Începe proba gratuită

Directiva 2005/80 · CELEX 32005L0080

Directiva 2005/80/CE a Comisiei din 21 noiembrie 2005 de modificare a Directivei 76/768/CEE a Consiliului, privind produsele cosmetice, în vederea adaptării anexelor II și III ale acesteia la progresul tehnicText cu relevanță pentru SEE.

Data act
21.11.2005
Intrare in vigoare
25.11.2005
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2005_303_R_0032_01
Status
Inactiv
autorizație de vânzare etichetare informarea consumatorilor norme de comercializare produs cosmetic siguranța produsului substanță carcinogenă substanțe toxice

Articolul 2

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că, începând cu 22 august 2006, produsele cosmetice care nu respectă dispozițiile prezentei directive nu sunt introduse pe piață de către producători din Comunitate sau de către importatori stabiliți în cadrul Comunității. Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că aceste produse nu sunt vândute sau puse la dispoziția consumatorului final după 22 noiembrie 2006.

Articolul 3

(1) Statele membre asigură punerea în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 22 mai 2006. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între aceste aceste și prezenta directivă. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.