Articolul 1
Anexele II, III, V și VI la Directiva 2002/72/CE se modifică în conformitate cu anexele I-IV la prezenta directivă.
Directiva 2005/79 · CELEX 32005L0079
Articolul 1
Anexele II, III, V și VI la Directiva 2002/72/CE se modifică în conformitate cu anexele I-IV la prezenta directivă.
Articolul 2
Garniturile de etanșare din PVC conținând ulei de soia epoxidat, cu numărul de referință 88640 din secțiunea A din anexa III la Directiva 2002/72/CE, care se utilizează la închiderea etanșă a borcanelor din sticlă conținând formule de început și formule de continuare definite de Directiva 91/321/CEE a Comisiei (3) sau conținând alimente pe bază de cereale prelucrate și alimente destinate sugarilor și copiilor mici, definite de Directiva 96/5/CE a Comisiei (4), umplute înainte de 19 noiembrie 2006 și care respectă restricțiile și/sau specificațiile prevăzute la secțiunea A din anexa III la Directiva 2002/72/CE, astfel cum a fost modificată de Directiva 2004/19/CE, pot fi introduse în continuare pe piață, cu condiția ca data de umplere să apară pe materialele și pe articolele în cauză. Data de umplere se poate înlocui cu o altă indicație, cu condiția ca indicația respectivă să permită identificarea datei de umplere. La cerere, data de umplere se pune la dispoziția autorităților competente și a oricărei persoane care veghează la punerea în aplicare a cerințelor prezentei directive. Primul și al doilea paragraf se aplică fără a aduce atingere Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5).
Articolul 3
(1) Statele membre adoptă și publică, până la 19 noiembrie 2006, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acelor acte și un tabel de corespondență între acele acte și prezenta directivă. Statele membre aplică aceste acte astfel încât: (a) să permită comerțul și utilizarea materialelor plastice și a articolelor din material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare și care respectă prezenta directivă, începând cu 19 noiembrie 2006; (b) să interzică fabricarea și importul în Comunitate a materialelor plastice și a articolelor din material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare și care nu se conformează prezentei directive, începând cu 19 noiembrie 2007. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 4
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 5
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre pagina publică principală. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.