Articolul text
Text integral
32006D0493 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (1), în special articolul 69 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei, întrucât: DECIDE: Valoarea totală a creditelor de angajament destinate sprijinului comunitar pentru dezvoltarea rurală pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, defalcarea anuală a acestora, precum și suma minimă care trebuie alocată regiunilor care pot beneficia de obiectivul „convergență” definit la articolul 2 litera (j) din regulamentul menționat anterior sunt fixate în anexa la prezenta decizie. Valoarea totală a creditelor de angajament pentru 2007-2013, defalcarea anuală și suma minimă care trebuie alocată regiunilor care pot beneficia de obiectivul „convergență” (1)