Articolul 1
Un contingent tarifar anual pentru 5 605 de tone de orez de la codul NC 1006 originar din Egipt, redus cu 100 % față de valoarea drepturilor vamale, calculată în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1785/2003, este acordat în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
Cu toate acestea, pentru anul 2005, acest contingent tarifar se acordă pentru o cantitate de 9 342 de tone.
Contingentul poartă numărul de ordine 09.4097.
Articolul 2
(1) Cererea de eliberare de certificate de import se referă la o cantitate de cel puțin 100 de tone și de cel mult 1 000 de tone de orez.
(2) Cererea de eliberare de certificate de import este însoțită de dovada că solicitantul este o persoană fizică sau juridică ce desfășoară de cel puțin douăsprezece luni o activitate comercială în sectorul orezului și că este înregistrat în statul membru în care se depune cererea.
(3) Solicitantul nu poate depune decât o singură cerere de eliberare de certificate pe săptămână pentru codul NC cu opt cifre în statul membru respectiv.
Articolul 3
(1) Cererile de eliberare de certificate de import și certificatele de import conțin următoarele mențiuni:
(a) la rubrica 8, apare cuvântul „Egipt”, iar mențiunea „da” este marcată cu un X;
(b) la rubrica 24, apare una din mențiunile care figurează în anexă.
(2) Prin derogare de la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, drepturile care decurg din certificatul de import nu sunt transmisibile.
(3) Prin derogare de la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 1342/2003, valoarea garanției privind certificatele de import este egală cu drepturile vamale calculate în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1785/2003, care se aplică în ziua cererii.
(4) Aplicarea reducerii taxei vamale prevăzute la articolul 1 este condiționată de prezentarea, în momentul punerii în liberă circulație, a unui document de transport și a unui certificat de circulație EUR.1, în conformitate cu dispozițiile protocolului nr. 4 la Acordul Euro-Mediteranean, eliberate în Egipt și privind lotul respectiv.
Articolul 4
(1) Cererile de eliberare de certificate de import sunt depuse la autoritățile competente din statele membre în fiecare zi de luni până la ora 13, ora Bruxelles-ului.
Statele membre transmit Comisiei pe cale electronică în ziua lucrătoare următoare datei limită de depunere a cererilor, cel târziu, cantitățile, defalcate pe coduri NC cu opt cifre, care au făcut obiectul unor cereri de eliberare de certificate de import.
(2) Certificatul de import este eliberat în a opta zi lucrătoare următoare datei limită de depunere a cererilor cu excepția cazului în care se atinge cantitatea prevăzută la articolul 1.
Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1342/2003, valabilitatea certificatului de import este limitată la sfârșitul lunii următoare lunii de eliberare a certificatului respectiv.
(3) În cazul în care cantitățile solicitate în cursul unei săptămâni depășesc cantitatea disponibilă pentru care se aplică contingentul prevăzut la articolul 1, Comisia stabilește, cel târziu în a șaptea zi lucrătoare următoare ultimei zile de depunere a cererilor pentru săptămâna respectivă, un procent unic de reducere a cantităților solicitate în cursul săptămânii respective, respinge cererile depuse pentru următoarele săptămâni și întrerupe eliberarea certificatelor de import până la încheierea anului în curs.
(4) În cazul în care cantitatea pentru care se eliberează certificatul de import este mai mică decât cantitatea solicitată, valoarea garanției menționate la articolul 3 alineatul (3) se reduce în mod proporțional.
Articolul 5
Statele membre transmit Comisiei pe cale electronică următoarele informații:
(a) la două zile lucrătoare cel târziu de la eliberarea acestora, cantitățile pentru care au fost eliberate certificate de import cu indicarea datei eliberării, precum și a numelui și adresei titularului;
(b) în ultima zi lucrătoare a fiecărui luni următoare celei de punere în liberă circulație, cantitățile care au fost puse efectiv în liberă circulație, defalcate pe coduri NC.
Informațiile prevăzute la primul paragraf sunt comunicate separat față de cele privind celelalte cereri de eliberare de certificate de import în sectorul orezului.
Articolul 6
Se aplică articolul 35 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000.
Articolul 7
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.