Începe proba gratuită

Regulament 2005/1085 · CELEX 32005R1085

Regulamentul (CE) nr. 1085/2005 al Comisiei din 8 iulie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 795/2004 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori

Data act
08.07.2005
Intrare in vigoare
01.01.2005
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2005_177_R_0027_01
Status
Inactiv
ajutor pentru producție politică agricolă comună produs agricol sistem de ajutorare venit din agricultură

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 795/2004 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 28a „anexa” se înlocuiește cu „anexa I”. 2. La articolul 32 alineatul (4) se adaugă următorul paragraf trei: „În cazul în care suprafețele au fost alocate de curând în cadrul unui program de comasare a terenurilor între data cererii de ajutor pentru 2003 și data de aplicare a schemei de plată unică în decursul primului an de aplicare, statul membru în cauză stabilește suprafețele care trebuie considerate pășuni permanente în sensul articolului 54 alineatul (2) și al articolului 61 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003. În aceste cazuri, statele membre iau în considerare situația agricultorului înainte de comasare a terenurilor, reducând, pe cât posibil, orice efect asupra posibilităților, pentru agricultor, de a recurge la drepturile la plată. În acest sens, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a preveni, în cazul suprafețelor reglementate de programul de comasare a terenurilor, orice creștere semnificativă a suprafeței totale eligibile pentru drepturi de retragere din circuitul agricol și orice scădere semnificativă a pășunilor permanente.” 3. La articolul 41 se adaugă următorul alineat (5): „(5) Numărul mediu de hectare la nivel național și regional prevăzut la articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 se stabilește în anexa II la prezentul regulament.” 4. La primul paragraf al articolului 50 alineatul (2), data de 1 august se înlocuiește cu data de 15 septembrie. 5. Anexa se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa I la prezentul regulament. 6. Textul anexei II la prezentul regulament se adaugă ca și anexa II.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2005.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.