Începe proba gratuită

Regulament 2005/488 · CELEX 32005R0488

REGULAMENTUL (CE) NR. 488/2005 AL COMISIEI DIN 21 MARTIE 2005 PRIVIND ONORARIILE șI TAXELE PERCEPUTE DE AGENțIA EUROPEANă PENTRU SIGURANțA AVIAțIEITEXT CU RELEVANță PENTRU SEE.

Data act
21.03.2005
Intrare in vigoare
02.04.2005
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2005_081_R_0007_01
Status
Inactiv
funcționare instituțională gestiune contabilă ofertă de servicii oficiu sau agenție a UE siguranță aeriană

Articolul 1

Prezentul regulament se aplică onorariilor și taxelor percepute de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”), în compensarea serviciilor oferite, inclusiv furnizarea de mărfuri. Acesta stabilește în special serviciile pentru care sunt datorate onorariile și taxele prevăzute la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002, valorile acestor onorarii și taxe, precum și modalitatea de plată a acestora.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, următoarele noțiuni se definesc astfel: (a) „taxe” înseamnă sumele percepute de agenție și care trebuie să fie plătite de solicitanți pentru servicii furnizate de agenție, altele decât operațiuni de certificare; (b) „onorarii” înseamnă sumele percepute de agenție și care trebuie plătite de solicitanți pentru a obține, menține sau modifica certificatele și autorizațiile prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002, care sunt emise, menținute sau modificate de agenție; (c) „operațiuni de certificare” înseamnă toate activitățile efectuate de agenție, direct sau indirect, în scopul emiterii, menținerii sau modificării certificatelor și autorizațiilor prevăzute la articolul 15 al Regulamentului (CE) nr. 1592/2002; (d) „solicitant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce solicită un serviciu furnizat de agenție, inclusiv menținerea sau modificarea unui certificat sau a unei autorizații; (e) „costuri directe” înseamnă costurile de salarizare a personalului direct implicat în operațiunile de certificare, precum și costul transportului acestui personal în contextul operațiunilor de certificare; (f) „costuri specifice” înseamnă costurile de cazare și masă, cheltuielile ocazionale și diurnele de deplasare plătite personalului în contextul operațiunilor de certificare; (g) „costuri indirecte” înseamnă partea din costurile generale ale agenției care poate fi atribuită realizării operațiunilor de certificare, inclusiv cele care rezultă din dezvoltarea unei părți a materialului de reglementare; (h) „cost real” înseamnă cheltuielile suportate efectiv de agenție; (i) „material de reglementare” înseamnă orice documentație întocmită de agenție în temeiul articolului 14 alineatul (2) al Regulamentului (CE) nr. 1592/2002. CAPITOLUL II TAXE

Articolul 3

Taxele sunt percepute de către agenție pentru toate serviciile, inclusiv furnizarea de mărfuri, către solicitanți, cu excepția: (a) operațiunilor de certificare; (b) transmiterii de documente și informații, sub orice formă, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (2); (c) documentelor disponibile gratuit pe site-ul web al agenției. De asemenea, agenția percepe taxe atunci când se introduce o cale de atac împotriva uneia dintre deciziile sale, în temeiul articolului 35 din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002.

Articolul 4

(1) Valoarea taxelor percepute de agenție trebuie să fie egală cu costul real al serviciului furnizat, inclusiv costul aferent punerii acestuia la dispoziția solicitantului. (2) Taxele care trebuie să fie plătite în cazul introducerii unei căi de atac în temeiul articolului 35 din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002 sunt sub forma unei sume fixe, a cărei valoare este precizată în anexă. În cazul în care calea de atac este soluționat în favoarea persoanei care a introdus calea de atac, agenția rambursează automat suma fixă persoanei în cauză. (3) Valoarea taxelor se exprimă în euro. Aceasta se comunică solicitantului înainte de furnizarea serviciului, împreună cu condițiile de plată a taxelor.

Articolul 5

Taxele se plătesc de către solicitant sau, dacă este cazul, de către persoana care care a introdus calea de atac. Taxele se plătesc în euro. În absența unui acord contractual contrar, taxele sunt percepute înainte de furnizarea serviciului sau, după caz, înainte de lansarea procedurii căii de atac. CAPITOLUL III ONORARII

Articolul 6

(1) Onorariile trebuie să asigure un venit total suficient pentru acoperirea tuturor costurilor, directe, indirecte și specifice, care rezultă din operațiunile de certificare, inclusiv costurile presupuse de controlul continuu aferent. (2) Agenția trebuie să țină o evidență separată a veniturilor și cheltuielilor care pot fi atribuite operațiunilor de certificare. În acest scop: (a) onorariile percepute de agenție ca o compensație pentru operațiunile de certificare se țin într-un cont separat și fac obiectul unei proceduri contabile separate; (b) agenția trebuie să întocmească conturi analitice de venituri și cheltuieli; pentru fiecare articol de cheltuieli din nomenclatorul bugetar, se utilizează o scală pentru a stabili proporția din acea cheltuială care poate fi atribuită operațiunilor de certificare. (3) Onorariile fac obiectul unei estimări provizorii globale la începutul fiecărui an financiar. Această estimare are la bază rezultatele financiare anterioare ale agenției, valorile estimate pentru venituri și cheltuieli, precum și planul de lucru de perspectivă. (4) Pentru a evita orice discriminare între întreprinderile situate pe teritoriile statelor membre, costurile de transport aferente operațiunilor de certificare efectuate în numele acestor întreprinderi se însumează și se împart uniform între solicitanți. (5) Anexa se reexaminează și se revizuiește dacă este necesar, în termen de 14 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Ulterior, aceasta poate fi revizuită anual. Sumele și coeficienții prevăzuți în anexă se publică în publicația oficială a agenției.

Articolul 7

Onorariile cuprind unul sau mai multe dintre următoarele elemente: (a) o parte fixă, a cărei valoare variază în funcție de complexitatea operațiunii efectuate de agenție; diferitele valori ale părții fixe și ale coeficienților care le afectează sunt stabilite în anexă; (b) o parte variabilă proporțională cu volumul de muncă implicat, exprimat ca număr de ore multiplicat cu un tarif orar calculat în conformitate cu articolul 9 alineatul (2); valoarea tarifului orar este specificată în anexă; (c) suma egală cu costurile specifice aferente unei operațiuni de certificare, care va fi recuperată integral la costul real.

Articolul 8

(1) Onorariile se stabilesc la niveluri astfel încât: unde: Σ R = valoarea anuală a onorariilor percepute de agenție D = cheltuieli anuale incluse în bugetul agenției x = procent din cheltuielile anuale care poate fi atribuit în mod direct sau indirect operațiunilor de certificare. (2) Pe durata perioadei de tranziție menționate în articolul 53 alineatul (4) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002, o parte a contribuției prevăzute la articolul 48 alineatul (1) litera (a) din acest regulament poate fi utilizată, dacă este necesar, pentru a acoperi costurile suportate de agenție pentru operațiunile de certificare. Într-un asemenea caz, onorariile pentru perioada respectivă se stabilesc astfel încât: unde: Cp = cotă din contribuția prevăzută la articolul 48 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002 utilizată pentru a finanța operațiunile de certificare efectuate de agenție. Începând cu data de 1 ianuarie 2008, Cp = 0.

Articolul 9

(1) Valoarea onorariului depinde de complexitatea operațiunii de certificare și de volumul de muncă depusă. Aceasta se determină după următoarea formulă: unde: R = onorariul datorat F = partea fixă, care depinde de tipul de operațiune executată (a se vedea anexa) nh = număr de ore facturate (dacă este cazul, a se vedea anexa) t = tarif orar (dacă este cazul, a se vedea anexa) S = costuri specifice. (2) Tariful orar (t) se determină în funcție de costul salarial anual total al personalului agenției implicat direct în operațiunile de certificare. Se calculează după următoarea formulă: unde: Cs = costul salarial anual total (salarii, contribuții la fondul de pensii și contribuții la fondul de asigurări sociale) al personalului agenției implicat direct în operațiunile de certificare. N = valoare anuală a orelor de muncă lucrate de personalul agenției implicat direct în operațiunile de certificare.

Articolul 10

Fără a aduce atingere articolului 9, atunci când se execută o operațiune de certificare, integral sau parțial, în afara teritoriilor statelor membre, onorariul facturat solicitantului include și costurile de transport în afara acelor teritorii. Pentru acea operațiune sau pentru o parte din aceasta, valoarea onorariului datorat se determină după următoarea formulă: unde: R = onorariul datorat F = partea fixă, care depinde de tipul de operațiune executată (a se vedea anexa) nh = număr de ore facturate (dacă este cazul, a se vedea anexa) t = tarif orar (dacă este cazul, a se vedea anexa) S = costuri specifice V = costuri de transport suplimentare. Costurile de transport suplimentare facturate solicitantului includ costurile reale de transport în afara teritoriilor statelor membre și timpul petrecut de experți în acele mijloace de transport, costuri care se facturează la tariful orar.

Articolul 11

La cererea solicitantului, o operațiune de certificare poate fi executată într-un anumit mod, cu acordul directorului executiv. Într-un asemenea caz, operațiunea de certificare se execută în modul următor: (a) prin repartizarea unor categorii de personal la operațiunea de certificare pe care agenția nu le-ar aloca la această operațiune în mod normal în cadrul procedurilor sale standard și/sau (b) prin repartizarea la operațiune a unor resurse umane care să asigure executarea acesteia mai rapid decât prin procedurile standard ale agenției. Într-un asemenea caz, o majorare excepțională se aplică onorariului perceput, pentru a acoperi toate costurile suportate de agenție în vederea îndeplinirii cerinței speciale.

Articolul 12

(1) Onorariul se plătește de către solicitant. Acesta se achită în euro. (2) Emiterea, menținerea sau modificarea unui certificat sau a unei autorizații sunt condiționate de plata valorii integrale a onorariului datorat. În caz de neplată, agenția poate anula certificatul sau autorizația respectivă după avertizarea oficială a solicitantului. (3) Baremul onorariilor aplicate de agenție, precum și condițiile de plată, se comunică solicitanților în momentul în care aceștia depun cererile. (4) Pentru toate operațiunile de certificare care implică plata unei cote variabile, agenția furnizează solicitantului un deviz care este aprobat de solicitant înainte de începerea operațiunii în cauză. Devizul se modifică de către agenție în cazul în care operațiunea se dovedește a fi mai simplă sau dacă poate fi executată mai repede decât s-a prevăzut inițial sau, din contră, în cazul în care este mai complexă și ia mai mult timp decât ar fi putut fi estimat de agenție în condiții rezonabile. (5) Pentru operațiuni care presupun doar plata unei cote fixe, jumătate din acea cotă se plătește înainte de începerea operațiunii respective, diferența urmând să fie plătită în schimbul emiterii certificatului sau autorizației. (6) Pentru operațiunile care presupun plata unei cote variabile, 30 % din valoarea totală a onorariului datorat (inclusiv orice cotă fixă) se plătește înainte de începerea operațiunii respective, iar 40 % din sumă se plătește în timpul desfășurării operațiunii, în rate trimestriale. Restul de 30 % se plătește în schimbul emiterii certificatului sau autorizației. (7) Onorariile pentru menținerea certificatelor și autorizațiilor existente se plătesc în conformitate cu un program decis de agenție și comunicat titularilor unor asemenea certificate și autorizații. Programul se stabilește în funcție de inspecțiile efectuate de agenție pentru a verifica dacă aceste certificări și autorizări sunt încă valabile. (8) În cazul în care, după o primă verificare, agenția decide să nu accepte o cerere, orice onorarii care au fost deja plătite se returnează solicitantului, cu excepția unei sume care să acopere costurile administrative de tratare a cererii. Această sumă este echivalentă cu onorariul fix D prevăzut în anexă. (9) În cazul în care o operațiune de certificare trebuie să fie întreruptă de agenție deoarece solicitantul nu dispune de resurse suficiente sau nu reușește să respecte cerințele aplicabile, restul onorariilor datorate se plătește integral în momentul în care agenția încetează operațiunea respectivă. CAPITOLUL IV DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

Articolul 13

De la 1 iunie 2005, onorariile se solicită și se percep doar de către agenție. Statele membre nu percep onorarii pentru operațiunile de certificare, chiar dacă îndeplinesc acele operațiuni în numele agenției. Agenția rambursează statelor membre onorariile pentru operațiunile de certificare pe care le îndeplinesc în numele său. Pentru operațiunile de certificare executate de statele membre în numele agenției, care sunt în curs de desfășurare la data de 1 iunie 2005, onorariile se percep de către agenție astfel încât să se evite plata dublă de către solicitant.

Articolul 14

În sensul aplicării prezentului regulament și nu mai târziu de 30 de zile înainte de data aplicării articolelor 1-13, agenția confirmă în scris Comisiei faptul că își poate asuma sarcinile care îi sunt impuse de prezentul regulament, în special calcularea și facturarea valorii onorariilor datorate de către solicitanți și rambursarea acestora către statele membre.

Articolul 15

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolele 1-13 se aplică de la 1 iunie 2005.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.