Articolul 1
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. „Comitetul pentru sancțiuni”: comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite creat în conformitate cu alineatul (21) din Rezoluția 1521 (2003);
2. „fonduri”: activele financiare și beneficiile economice de orice natură, în special, dar nu și exclusiv: (a) numerar, cecuri, creanțe în numerar, trate, ordine de plată și alte instrumente de plată; (b) depozite la instituții financiare sau alte entități, solduri în conturi, creanțe și titluri de creanțe; (c) titluri de proprietate și instrumente de împrumut, precum acțiunile, certificatele reprezentând valori mobiliare, obligațiunile, biletele la ordin, warrant-urile, obligațiunile negarantate și contractele pe instrumente derivate, tranzacționate la bursă sau care fac obiectul unor plasamente private; (d) dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau plusvalori generate de active; (e) credit, drept de compensare, garanții, provizioane pentru garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare; (f) acreditive, conosamente, contracte de vânzare; (g) documentele care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau de resurse financiare; (h) orice alt instrument de finanțare a exporturilor.
3. „înghețarea fondurilor”: acțiunile destinate împiedicării fluxului, transferului, modificării, utilizării sau manipulării de fonduri, care ar avea drept consecință o schimbare a volumului, a valorii, a localizării, a proprietății, a deținerii, a naturii sau a destinației acestora sau alte modificări care ar putea permite utilizarea acestora, în special gestionarea portofoliului;
4. „resurse economice”: activele de orice natură, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar care pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;
5. „înghețarea resurselor economice”: acțiunile care vizează împiedicarea utilizării acestora pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu si exclusiv, vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora.
Articolul 2
(1) Se îngheață toate fondurile sau resursele economice deținute sau controlate direct sau indirect de fostul președinte liberian Charles Taylor, Jewell Howard Taylor și Charles Taylor Jr. și de către următoarele persoane și entități desemnate de Comitetul pentru Sancțiuni și enumerate în anexa I:
(a) celelalte rude apropiate ale familiei fostului președinte liberian Charles Taylor;
(b) înalții funcționari ai fostului regim Taylor și membrii anturajului său, aliați sau asociați;
(c) persoanele juridice, organele sau entitățile deținute sau controlate direct sau indirect de persoanele menționate anterior;
(d) persoanele juridice sau fizice care acționează în numele persoanelor menționate anterior sau în conformitate cu instrucțiunile date de acestea.
(2) Aceste fonduri sau resurse economice nu trebuie să fie puse, direct sau indirect, la dispoziția persoanelor juridice sau fizice, a entităților sau a organismelor enumerate în anexa I și nici utilizate în beneficiul acestora.
(3) Se interzice participarea deliberată la activități care au ca obiectiv sau efect direct sau indirect nerespectarea măsurilor menționate la alineatele (1) și (2).
Articolul 3
(1) Prin derogare de la dispozițiile articolului 2, autoritățile competente ale statelor membre menționate în anexa II pot autoriza deblocarea sau utilizarea fondurilor sau a resurselor economice înghețate, cu condiția ca autoritatea competentă să fi stabilit că aceste fonduri sau resurse sunt:
(a) necesare pentru acoperirea cheltuielilor de bază, ca, de exemplu, plata alimentelor, a chiriilor sau a rambursărilor ipotecare, a medicamentelor sau a tratamentului medical, a taxelor, a primelor de asigurare și a cheltuielilor cu serviciile de utilități publice;
(b) destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor datorate pentru prestarea de servicii juridice;
(c) destinate exclusiv plății unor comisioane sau cheltuieli de gestionare curentă a fondurilor sau a resurselor economice înghețate,
cu condiția ca aceasta să fi comunicat Comisiei pentru Sancțiuni intenția de a autoriza accesul la aceste fonduri și resurse economice și ca aceasta din urmă să nu-i fi comunicat refuzul său, în termen de două zile lucrătoare de la comunicare.
(2) Prin derogare de la dispozițiile articolului 2, autoritățile competente ale statelor membre enumerate în anexa II pot autoriza deblocarea sau utilizarea unor fonduri sau resurse economice înghețate, în cazul în care autoritatea competentă a stabilit că aceste fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru acoperirea unor cheltuieli neprevăzute, cu condiția ca autoritatea competentă să fi comunicat decizia sa Comitetului pentru sancțiuni și ca această decizie să fi fost aprobată de comitetul respectiv.
Articolul 4
Prin derogare de la dispozițiile articolului 2, autoritățile competente ale statelor membre menționate în anexa II pot autoriza folosirea anumitor fonduri și resurse economice înghețate, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții:
(a) fondurile sau resursele economice să facă obiectul unei măsuri sau al unei hotărâri judiciare, administrative sau de arbitraj adoptat înainte de 12 martie 2004;
(b) fondurile sau resursele economice să fie utilizate exclusiv pentru onorarea cererilor garantate printr-o asemenea măsură sau a căror valabilitate a fost stabilită printr-o asemenea hotărâre, în limitele stabilite de legile și regulamentele care reglementează drepturile persoanelor admise să prezinte asemenea cereri;
(c) măsura sau hotărâre să nu fie adoptată în beneficiul unei persoane, al unei entități sau al unui organism desemnat(ă) de Comitetul pentru sancțiuni și care sunt prevăzute în anexa I la prezentul regulament;
(d) recunoașterea măsurii sau a hotărârii respective să nu contravină politicii publice a statului membru respectiv;
(e) autoritatea competentă să fi comunicat măsura sau hotărârea respectivă Comitetului pentru Sancțiuni.
Articolul 5
Autoritatea competentă informează autoritățile competente din celelalte state membre și Comisia cu privire la autorizațiile acordate în temeiul articolelor 3 și 4.
Articolul 6
Articolul 2 alineatul (2) nu se aplică sumelor vărsate în conturile înghețate ca:
(a) dobânzi sau alte remunerații datorate în aceste conturi sau
(b) plăți datorate în temeiul unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau contractate anterior datei la care aceste conturi au fost supuse dispozițiilor prezentului regulament,
această regulă fiind supusă condiției ca aceste dobânzi, alte remunerații sau plăți să fie înghețate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1).
Articolul 7
Dispozițiile articolului 2 alineatul (2) nu împiedică instituțiile financiare să crediteze conturile înghețate atunci când primesc fonduri vărsate de terți în contul persoanei sau al entității care este prevăzută în listă, cu condiția ca sumele suplimentare vărsate în aceste conturi să fie, de asemenea, înghețate. Instituția financiară informează autoritățile competente cu privire la aceste tranzacții.
Articolul 8
(1) Fără a aduce atingere normelor care se aplică în domeniul comunicării informațiilor, al confidențialității și al secretului profesional și nici dispozițiilor articolului 284 din tratat, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
(a) furnizează de îndată autorităților competente din statele membre în care își au reședința sau sunt stabilite, enumerate în anexa II, toate informațiile care pot favoriza respectarea prezentului regulament, în special în ceea ce privește conturile și sumele înghețate în temeiul articolului 2, și transmit aceste informații Comisiei, direct sau prin intermediul acestor autorități;
(b) cooperează cu autoritățile competente enumerate în anexa II la verificarea acestor informații.
(2) Informațiile suplimentare primite direct de Comisie sunt comunicate autorităților competente ale statelor membre respective.
(3) Informațiile furnizate sau primite în temeiul prezentului articol sunt utilizate exclusiv în scopul pentru care au fost furnizate sau primite.
Articolul 9
Înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau refuzul de a autoriza punerea lor la dispoziție, cu condiția ca aceste acțiuni să fie decise cu bună credință, pe motiv că sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament, nu atrag pentru persoana juridică sau fizică sau entitatea care a procedat la aceasta, conducerea sau salariații acesteia, nici un fel de răspundere, cu excepția cazului în care s-a stabilit că înghețarea acestor fonduri și resurse economice se datorează neglijenței.
Articolul 10
Comisia și statele membre se informează de îndată cu privire la măsurile adoptate în cadrul prezentului regulament și își comunică informațiile utile de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special cele referitoare la încălcarea prezentului regulament, la problemele întâmpinate în aplicarea acestuia și hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești naționale.
Articolul 11
Comisia este împuternicită:
(a) să modifice anexa I pe baza deciziilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite sau ale Comitetului pentru sancțiuni și
(b) să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre.
Articolul 12
Statele membre stabilesc regimul de sancțiuni care trebuie aplicate în caz de încălcare a dispozițiilor prezentului regulament și adoptă toate măsurile necesare pentru garantarea aplicării acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Statele membre comunică de îndată acest regim Comisiei, după intrarea în vigoare a prezentului regulament și o informează, de asemenea, cu privire la modificările ulterioare.
Articolul 13
Prezentul regulament se aplică:
(a) teritoriului Comunității, inclusiv spațiul aerian al acesteia;
(b) la bordul aeronavelor sau al navelor care se află sub jurisdicția unui stat membru;
(c) persoanelor, din interiorul sau exteriorul teritoriului Comunității, care sunt resortisanți ai unui stat membru;
(d) persoanelor juridice, grupurilor sau entităților stabilite sau constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și
(e) persoanelor juridice, grupurilor sau entităților care efectuează operațiuni comerciale în Comunitate.
Articolul 14
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.