Începe proba gratuită

Decizie 2005/402 · CELEX 32005D0402

Decizia Comisiei din 23 mai 2005 privind măsurile de urgență pentru ardeiul iute, produsele pe bază de ardei iute, curcuma și uleiul de palmier [notificată cu numărul C(2005) 1454]Text cu relevanță pentru SEE.

Data act
23.05.2005
Intrare in vigoare
23.05.2005
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2005_135_R_0034_01
Status
Inactiv
inspecție alimentară produs vegetal protecția consumatorului restricție de import siguranță alimentară ulei vegetal

Articolul 1

Definiții În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții: (a) „ardei iute”: fructe din genul Capsicum uscate și pisate sau măcinate, care intră sub incidența codului NC 0904 20 90, sub orice formă, destinate consumului uman; (b) „produse pe bază de ardei iute”: pudra de curry, care intră sub incidența codului NC 0910 50, sub orice formă, destinată consumului uman; (c) „curcuma”: curcuma uscată și pisată sau măcinată, care intră sub incidența codului NC 0910 30, sub orice formă, destinată consumului uman; (d) „ulei de palmier”: uleiul de palmier, care intră sub incidența codului NC 1511 10 90, destinat consumului uman direct.

Articolul 2

Condiții de import (1) Statele membre interzic importul de ardei iute, de produse pe bază de ardei iute, de curcuma și de ulei de palmier, cu excepția cazului în care lotul este însoțit de un raport de analiză, în original, care atestă că produsul nu conține nici una dintre următoarele substanțe chimice: (a) Sudan I (nr. CAS 842-07-9); (b) Sudan II (nr. CAS 3118-97-6); (c) Sudan III (nr. CAS 85-86-9); (d) Scarlet Red sau Sudan IV (nr. CAS 85-83-6). (2) Raportul de analiză trebuie aprobat de un reprezentant al autorității competente în cauză. (3) Autoritățile competente ale statelor membre se asigură că fiecare lot de ardei iute, de produse pe bază de ardei iute, de curcuma și de ulei de palmier prezentat la import este însoțit de un raport de analiză, astfel cum este prevăzut la alineatul (1). (4) În lipsa unui raport de analiză, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), importatorul stabilit în Comunitate trebuie să supună produsul unei analize pentru a demonstra că acesta nu conține una sau mai multe dintre substanțele chimice menționate la alineatul (1). Produsul este reținut sub supraveghere oficială până la eliberarea raportului de analiză.

Articolul 3

Prelevare de probe și analiză (1) Statele membre iau măsurile corespunzătoare, inclusiv prelevarea de probe aleatorie și analiza ardeiului iute, a produselor pe bază de ardei iute, a curcumei și a uleiului de palmier prezentate la import sau care se găsesc deja pe piață, pentru a verifica absența substanțelor chimice menționate la articolul 2 alineatul (1). Comisiei îi sunt notificate de către statele membre, prin intermediul Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje, toate loturile în care se constată prezența substanțelor în cauză. Statele membre prezintă Comisiei trimestrial rapoarte care indică loturile în care s-a constatat absența substanțelor în cauză. Aceste rapoarte sunt prezentate până la sfârșitul lunii următoare trimestrului pentru care se face raportarea. (2) Orice lot care face obiectul prelevării de probe și analizei oficiale poate fi reținut pe o perioadă de cel mult cincisprezece zile lucrătoare înainte de a fi introdus pe piață.

Articolul 4

Divizarea unui lot În cazul divizării unui lot, o copie certificată conformă a raportului de analiză prevăzut la articolul 2 alineatul (1) însoțește fiecare parte a lotului divizat.

Articolul 5

Loturi falsificate Ardeiul iute, produsele pe bază de ardei iute, curcuma și uleiul de palmier la care se constată prezența uneia sau mai multora dintre substanțele chimice menționate la articolul 2 alineatul (1) se distrug.

Articolul 6

Recuperarea costurilor Toate costurile pentru analize, depozitare sau distrugere în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) sau (4) și cu articolul 5 sunt suportate de importatorii sau operatorii din sectorul alimentar în cauză.

Articolul 7

Măsuri tranzitorii (1) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (2), în cazul loturilor care au părăsit țara de origine înainte de data publicării prezentei decizii, statele membre acceptă raportul de analiză pentru produsele menționate la articolul 1 literele (a) și (b), fără aprobarea oficială prevăzută de dispoziția respectivă. (2) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1), în cazul loturilor care au părăsit țara de origine înainte de data publicării prezentei decizii, statele membre acceptă importul produselor menționate la articolul 1 literele (c) și (d), fără raportul de analiză prevăzut de dispoziția respectivă.

Articolul 8

Revizuirea măsurilor Prezenta decizie se revizuiește până la 22 mai 2006.

Articolul 10

Destinatari Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.