Începe proba gratuită

Regulament 2004/1208 · CELEX 32004R1208

Regulamentul (CE) nr. 1208/2004 al Consiliului din 28 iunie 2004 de extindere a măsurilor antidumping definitive instituite prin Regulamentul (CE) nr. 119/97 asupra importurilor de anumite mecanisme pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare originare din Republica Populară Chineză la importurile aceluiași produs expediate din Republica Socialistă Vietnam

Data act
28.06.2004
Intrare in vigoare
02.07.2004
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2004_232_R_0001_01
Status
Inactiv
articole de birotică China import taxă antidumping Vietnam

Articolul 1

(1) Drepturile antidumping definitive instituite prin Regulamentul (CE) nr. 119/97 asupra importurilor de anumite mecanisme pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare înregistrate sub codul NC ex 8305 10 00, originare din Republica Populară Chineză, se extind la importurile de aceleași mecanisme pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare expediate din Vietnam, indiferent dacă sunt sau nu declarate originare din această țară (coduri TARIC: 8305100011 și 8305100021). În sensul prezentului regulament, mecanismele pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare se compun din două plăci dreptunghiulare sau sârme de oțel, conținând cel puțin patru semi-inele din sârmă de oțel, totul fiind susținut cu o placă de acoperire din oțel. Se deschid trăgând semi-inelele sau cu ajutorul unui mic dispozitiv de oțel fixat pe mecanism. (2) Drepturile extinse în temeiul alineatului (1) din prezentul articol sunt percepute pentru importurile înregistrate în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 384/96. (3) Sunt aplicabile dispozițiile în vigoare în materie de drepturi vamale.

Articolul 2

(1) Cererile de scutire de dreptul extins prin articolul 1 se redactează într-una dintre limbile oficiale ale Comunității și trebuie semnate de o persoană autorizată să reprezinte reclamantul. Cererea trebuie expediată la adresa următoare: Comisia Europeană Direcția Generală Comerț Direcția B Birou J-79 05/17 B-1049 Bruxelles Fax: (32-2) 295 65 05 Telex: 21877 COMEU B. (2) În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, Comisia, după consultarea comitetului consultativ, prin decizie, poate acorda o scutire de la dreptul extins prin articolul 1 importurilor despre care se constată că nu eludează dreptul antidumping instituit prin Regulamentul (CE) nr. 119/97.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.