o determinare a echivalenței principiilor de contabilitate general acceptate ale țărilor terțe, în temeiul unei definiții a echivalenței și a unui mecanism de echivalență pe care îl va stabili până la 1 ianuarie 2008 în conformitate cu procedura menționată la articolul 27 alineatul (2) din Directiva 2004/109/CE. În cazul respectării prezentului alineat, Comisia consultă, în prealabil, Comitetul Reglementatorilor Europeni pentru Instrumentele Financiare cu privire la caracterul adecvat al definiției echivalenței și a mecanismului de echivalență, precum și cu privire la determinarea acestei echivalențe.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.