Articolul 1
(1) Cererile privind aplicabilitatea articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2004/17/CE trebuie să cuprindă cel puțin informațiile prevăzute în anexa I la prezenta decizie. (2) Atunci când o autoritate independentă, competentă în activitatea în cauză, adoptă o poziție motivată cu privire la probleme relevante în sensul articolului 30 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/17/CE, această poziție însoțește cererile. (3) Cererile și pozițiile menționate la alineatele (1) și (2) sunt transmise pe cale electronică la următoarea adresă: Markt-C3@cec.eu.int În cazul în care transmiterea pe cale electronică nu este posibilă, aceste cereri și poziții sunt transmise în trei exemplare la următoarea adresă: Comisia Europeană Direcția Generală „Piața internă și servicii” Direcția pentru Politicile privind achizițiile publice B-1049 Bruxelles