Articolul 1
Se înființează de către Comisie un grup la nivel înalt, denumit în continuare „grupul”.
Decizie 2006/77 · CELEX 32006D0077
Articolul 1
Se înființează de către Comisie un grup la nivel înalt, denumit în continuare „grupul”.
Articolul 2
Mandatul Mandatul grupului constă în a aborda subiecte în care politicile privind competitivitatea, energia și mediul sunt interdependente. Durata mandatului este de doi ani și poate fi prelungită prin decizie a Comisiei. Grupul acordă consiliere factorilor de decizie politică de la nivel comunitar și național, precum și organizațiilor industriale și celor din societatea civilă, în forma cea mai adecvată.
Articolul 3
Alcătuirea – numirea (1) Membrii grupului sunt numiți de către Comisie din rândul unor personalități de nivel înalt, dispunând de competență și responsabilități în domeniile industriei, energiei și mediului. (2) Grupul se compune din cel mult 28 de membri. (3) Se aplică următoarea dispoziție: — membrii sunt desemnați în nume personal, pe baza competențelor lor. Fiecare membru al grupului desemnează un reprezentant personal pentru un subgrup pregătitor, denumit în continuare subgrup „șerpaș”; — membrii grupului rămân în funcție până în momentul în care demisionează, sunt înlocuiți sau li se încheie mandatul; — membrii care nu mai sunt în măsură să contribuie eficient la deliberările grupului, care demisionează sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol sau la articolul 287 din Tratatul de instituire a Comunității Europene pot fi înlocuiți pentru perioada de mandat rămasă; — numele membrilor numiți individual se publică pe situl Internet al DG Întreprinderi și Industrie și/sau în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C. Numele membrilor sunt colectate, prelucrate și publicate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (2).
Articolul 4
Funcționarea (1) Grupul este prezidat de către Comisie. (2) Subgrupul „șerpaș” pregătește discuțiile, documentele de poziție și documentele de consiliere pentru acțiunile și/sau măsurile politice care urmează să fie aprobate de grup; acesta activează în legătură strânsă cu serviciile Comisiei. (3) Grupul solicită participarea experților și a factorilor interesați prin înțelegeri ad hocși poate înființa un număr limitat de grupuri ad hoc pentru a examina subiecte specifice în limita termenilor de referință stabiliți de grup; grupurile ad hoc se dizolvă imediat ce își încheie misiunea. (4) Comisia poate cere unor experți sau observatori cu competență specifică într-un subiect aflat pe agenda de lucru să participe la deliberările grupului sau ale grupurilor ad hoc, în cazul în care participarea acestora este utilă și/sau necesară. (5) Informațiile confidențiale obținute prin participarea la procesul de deliberare în cadrul grupului sau în cadrul grupurilor ad hoc nu ar trebui divulgate. (6) Grupul, subgrupul „șerpaș” și grupurile ad hoc se reunesc în mod normal la sediile Comisiei în conformitate cu procedurile și programul stabilit de aceasta. Comisia furnizează serviciile de secretariat. (7) Grupul decide asupra subiectelor care urmează să fie incluse pe agenda discuțiilor. (8) Comisia poate publica, în limba originală a documentului în cauză, orice rezumat, concluzii sau concluzii parțiale sau document de lucru al grupului.
Articolul 5
Cheltuielile aferente reuniunilor de lucru Comisia rambursează cheltuielile de călătorie și diurna membrilor, ale „șerpașilor”, ale experților și ale observatorilor legate de activitățile grupului în conformitate cu dispozițiile în vigoare ale Comisiei. Membrii grupului, ai subgrupului „șerpaș” și ai grupurilor ad hoc nu sunt remunerați pentru activitatea lor. Cheltuielile aferente reuniunilor de lucru se rambursează în limita alocărilor prevăzute pentru departamentul în cauză în cadrul procedurilor anuale de alocare a resurselor.
Articolul 6
Intrarea în vigoare Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.