Începe proba gratuită

Directiva 2005/36 · CELEX 32005L0036R(02)

Rectificare la Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale ( JO L 255, 30.9.2005 ) (Ediția specială în limba română, capitolul 5, volumul 8, p. 3)

Data act
16.10.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_271_R_0018_01_DIR_2005_36_19
Status
In vigoare
drept de reședință libertatea de a oferi servicii profesii în medicină profesii în planificarea urbană recunoașterea calificării profesionale

Articolul text

Text integral

Rectificare la Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale ( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 255 din 30 septembrie 2005 ) (Ediția specială în limba română, capitolul 5, volumul 8, p. 3) „Comisia publică o comunicare adecvată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru titlurile de calificare, precum și, după caz, organismul care eliberează titlurile de calificare, certificatul care însoțește respectivul titlu de calificare și titlul profesional corespunzător, prevăzut în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1.”

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.